Comentarii

6/recent/ticker-posts

Cine doreste disparitia banilor CASH? (Numerar) si de ce?

Zilele trecute s-a discutat intens pe tema interzicerii folosirii numerarului pentru tranzacții mai mari de 50 000 lei (practic, dacă vrei să-ți cumperi o casă sau o mașină mai scumpă, vei fi nevoit să ai banii într-un cont bancar).

 
Anul trecut am explicat în detaliu de ce o astfel de măsură este profund nocivă pentru bunăstarea pe termen lung a societății și de ce argumentele guvernului – culminând cu opinia Ioanei Petrescu, care afirma că plățile cu cardul trebuie încurajate fiindcă așa scrie într-un studiu al… Visa (!?) – sunt putrede complet.

Revin asupra subiectului insistând asupra manierei în care consider că trebuie abordat, dacă ne dorim cu adevărat să-l înțelegem. Consider că orice măsură politică a guvernului trebuie văzută la fel ca orice activitate privată: îndreptată către obținerea unui profit. Acesta este modul economic de gândire. Pentru a înțelege de ce adoptă statul o măsură sau alta, trebuie să vedem ce are el de câștigat de pe urma ei. Și nu doar el, ci persoanele care îl susțin – în fond statul este doar un broker al grupurilor de interese. Deci, cine câștigă de pe urma plafonării plăților cash?

Sistemul bancar, răspunde Florin Cîțu:



Ca orice altă prohibiție, prohibiția numerarului nu face decât să calce în picioare drepturile utilizatorilor de monedă. Apropos, nu vă întrebați ce face Protecția consumatorilor sau Consiliul Concurenței, instituții care teoretic ar trebui să apere libertatea de alegere. Aceste instituții apără doar concurența așa cum este ea definită legislativ, adică politic, în vreme ce competiția veritabilă (economică) este faultată de restricțiile și monopolurile impuse chiar de stat. De exemplu, limitarea efectuării plăților pe teritoriul României în lei și nu în orice monedă dorește publicul instituie practic un monopol monetar – monopolul leului ca mijloc de plată. Mai departe, restrângerea plăților în numerar instituie un cvasi-monopol al achitării tranzacțiilor – monopolul băncilor.
De ce au nevoie bancherii de subvenție? Fiindcă au dat basculante de credite proaste, asta știm. Dar și pentru că deținerile de numerar au explodat în ultimii ani, fapt determinat nu atât de creșterea evaziunii fiscale, ci de politica banilor ieftini, care penalizează economisirea. De asta se formează frăția BNR-ANAF, ca să repare consecințele politicii monetare iresponsabile. Ce vă spuneam în urmă cu o lună?



Lasă, că economisirea ți-o reperează domn’ Mitică, pardon miliția fiscală. Cu forța. Dacă cash-ul crește și economisirea scade, înseamnă că trebuie să luăm măsuri, corect? Să aducem cu forța banii înapoi în bănci, pe termen cât mai lung. Nu-nu, deponenții nu vor avea nimic de câștigat, randamentul efectiv va rămâne zero. Dar măcar vor salva patria… Așa cum a făcut Ceausescu, vă amintiți? Cu economisiri forțate, așa a construit el România modernă, saracul…
 
Limitarea plăților cash nu este decât superficial o metodă de combatere a evaziunii. Fundamental, ea este un mijloc de anulare a libertății economice, de subjugare a individului pentru a putea fi exploatat mai abitir de către stat și clica de interese care îl controlează. Priviți, vă rog, lucrurile în perspectivă. Nu vă mulțumiți să observați detaliile evenimentelor imediate, ci uitați-vă la “spiritul vremurilor”:



“Băncile centrale au o problemă”, cum zice keynesian-socialistul Willem Buiter de la Citi. Problema lor – și a guvernelor din care fac implicit parte – este că după ce au administrat economiei mondiale drogul banilor ieftini în doze din ce în ce mai mari, aceasta nu mai reacționează. A ajuns în starea excelent jucată de Leonardo DiCaprio în “Lupul de pe Wall Street”, care încerca să repare efectul îngurgitării unei cantități uriașe de somnifere cu o doză serioasă de cocaină. Dobânzile au scăzut la zero (cocaina intră în organism) dar economia nu mai reacționează, investitorilor le este frică să înceapă noi afaceri; ceea ce înseamnă că statul nu mai are de unde colecta resurse, iar finanțele publice sunt din ce în ce mai șubrede. Din SUA până în România, Din Japonia până în Brazilia, aproape toate guvernele au o problemă: cum să țină pe picioare sistemele publice falimentare, jocul piramidal al sistemului de pensii ș.a. simultan cu creșterea cheltuielilor militare și de infrastructură, dat fiind că trebuie să câștige și suportul publicului (altfel vine “primăvara”…) – când economia nu produce bani pentru buget?!
 Spuneam în Interzicerea cash-ului, o măsură milițienească:

Care este obiectivul prohibitiei cash-ului? Nu poate fi decat unul singur: foamea de bani a statului. Guvernul stie ca nu isi poate duce la indeplinire anumite angajamente (precum reducerea CAS sau reducerea ratelor bancare) decat daca recupereaza cumva acesti bani de la societate. Aici se vede populismul acestor masuri: ele sunt total contradictorii. Pe de o parte guvernul promite relaxare fiscala sau ajutoare pentru saraci, pe de alta partea isi infige cealalta mana tot mai adanc in avutia cetatenilor, negandu-le libertatea de a face ce vor cu banii lor. Interzicerea platilor in numerar reprezinta practic cresterea poverii fiscale, fiindca oamenilor le va fi tot mai greu sa se sustraga platii impozitelor pretinse pentru tranzactiile lor: de la cumpararea unei masini la achizitia unei case, totul va trebui declarat si inregistrat; si, bineinteles, impozitat adecvat.

Plafonarea plăților în numerar nu este decât o etapă pe drumul interzicerii complete a acestuia. Implicit, a naționalizării economiilor populației și a regenerării unui stat comunist, în care cel mai mic aspect al vieții cetățeanului este planificat și controlat de “băieții deștepți”.

P.S. Gândiți-vă ce efect va avea, după dispariția numerarului, impunerea unei taxe de… “solidaritate” pe depozitele bancare, așa cum se discută. Erasure, frate!

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii