Comentarii

6/recent/ticker-posts

Ion Țiriac, sfat de 100 de milioane de euro pentru Simona Halep: "Când cineva îţi distruge viaţa…"

Ion Țiriac (84 de ani) a vorbit despre suspendarea de 4 ani pe care Simona Halep (31 de ani) a primit-o din partea ITIA, pentru dopaj. Ion Țiriac: "Dacă aş fi Simona, aş da în judecată Federaţia Internaţională"


Omul de afaceri a sfătuit-o pe sportiva din Constanța să-i dea în judecată pe cei de la ITIA și să ceară despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro.

"O dată am sfătuit-o cu ceva şi n-a luat sfatul. Nu-i posibil să ţii un om, să-i distrugi viaţa, nu cariera. Să-i distrugi viaţa, moralitatea şi toată treaba şi după un an, fleosc, îi dau 4 ani repede, că ce se întâmplă, dacă cumva…

Dacă aş fi Simona, aş da în judecată Federaţia Internaţională, i-aş da în judecată pe cei care au suspendat-o. IŢIA, ITIMA, i-aş da în judecată nu pentru 1 milion, cum spune presa azi. Când cineva îţi distruge viaţa… E vorba de 100 de milioane, nu de 1 milion.

Eu, în locul Simonei, aş face-o, începând cu Federaţia Internaţională, IŢIA, MITIA, WADA, cu cel care mi-a dat asta. Şi e foarte important, cine mi-a dat-o? Că ea nu s-a dus la farmacie.

Cum dracului, vineri a fost negativă şi după 72 ore pozitivă cu 000,1? Bag mâna în foc şi acum că Simona Halep, la 31 ani, n-a avut niciun fel de intenţie sau nevoie de ceva în plus ca să dea cu dreapta mai bine”, a spus Ion Ţiriac, în cadrul unui eveniment.

Decizia tribunalului: ce rezultate i se anulează Simonei Halep

ITIA a susținut că dopajul Simonei Halep a fost "repetitiv și sofisticat" și a fost conceput pentru a-i îmbunătăți performanțele la Wimbledon și la US Open. De aceea, forul a cerut o pedeapsă de 6 ani, pentru "circumstanțe agravante", însă judecătorii au respins această cerere, deși subliniază că ar fi existat motive de suspiciune.

De asemenea, ITIA a cerut ca rezultatele sportivei să fie șterse din martie 2022, informează eurosport.ro. Sport Resolutions a anunțat însă că rezultatele anulate vor fi cele obţinute după 29 august 2022.

"Toate rezultatele obţinute de jucătoare în perioada 29 august 2022 - 7 octombrie 2022 sunt anulate, cu repercusiunile de vigoare, incluzându-se aici returnarea premiilor în bani, a trofeelor şi anularea punctelor", se menționează în motivarea celor de la Sport Resolutions.

Dacă Sport Resolutions ar fi acceptat sugestia ITIA de a anula toate rezultatele obținute de Simona Halep de când a început să consume suplimentele recomandate în cadrul echipei conduse de Patrick Mouratoglou, suma totală s-ar fi ridicat la aproape două milioane de dolari.

Rezultatele obținute de Simona Halep din martie 2022 până în septembrie 2022, AICI.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii