Comentarii

6/recent/ticker-posts

Dezvăluirile președintelui Romalimenta: România nu produce cea mai bună carne de porc din Europa. Care este țara de pe primul loc

Pe lângă faptul că acoperă doar 20% din cererea de carne de porc, din cauza pestei porcine, România nu se poate lăuda nici cu cea mai bună carne.


Președintele Romalimenta, Sorin Minea, a dezvăluit ce țară are cea mai bună carne de porc. Întrebat dacă porcul românesc este cel mai bun, acesta a răspuns: „Carnea de porc din Spania este pe primul loc în Europa, este cea mai bună carne la ora actuală, mai ales carnea de porc adult”, potrivit m.dcnews.ro.

Cu privire la situația din România, președintele Romalimenta a subliniat că avem un deficit cronic, „acoperim 20% din cerere”.

„Marea majoritate a celor care vorbesc despre porcul românesc nu sunt fermierii, sunt așa-zișii crescători particulari, care cresc porcul bio, nu știu cum, dar e natural. Când spui că ceva e mai bun, încerci să-l faci mai scump.

Vorbim despre un porc crescut în aceleași situații, cu aceeași alimentație, iar alimentația în fermele industriale este dictată de legislația europeană, și, teoretic, are același gust. Contează și rasa porcului, dar și vârsta. Un porc bătrân este mai gustos decât un porc tânăr, are altă calitate a fibrei. Sunt anumite rase mai bune pentru grăsime, mai bune pentru carne.

Ca să potolim chestia cu rasele românești, există o singură rasă care cred că la muzeu o mai găsim, Stocli. În rest sunt rase ca-n toată lumea. Unii sunt făcuți să crească repede, să dea carne multă, care nu e așa bună, alții sunt făcuți să crească mai lent și să dea o carne bună”, spune Sorin Minea, potrivit sursei citate.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii