Comentarii

6/recent/ticker-posts

Amenzi uriașe pentru românii care nu-și declară producția de țuică și palincă. Care este cantitatea minimă ”fără taxe”


Producătorii români de băuturi spirtoase vor primi amenzi dublate, dacă nu își raportează corect cantitatea distilată. Guvernul le-a pus gând rău micilor producători de băuturi spirtoase, cum ar fi țuica sau palinca. 


Aceștia vor trebui să fie foarte atenți la cântar, altfel riscă să plătească amenzi mult mai mari. Măsura se aplică și celor care fabrică țuica la domiciliu, în instalații proprii.

Orice român care vrea să vândă țuică sau palincă trebuie să se înregistreze ca producător


Orice român care deține o instalație de distilare poate vinde o parte din băutura pe care o produce, însă doar dacă s-a înregistrat ca producător și este taxat de statul român.

Astfel, primul drum pe care trebuie să-l facă viitorul întreprinzător privat este la autoritatea vamală cea mai apropiată.

Dosarul trebuie să conțină o declarație scrisă în care micii producători să arate că vor face rachiu, țuică sau palincă, trebuie să știe ce cantitatea urmează să producă, câte kilograme de fructe folosește și cât va dura procesul.

În funcție de cantitatea declarată de producători, se vor calcula accizele pe care le va încasa statul român de la aceștia.

Sub 50 de litri, nu se plătesc taxe


Astfel, pentru cantități mai mici de 50 de litri, nu se achită taxe, însă limita minimă ar putea crește pe viitor până la 200 de litri. Inclusiv cei care vând țuică la poartă trebuie să declare cantitățile, pentru a nu risca o amendă.

Odată obținute actele, producătorii de țuică sau palincă își pot îmbutelia produsele și le pot comercializa inclusiv în magazinele alimentare sau de specialitate.

Din acest an, amenzile pentru cei care vând alcool fără acte pot ajunge la 10.000 de lei, adică de două ori mai mult decât era până acum, anunță Observator.

O instalație simplă de distilare, de dimensiuni medii, poate ajunge să coste circa 6.000 de euro.

Totuși, măsurile de astăzi sunt blânde față de cele folosite în timpul regimului comunist. În acea perioadă, românii nu aveau voie să dețină instalații de distilare, pentru că statul român deținea monopol asupra producției. Cine era prins făcând țuică sau palincă risca o pedeapsă cu închisoarea.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii