Ciprian Vintea, un bărbat din Neamţ pentru care munca în agricultură a devenit o adevărată pasiune, a început acum câţiva ani să îşi producă singur uneltele care să îl ajute să îşi crească productivitatea.
Uneltele create de Ciprian au ajuns astăzi foarte populare, iar alţi gospodari dornici de a-şi uşura munca au început să le comande din toate colţurile ţării.
Bărbatul, originar din satul Boiştea, comuna Petricani, judeţul Neamţ, a ajuns cunoscut după ce şi-a cucerit toţi vecinii cu invenţiile pe care le-a realizat cu multă muncă şi dedicare. De-a lungul timpului, acesta şi-a făcut o cazma mai eficientă care a ajuns să semene cu o lopată, o maşină de bătut porumbul, un despicator de lemne cu șurub conic, o motosapă homemade și o freză cu care înlătură zăpada din curte.
Când a construit prima sa unealtă, denumită astăzi ,,cazmaua-minune”, Ciprian şi-a dorit să sape cu uşurinţă terenul din curte care este foarte dificil de lucrat, şi pe care nu putea intra nici cu calul, nici cu tractorul. Ideea de a-şi contrui unealta automată pentru săparea pământului i-a venit în urmă cu șase ani.
,,Mă aflam la mine în curte am avut o străfulgerare și mi-am amintit de o înregistrare video cu un utilaj rusesc acționat manual. Am mers în casă am studiat videoclipul mai îndeaproape și am luat decizia să-mi construiesc propriul utilaj într-o variantă reinterpretată, din materialele pe care le-am găsit prin curte și pe care l-am adaptat în funcție de dimensiunea care îmi era mie necesară”, a declarat pentru Agrointeligența, Ciprian Vintea.
Vecinii şi prietenii au observat eficienţa şi rapiditatea cu care bărbatul săpa acum grădina şi i-au solicitat să le facă şi lor o astfel de cazma-minune. “La început îmi aduceau ei materialele și eu construiam partea de jos a uneltei, iar ei își puneau coada. Dându-mi seama de amploarea pe care o luase la noi în sat unealta mea, mi-am zis că poate ar fi bine să încep să fac astfel de unelte și pentru cei care doresc să-și ușureze munca și stau mai departe. Nu pot să spun că e o activitate extrem de profitabilă, căci din vânzarea cazmalelor reușesc să îmi acopăr timpul pierdut și costul materialelor”, a mărturisit Vintea, despre începuturile afacerii cu unelte agricole.
Până să ajungă la forma şi greutatea ideală a uneltelor, Ciprian a testat diverse tipuri de materiale, care să fie uşoare, dar suficient de rezistente pentru munca solicitantă de pe câmp.
”Prima dată am folosit foi de arc, dar am observat că atunci când le pui la treabă, pe terenuri unde ai o rădăcină de copac sau de viță de vie, foia de arc are tendița de a deveni casantă și se rupe. Așa că în ultimul timp m-am axat pe fierul forjat de 12 pentru furca cu colți activi și pentru furca de mărunțire cu colți suplimentari folosesc fier beton de 10. Debitez fierul forjat la 1-1,5 cm lățime, cu ajutorul flexului. Totul se face manual, este muncă multă. Pentru o furcă cu colți activi lucrez aproape o zi”, vorbeşte bărbatul despre principalele materiale pe care le folosește la construcția uneltelor.
Alte utilaje foarte apreciate pe care Ciprian le vinde direct din gospodărie sunt: furca cu colți activi, disponibilă în două măsuri de 40 și 60 cm, furca de mărunțire cu colți suplimentari care mărunțește brazda, furca doi în unu, un model implementat chiar de agricultor, care este o combinație între cele două furci și se poate folosi prin interschimbarea a două subansamble. “Fac și mașini de bătut porumb, pe care le-am construit după o fotografie în care se vedea doar un exterior de aparat și nu știam ce are respectivul echipament în interior. Am reciclat cuva de la o mașină de spălat veche și astfel a luat naștere și mașina de bătut porumbul. Odată cu trecerea anilor am înbunătățit modelul și până acum am livrat în România 12 astfel de mașini” ne povesteşte acesta.
Zdrobitorul de struguri este un produs unicat, cu separator de ciorchini, care îl ajută pe Ciprian în sezonul strugurilor, dar pentru construirea căruia acesta a investit foarte mult timp şi efort. “Pentru mine mi-am făcut și un zdobitor de struguri, cu separator de ciorchini, care este prevăzut cu motor electric. Îl folosesc doar în propria gospodărie, iar pentru construcția lui m-am inspirat după un model italian. Nu îmi permit să-l fac și pentru vânzare pentru că la construcția se consumă prea mult timp și efort” a precizat Ciprian.
Pe internet, Ciprian îşi vinde cu succes uneltele, iar oamenii care le cumpără postează poze şi filmuleţe cu muncile la care le utilizează. Nu sunt puţini cei care au cumpărat uneltele lui Ciprian după ce au vizionat un astfel de filmuleţ.
Chiar şi aşa, sunt persoane cărora le e greu să creadă că toate uneltele sunt invenţia bărbatului şi îl întreabă unde au fost acestea produse în realitate. “Mulți din cei care sună mă întreabă de unde le aduc. Sunt puțini cei care cred că sunt făcute de mine”, a mărturisit agricultorul.
Deşi nu are foarte multe comenzi, bărbatul din Neamţ spune că este muţumit şi că are de lucru atât cât are nevoie. „Clientul mă sună îmi spune ce unealtă vrea și, în funcție de numărul de unelte și timpul meu, în maxim 7 zile livrez comanda prin Poșta Română. Prețul cu care vând o astfel de unealtă se situează undeva între 150-200 lei, în funcție de cerințele clientului. Eu adaptez uneltele mele în funcție de dimensiunea celui care o întrebuințează”, a spus Ciprian Vintea pentru Agrointeligența. Astfel, materialul din care este construit utilajul şi dimensiunile acestuia se pot schimba, în funcţie de necesităţile clientului.
“Dacă iubești ceea ce faci nimic nu e imposibil. Îmi place să meșteresc și să găsesc în permanență noi modalități de a-mi ușura munca în gospodărie. Le recomand tuturor celor care vor să petreacă mai puțin timp cu treburile din curte și să se dedice mai mult familiei să își facă propria unealtă agricolă sau să apleze cu încredere la mine. Aveți certitudinea că ceea ce fac eu este de calitate și de folosință îndelungată”- Ciprian Vladimir Vintea, proprietarul unei mici afaceri cu unelte agricole în satul nemțean Boiștea.

0 Comentarii