O mărturisire impresionantă și profundă a unuei doamne profesor cu două decenii de experiență, dezvăluie aspecte întunecate ale sistemului nostru educațional. Este postarea tristă, furioasă și plină de revoltă a unei profesoare care probabil când a intrat în sistem își imagina că poate schimba mentalități.
Cu o sinceritate copleșitoare, aceasta împărtășește un incident în care a simțit o neputință și o umilință profunde în fața propriilor elevi. Chiar dacă a petrecut mulți ani în serviciul educației și a dobândit o pregătire academică solidă, se confruntă cu provocări care depășesc domeniul didactic și pedagogic. Este vorba despre o criză a respectului și a integrității, despre o generație care pare să fi pierdut legătura cu valorile și cu comportamentul adecvat.
Acesta este un semnal de alarmă cu privire la deficiențele sistemului nostru educațional, la lipsa de sprijin și la distorsiunile din percepția realităților din școlile noastre. Mărturia aceasta reprezintă un apel disperat pentru reformă, pentru înțelegere și pentru o analiză profundă a direcției în care ne îndreptăm ca societate.
Profesorii încep să strige
„Azi, după 20 de ani de carieră, am clacat în clasă. Am preferat să ies din clasă, ca să nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cuțitul la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimțire și tupeu maxim. Un elev și-a deschis telefonul și a început să filmeze în oră, părerea mea e că făcea live pe TikTok. I-am cerut să închidă și să-mi dea telefonul. Intenția mea era să-l pun pe catedră pentru a putea să-mi continui ora.
Elevul în cauză și colegii au sărit cu gura că nu am voie să le iau lucrurile personale, o fată aproape că țipa că de ce ating elevul că nu am voie să pun mâna pe el, în condițiile în care nu am atins copilul nici măcar cu un deget. M-am întors spre domnișoara respectivă și am atenționat-o cu calm să-și coboare tonul vocii și să fie mai atentă ce afirmații face și să nu distorsioneze lucrurile pentru că lucrurile neadevărate, indiferent de natura lor, pot afecta un om.
Știți ce mi-a răspuns? „Știți că pe mine mă vor crede, pe mine și pe colegii mei, pentru că toți vom spune că l-ați atins.” Nu te puteai înțelege cu ei, păreau „posedați”. E o clasă cu probleme, dar niciodată nu au făcut așa. Am ieșit din clasă ca să nu îmi pocnească ceva la cap, mă mir că nu am făcut vreun AVC până acum. Bine că era spre sfârșitul orei. Nu am fost om toată ziua. Vorbim de clasa a VII-a, școala de cartier. Probleme au mai fost la această clasă, nu doar la ora mea, ci și la alți profesori sau în pauze, părinții chemați la școală dar depășiți de situație. Ridicau din umeri și spuneau „nici eu nu mai știu ce să fac cu el” sau „așa face și acasă”.
Poliția a fost chemată de câteva ori la școală în urma unor incidente, dar a rămas la stadiul de constatare.
Dacă nu se va face ceva curând în școli, unde gradul de violență, tupeu și nesimțire a atins cote maxime, dacă vom continua să tolerăm asemenea derapaje și să acceptăm la nesfârșit toate tampeniile debitate de diverse ONG-uri că noi nu știm să educăm, că școala e despre jocuri și fericire, că trebuie să educăm cu blândețe, ne ducem naibii cu toții.
Am făcut o facultate, am învățat atât de mult ca să mă duc la un loc de muncă unde un copil de 13-14 ani își bate joc de mine și eu nu pot să îi fac nimic? Asta e balamuc, nu școală!!! Intru în școală zâmbind, relaxat și plec cu capul bubuind și cu teama că îmi pocnește inima?
Chiar nu se mai poate! Vreau să mă duc la școală să-mi fac orele în liniște, să am liniște la ore și îmi dau și sufletul pentru ei. Sustinere? Nu ai de la nimeni. Ești lăsat singur în cusca cu lei. Pe ușa scrie ȘCOALA. Ar trebui să scrie BALAMUC pentru că asta nu e o școală din Uniunea Europeană,” a scris profesoara pe grupul de Facebook „Colegiul Cadrelor Didactice„.
0 Comentarii