O familie de machedoni din Tulcea a făcut din tradiția gastronomică o mică afacere care funcționează neîncetat din 1985, la parterul unui bloc din București. Inițial, patiseria era deținută de stat, însă după 1989 au preluat-o și au devenit proprietari. Din 1992 au început să facă primele merdenele, după o rețetă veche din Dobrogea, iar generații de clienți au crescut cu ele. Și continuă să o facă.
În spatele vitrinei cu merdenele cu brânză sărată, cremșnit, brioșe, melci cu cașcaval și brânză, rulouri cu șuncă și cașcaval, stă George Gheorghe, administratorul actual al patiseriei, și cel care încearcă să facă față cozii.
De la ora 15.00, tura lui George se încheie și nea Mihai, 62 de ani, ajunge, îmbracă halatul alb și preia locul de la geam, așa cum face în fiecare zi, încă din 1985, când s-a întors din armată și s-a deschis oficial și patiseria, și începe să servească.
Stelică Gheorghe a plecat la 19 ani din Vasile Alecsandri, satul în care s-a născut, la 4 km de Tulcea, și s-a mutat în București unde a lucrat prima dată la o gogoșărie de la Basarab. Tot atunci a cunoscut-o pe Zoița și a cerut-o de soție după patru zile. Și ea era tot din Dobrogea, din comuna Stejaru, și s-a mutat în București la 18 ani, să lucreze cu sora și cumnatul ei, care dețineau o autoservire și i-au propus să fie casieră.
L-a întâlnit pe Stelică după patru luni de când se mutase în București, într-o zi de luni. Cum deja îl cunoștea, cuscrul ei a dus-o la geamul gogoșăriei în care Stelică lucra și i-a atras atenția din prima, pentru că a început să vorbească în machedonește. „Am rămas blocată când am auzit”, își amintește ea. „Mi-a intrat, așa, la inimă, dintr-odată. Am făcut cunoștință, ne-a invitat înăuntru, ne-a dat câte o gogoașă, apoi mi-a propus să ne întâlnim.” S-au întâlnit din nou miercuri, iar după două zile s-a dus la părinții ei să o ceară. Și s-au căsătorit în septembrie 1978.
Stelică s-a mutat apoi cu lucrul la o covrigărie la care a stat timp de cinci ani, iar în 1985 a găsit locul unde a început să lucreze cu tatăl și unchiul lui. După ce tatăl lui, cel care se ocupa de administrarea afacerii la început, a murit la 63 de ani, Stelică a trebuit să îi ia locul.
În 1992 au început să facă merdenele, după o rețetă veche din Dobrogea. „Cu gândul la plăcintele noastre armenești cu brânză, pe care le făceau mama sau bunicile noastre la cuptor, ne-am gândit să facem și noi aici acea foaie care se întinde”, spune Zoița. Au luat un rețetar vechi, l-au răsfoit și au găsit rețeta merdenelelor, pe care o respectă până astăzi. Primele merdenele au fost făcute tot de Stelică, iar treptat s-au alăturat afacerii și frații lui, Mihai, care se ocupa de aprovizionare și Nicea și Ecaterina, care au preluat munca în laborator. Nicea a venit în laborator de la 28 de ani, în 2000, și a stat încă de la început lângă cuptoare și cocă. „Eu sunt în bucătărie, eu fac coca, eu fac merdenelele”, spune el. „Am terminat liceul în București, dar nu aveam buletinul, nu puteam să mă angajez în comerț. După Revoluție puteai să faci de toate fără buletin. Și așa am devenit angajat.”
Continuare pe g4media.ro
0 Comentarii