Comentarii

6/recent/ticker-posts

"Cum poate un om să aibă grijă de 10.000 de copii și 2000 de mame, să contruiască peste 130 case și să aibă grijă permanent de familiile din ele, să construiască un întreg spital pentru oamenii sărmani, unde toți cei ce au nevoie vor fi consultați si tratați GRATUIT?

După șapte ani de trai greu într-o casă dărăpănată, o familie din Iași a primit șansa la o nouă viață. Mama și cei șase copii au trăit la lumina lumânării, iar recent au fost dați afară de proprietar și au rămas pe drumuri.


Ei au primit șansa la o nouă viață datorită părintelui Dan Damaschin, care le-a oferit o casă unde au toate condițiile necesare pentru un trai bun informează albapress.ro

Miracolul preotului Damaschin

Imobilul pus la dispoziție are valoarea de 100.000 de euro, fiind construit în complexul Asociației „Glasul Vieții”, din sat Găureni, comuna Miroslava. Locuința are 3 camere, 2 băi și o bucătărie.

În cadrul festivalului caritabil „Inimo”, organizat de părintele Dan Damaschin, a fost prezentată povestea tristă a unei familii din Iași care timp de ani buni a locuit într-o casă ce stătea să cadă.

Mama, Rozalia, și cei șase copii ai ei au trăit în niște condiții precare, iar seara au stat la lumina lumânării. În cea de-a doua zi a festivalului caritabil „Inimo”, mai exact în data de 19 august 2023, le-a fost prezentată povestea. Tot atunci, acestei familii i-a expirat termenul până la care a putut locui în acea casă.

Mama celor șase copilași povestește cu tristețe faptul că îi lasă să doarmă în pat și în momentul în care se trezesc se pune și ea puțin la somn, motivul fiind lipsa spațiului.

„Viața mea este foarte grea, m-am săturat să stau pe întuneric. Dorm într-un pat șase copii și eu mai mult dorm pe lângă. Când ei se trezesc, mă pun și eu să dorm pentru că nu am unde dormi. I-am crescut pe acești copii din greu și fără ei nu pot sta”, spune femeia.

Cei şase copii şi mama lor au primit o casă nouă, după șapte ani de trai greu într-o locuinţă sărăcăcioasă, din care recent au fost daţi afară de proprietar.

Părintele Dan Damaschin le-a oferit șansa la o nouă viață și o locuință complet mobilată și dotată cu aparate electrocasnice de ultimă generație. Când i-au trecut pragul, mama și copiii au fost copleșiți de emoție.

„Nu au curent electric, dar mama se zbate tot timpul să nu rămână lampa fără baterii sau măcar să aibă niște lumânări la îndemână. Nu au haine, nu au încălțăminte cum au alți copii, nu au nici jucării din magazine, dar sunt fericiți că știu să își facă singuri. Nu au nici casă, iar timp de șapte ani au stat în acest bordei pentru care au plătit și chirie, ba chiar au și muncit din greu pentru proprietar.

Acesta i-a anunțat că trebuie să plece urgent. Rozalia nu este un personaj desprins din povești, ci este una din cele 3.000 de mame pentru care Dumnezeu mă ține în viață, iar copiii ei sunt doar 6 din cei 10.233 care ne pot urca în rai pe noi”, spune părintele Dan Damaschin în legătură cu familia sărmană, potrivit bzi.ro.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii