Comentarii

6/recent/ticker-posts

S-a închis 'perla turismului românesc': ultimul mare hotel a tras obloanele. În trecut era bătaie pentru a ajunge aici/ Video

Una dintre cele mai căutate stațiuni în perioada comunistă, dar și imediat după Revoluție, ”perla turismului românesc” stațiunea Voineasa s-a închis. Ultimul hotel rămas în zonă, hotel Lotru a tras obloanele și o dată cu această decizie se va închide definitiv întreaga stațiune.


Proprietățile deținute de sindicate sunt legate între ele prin utilități. „Confederațiile sindicale și-au împărțit între ele utilitățile – unii au apa, alții au curentul, ce mai au ei”, explică primarul Gabriel Năstăsescu pentru Libertatea. Iar de Hotelul Lotru depinde alimentarea cu apă. Practic, dacă se închide conducta de apă care alimentează Hotelul Lotru, odată cu închiderea acestuia, nici unitățile de cazare ale Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) sau ale Sindicatul Frăția nu vor mai putea funcționa. Doar aceste două sindicate mai dețin proprietăți care încă funcționează, fiind renovate în total opt unități care pot caza turiști în Voineasa. Pe lângă ele mai sunt alte zeci abandonate și de alte sindicate, informează ZiardeVilcea.

Președintele BNS a declarat că pentru a nu fi nevoite și celelalte sindicate să închidă, le-au propus să fie împărțită între sindicate costurile pe care le au cu instalația de apă . „Au refuzat”, spune Costin. Narcis Pascu, membru CSDR, este de părere că odată închis Hotelul Lotru, el nu va mai fi redeschis niciodată: „Odată ce închid instalația de apă care e la 17 km sus în munte, toată instalația va rugini. În 2-3 ani de zile se va strica toată instalația și hotelul nu va mai fi repus în funcțiune niciodată”, afirmă Pascu. Costin spune că „va fi băgat în conservare până în momentul în care vom avea posibilitatea să acceptăm o finanțare care să ne permită să-l refacem din temelii, cap-coadă”.


Se desființează cu totul

„Stațiunea se desființează cu totul”, spune primarul comunei Voineasa, după închiderea ultimului hotel din zonă. Acesta susține că are o soluție pentru recuperarea stațiunii: Hotelul Lotru să fie dat în chirie administrației publice pentru a putea investi în el. „Îi facem licitație în secunda doi. Noi știm ce să facem cu ele, dar nu vor să ne lase (n.r. – sindicatele)”, spune primarul. Președintele BNS Dumitru Costin spune că, din contră, bunurile sindicatului nu se pot înstrăina în niciun fel. Legea dialogului social spune că bunurile sindicale „pot fi folosite numai potrivit intereselor membrilor de sindicat, fără a putea fi împărțite între aceștia”. „Nu îl înstrăinează prin concesiune, ci îl dau în chirie, nu vinzi, concesionezi, doar dai dreptul cuiva care are bani”, mai spune primarul.



Cum a decăzut „stațiunea de interes național”

La Hotel Lotru se puteau caza în jur de 200 de persoane, pe vremuri. Pe platformele de rezervări, în descrierea hotelului, erau menționate 60 de camere disponibile. În Voineasa mai sunt și alte locuri de cazare ale sindicatelor, majoritatea abandonate de ani. „Celelalte sindicate au închis înaintea noastră cu ani de zile. Și ne-au creat o problemă, pentru că am rămas cu un singur hotel în picioare. Noi ne-am asumat să pierdem bani an de an, doar ca să ținem această infrastructură deschisă”, afirmă Costin. „De zece ani de zile pierdem. Doar ca să fie deschis acest activ”, continuă el. Președintele BNS vede un viitor al stațiunii numai dacă aceasta ar fi regândită în totalitate. „Trebuie să modifici tot, structural. Asta înseamnă investiții de câteva zeci de milioane de euro. S-ar putea transforma într-un megacentru pentru îngrijirea bătrânilor. Dar asta necesită niște investiții foarte mari. Acolo e o infrastructură veche, proiectată într-un moment în care în România se făcea turism de masă”, spune Costin. Până când autoritățile și sindicatele își dau mâna, Voineasa rămâne doar o amintire a celor care și-au petrecut vacanțele acolo sau a celor care au muncit în stațiunea care pe platforma de rezervări Booking are listate acum mai puțin de 10 unități de cazare. În comunism, aceasta găzduia mii de turiști și exista în anii ‘80 un plan ca aici să aibă loc o olimpiadă de iarnă.




Trimiteți un comentariu

0 Comentarii