La un an distanță de la oprirea producției de apă grea, ROMAG PROD se confruntă cu o problemă tipic românească, legată de incertitudinea zilei de mâine pentru circa 200 de salariați care au mai rămas, nu să stingă lumina, ci să protejeze o avuție națională cifrată la 1,2 miliarde de euro, așa cum relatează, în ediția de astăzi, portalul de știri promptmedia.ro, o rezervă impresionantă din cea mai pură apă grea din lume.
Mentenanța apei grele este asigurată de angajați ai aceleiași regii autonome aflate în faliment și la mâna unui administrator judiciar, fără ca cineva să le asigure stabilitatea locului de muncă. Falimentul miracolului de la Halânga, deși previzibil, este cutremurător, prin complexitatea falimentului unei industrii ce s-a dorit a propulsa România în rândul marilor puteri energetice ale Europei. Sub protecția anonimatului, un inginer specialist care lucrează la ROMAG PROG de peste trei decenii, vorbește despre mărirea și decăderea apei grele românești și despre iminența închiderii combinatului. Omul nostru spulberă și miturile legate de isteria unei apocalipse a hidrogenului sulfurat, dar și despre echipa care păzește o comoară neprețuită a rezervei de apă grea a statului român.
Falimentul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), cu sediul la Drobeta Turnu Severin și cu două dintre cele patru sucursale ale ei aflate în Mehedinți, nu mai impresionează azi pe absolut nimeni. Mulți dintre cei peste 2.000 de foști angajați de aici s-au împăcat cu ideea că au trăit să o vadă și pe asta și au plecat acasă cu o brumă de compensații salariale, dar fără salariile compensatorii promise în contractul colectiv de muncă. Impactul social generat de falimentul industriei nucleare românești de la Severin a fost ușor estompat de un investitor japonez, venit să fabrice cabluri auto, pe terenul unei alte foste legende ale industriei mehedințene, Combinatul de Celuloză și Hârtie.
Nimic nu mai miră pe nimeni, când vine vorba de RAAN, iar convulsiile sociale repetate în ultimii doi ani s-au stins și ele încetul cu încetul. Cine circulă cu mașina între Drobeta Turnu Severin și comuna Malovăț sau mai departe către Târgu-Jiu, trece la un moment dat chiar pe lângă ceea ce a mai rămas din fostul colos industrial numit, pe vremea lui Ceaușescu, Combinatul Chimic. Instalațiile impresionante, cu coloane înalte și mii de cabluri și conducte, dau încă impresia unei bijuterii industriale, iar copiilor care își întreabă părinții ce este acolo, li se răspunde simplu: „fabrica de apă grea”.
Azi, în lume, fabrici de apă grea se mai află doar în Argentina și în Canada, iar cea mai simplă dintre explicațiile oferite la întrebarea „de ce se fabrică apa grea”, este aceea a materiei prime pentru funcționarea centralelor nucleare. Explicația științifică este, desigur, una mai complicată. Apa grea se folosește la centralele nucleare dotate cu reactoare de tip CANDU și este folosită la încărcarea acestor reactoare, precum și la completarea nivelului de apă grea necesar funcționării unui reactor nuclear. Centrala Nucleară de la Cernavoda deține momentan doar două reactoare funcționale, celelalte trei pe care Ceaușescu și le dorea atunci când a dispus ca România să aibă un producător de energie de tip nuclear, nu s-au mai finalizat în ultimul sfert de veac de convulsii ale tranziției și nici nu există deocamdată vreo speranță ca ele să se finalizeze.
În aceste condiții, Combinatul de apă grea din apropierea Severinului și-a atins apogeul, cantitatea produsă aici fiind una imensă și stocată deja la rezerva de stat. Închiderea acestui combinat era, așadar, una iminentă, iar specialiștii în domeniu spun că oricum instalațiile au ajuns la capătul vieții, iar dacă prin absurd s-ar mai fi dorit producerea inutilă, pe stoc, a prețiosului lichid cu puritate de peste 99 la sută, ar fi trebuit ca vechile instalații să fie pur și simplu reproiectate. La Severin, însă, nimeni nu a avut vreodată curajul să ia taurul de coarne și să explice la peste 2.000 de suflete că fabrica de la care își câștigă existența trebuie desființată, pentru că bomba socială declanșată de închiderea RAAN nu a fost, din punct de vedere politic, pe placul niciunei administrații locale și niciunui guvern postdecembrist. Din contră, toți au promis fel și fel de soluții fanteziste și au acumulat voturi de la o masă de manevră dusă mereu cu vorba.
Scurt istoric
Povestea apei grele românești începe în anul 1970 la Râmnicu Vâlcea cu construirea Uzinei „G”. Aici se utiliza un procedeu tehnologic pus la punct în urma studiilor de 12 ani desfășurate de un colectiv de cercetători de la Cluj-Napoca condus de Marius Sabin Peculea. În 1976, în instalația de la Vâlcea, se reușea pentru prima dată în România obținerea de apă grea cu concentrația de 99,9%, calitatea cerută pentru reactorul nuclear. Procedeele de separare a deuteriului prin schimb izotopic succesiv apă-hidrogen în sistem „biterm-bibar” și cel de separare a apei grele prin schimb izotopic apa-hidrogen sulfurat în sistem biterm sunt apreciate ca priorități românești pe plan mondial.
În anul 1979 este stabilit amplasamentul primei centrale nuclear-electrice la Cernavodă, iar în anul 1980 se decidea construirea unui mare combinat pentru separarea apei grele la Severin. Capacitatea instalată era de 360 de tone de apă grea pe an, pentru ca într-o a doua etapă, care n-a mai fost finalizată, să se dubleze la 720 de tone pe an. În vecinătatea combinatului, la Halânga, a fost construită o termocentrală (ROMAG TERMO) pentru asigurarea aburului tehnologic necesar realizării schimbului izotopic hidrogen-deuteriu. Cărbunele, lignit, era extras din carierele de suprafață de la Hosnicioara și Valea Copcii, puse în exploatare cu această ocazie. În plus, fuseseră construite stații de pompare a apei din Dunăre aflată la 12 km depărtare, bazine tampon, cam cât niște lacuri și iar pompe și conducte pe circuitul de vărsare înapoi în Dunăre.
Cu ani în urmă, pe lângă Centrala de la Cernavodă, uzina exporta apă grea în Coreea de Sud, China, Statele Unite ale Americii și Germania. Sucursala ROMAG mai producea și apă superușoară, azot lichefiat, aer instrumental, apă demineralizată, apă potabilă, apă distilată și apă industrială. Uzina, considerată unicat în Europa, era totodată cel mai mare producător de apă grea din lume, România fiind singura țară din Europa care a dezvoltat o filieră nucleară de tip CANDU.
Începutul sfârșitului și miturile apocalipsei
RAAN se află în insolvență din septembrie 2013, având datorii de peste 750 de milioane de lei, iar din cei 2.300 de salariați care lucrau aici, au mai rămas aproape 200, o echipă care asigură mentenanța apei grele. Oprirea producției de apă grea s-a repercutat și asupra termocentralei, a minelor de lignit din regiune și a orașului Drobeta Turnu Severin care este dependent de aburul produs aici.
În anul 2013, atunci când a început procesul de insolvență al RAAN, imaginea complexă a tuturor mizeriilor legate de devalizarea unei bijuterii industriale a început să își arate fața hidoasă. Zeci de firme, cele mai multe controlate de afaceristul Georgică Cornu, s-au înscris la masa credală, cu creanțe imense. De asemenea, au început să iese la iveală și firmele căpușă care au supt din RAAN miliarde de lei, de la firme de pază și până la „firme de publicitate” din anturajul unor politicieni locali, deținători de trusturi de presă ce înghițeau sute de mii de lei pe „publicitate”. Dar rănile acestea ce se vor închide în instanță, cu sau fără recuperearea prejudiciilor imense, aproape că nici nu mai contează, în fața prezentului și în fața unor mituri ce au început să circule vizavi de închiderea combinatului.
Am încercat să elucidăm câteva din aceste mistere cu ajutorul unui om care lucrează la ROMAG PROD de la terminarea facultății, adică de peste trei decenii, unul dintre specialiștii care au rămas pentru a conserva apa grea. Interlocutorul nostru a insistat să îi protejăm identitatea și a mai precizat că nu este singurul dintre cei pentru care Combinatul de apă grea este parte din viața lor, este ca și un copil al lor, ca și o particică din inima lor.
Omul nostru spune că închiderea combinatului era iminentă și este perfect justificată din punct de vedere economic, în actuala conjunctură națională și internațională, ba chiar că, în decretul dat de Ceaușescu pentru înființarea Combinatului de la Halânga, era specificat clar faptul că acesta va produce apă grea necesară unui program energetic nuclear ce prevedea construirea a cinci reactoare la Cernavoda, după care scopul acestui combinat se va considera atins, iar el va deveni inutil industriei românești. Chiar dacă să spunem că celelalte trei reactoare de la Cernavoda s-ar finaliza, cantitatea produsă până acum și aflată la rezerva de stat este mai mult decât suficientă, având în vedere că apa grea se folosește doar la încărcarea reactoarelor la pornire și pentru completarea nivelului în cele aflate în funcțiune. Mai mult, mai spune specialistul, durata de viață a instalațiilor de producție este finalizată, ele ajungând să nu mai poată fi autorizate să funcționeze, decât dacă s-ar investi masiv în modernizarea lor.
Până în anul 2012, combinatul a mers la capacitate maximă și chiar era pe profit, însă rezerva de apă grea, stocată de statul român chiar la Halânga a devenit una imensă, ca să nu mai vorbim de apa grea produsă până în ultima clipă de funcționare.
„Apa grea nu este un produs pe care îl fabrici și apoi îl depozitezi undeva și el stă acolo în siguranță până la nesfârșit. Apa grea se depozitează în anumite condiții, are nevoie de mentenanță, trebuie să fie ținută sub observație pentru a nu-și pierde puritatea și, la nevoie, trebuie reprelucrată, scop în care o parte din instalațiile finale au fost păstrate în funcțiune. Pentru a conserva această bogăție, această avere a statului român, cifrată la miliarde de lei, este nevoie de o echipă de specialiști care să lucreze în continuare aici, ani și ani de-a rândul! Nu știu câți ani, dar închipuiți-vă că un reactor are o durată de viață între 30 și 50 de ani, timp în care nivelul de apă grea din el trebuie completată!”, explică inginerul.
Întrebat ce părere are despre miturile conform cărora oprirea producției de apă grea ar putea crea un pericol iminent pentru severineni, prin poluare cu hidrogen sulfurat și prin poluare cu substanțe periculoase rezultate prin procesul de distrugere a hidrogenului sulfurat rămas în instalațiile oprite, inginerul a zâmbit amar și a precizat:
„Sunt prostii și dezinformări! Nimeni nu este atât de inconștient ca să ignore pericolele și ca să lucreze anapoda! Uitați cum stă treaba: în acest moment, hidrogenul sulfurat care rămăsese în instalații la momentul opririi producției nu mai există, a fost distrus prin ardere controlată. Faptul că această ardere poate crea o poluare a mediului este adevărat, numai că această poluare se produce doar dacă arderea se face necontrolat și în cantități foarte mari, ori noi am ars cantități foarte mici, progresiv, la intervale mari de timp, asfel încât cantitatea de substanțe eliberată în atmosferă să poată fi asimilată și să nu depășească limitele admisibilității! Totul este acum sub control la ROMAG PROD, aici lucrează specialiști care știu ce trebuie să facă, iar oprirea și conservarea instalațiilor s-au făcut în deplină siguranță. Nu aceasta este problema noastră, ci alta! Una cu mult mai gravă!”.
Valoarea rezervei de apă grea depășește 1,2 miliarde euro
Potrivit promptmedia.ro, sistarea activității la uzina de apă grea ROMAG PROD nu a încheiat și problemele delicate, deoarece nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu apa grea depozitată aici, a cărei valoare depășește 1,2 miliarde euro. Intrarea în faliment a RAAN a condus și la denunțarea tuturor contractelor, care urmează a fi denunţate, iar bunurile regiei – scoase la vânzare sau lichidate. Ca atare, și contractele de depozitare a apei grele vor suferi același tratament! În fața acestei situații limită, proprietarii de drept ai stocului de apă grea, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – ASNRSPS şi NUCLEARELECTRICA SA nu dau semne că au vreo soluţie pentru preluarea în siguranţă a produsului. Tehnic, este vorba de sute de butoaie care trebuie menţinute la o temperatură constantă (peste temperatura de îngheţ) şi care trebuie verificate periodic pentru a confirma calitatea produsului, adică au nevoie de ceea ce specialiștii numesc „mentenanța apei grele”.
Situaţia delicată de la RAAN era cunoscută încă din 2014, când fostul premier Victor Ponta a vizitat platforma RAAN, vizită în urma căreia, în martie 2015, guvernul a aprobat memorandumul “Măsuri în vederea opririi controlate a producţiei de apă grea (D2O) la RAAN“. În acest memorandum se face referire și la managementul apei grele post-închidere controlată: ”proiectantul general al unităţilor de producere a apei grele – Regia Autonomă Tehnologii pentru Energie Nucleară (RATEN) –-Centrul de Inginerie Tehnologică pentru Operaţiuni Nucleare (CITON) a studiului de impact impus de oprirea controlată a producţiei de apă grea şi a proiectului pentru managementul apei grele, post închidere controlată, pentru toată perioada de operare a unităţilor 1 – 4 de la CNE Cernavodă în cadrul programului nucleu de cercetare-dezvoltare derulat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice”.
Reglementările dispuse la nivel guvernamental nu își produc, însă, efectele. Este practic de neînțeles de ce Ministerul Energiei – forul titular al RAAN respectiv Ministerul de Interne – forul titular al ANRSPS, cei care ar trebui să rezolve problema managementului apei grele după oprirea RAAN, nu fac nimic.
Specialiștii nimănui
Întrebat care ar fi problema gravă de actualitate de pe platforma industrială oprită de la ROMAG PROG Halânga, inginerul a precizat că oamenii care au rămas să lucreze la mentenanța apei grele și să protejeze tonele de apă-grea ale rezervei de stat, aflate aici, sunt dezamăgiți de faptul că nimeni nu le-a asigurat stabilitatea locului de muncă și a veniturilor. Mai exact, cei care au plecat acasă, au primit compensații salariale și s-au împăcat într-un fel sau altul cu pierderea locului de muncă, însă cei aproape 200 de salariați care mai lucrează aici și cre fac o muncă delicată și de mare răspundere, se simt în pericol, deoarece figurează ca angajați ai aceleiași regii aflate în faliment, sunt tot la mâna administratorului judiciar și sunt plătiți de o entitate pentru care, practic, ei nu mai lucrează.
„Este foarte clar că aici se ajungea oricum, la oprirea producției de apă grea, e corect și justificat din punct de vedere economic, dar nu înțeleg, nici eu și nici ceilalți care au rămas la combinat, de ce atunci când s-a decis închiderea combinatului nu s-a prevăzut și înființarea unei entități juridice menite să se ocupe de conservarea combinatului și de mentenanța apei grele, pentru că așa era normal!”, spune interlocutorul nostru.
Mai exact, problema cea mai acută și cea mai actuală de la combinatul de apă grea este legată de apariția unui nou obiect al muncii – nu se mai fabrică apă grea, ci se asigură mentenanța rezervelor de apă grea și conservarea instalațiilor, iar aceste lucruri nu mai țin de RAAN și nici de problemele acesteia legate de faliment și de lupta cu creditorii. Statul român, Guvernul, prin Ministerul Economiei, nu au luat în calcul faptul că trebuia disociată net activitatea RAAN și problemele regiei de ceea ce fac acum cei aproape 200 de salariați, care au grijă de apa grea rămasă pe stoc. Acești oameni ar fi trebuit să fie angajați de o entitate juridică înființată separat de statul român, care să se ocupe de ceea ce a mai rămas din combinatul miracol de altă dată, o avuție imensă numită stocul de apă grea.
„Imaginați-vă ce ar însemna ca unul dintre acești oameni să își piardă locul de muncă! Programul de disponibilizare a personalului și de protecție a acestuia s-a încheiat, compensații nu se mai pot da, iar omul rămas acum fără serviciu ar trebui să se mulțumească doar cu un ajutor de șomaj. Normal, oamenii care încă mai sunt aici ar trebui să nu mai fie angajații RAAN, ci ai unei companii sau cum ar fi ea numită și definită, care ar avea ca obiect de activitate mentenanța apei grele!”, a mai explicat inginerul.
Sursa: jurnalromanesc.ro
0 Comentarii