Comentarii

6/recent/ticker-posts

Jobul cu salarii uriașe vânat de tinerii români: "Mi s-a spus cam 7.000 - 8.000 de euro"

Tinerii români nu mai vor să muncească pe bani puțini, în special dacă au pregătire în robotică, inteligență artificială sau grafică. Salariile pornesc de la câteva mii de lei și pot ajunge chiar și la 8.000 de euro, în cazul în care sunt recrutați de companii din străinătate. 


Iar târgurile de joburi sunt ocaziile ideale pentru a transforma vise în realitate. Robotica, inteligenţa artificială și grafica sunt cele mai căutate domenii în care vor să lucreze studenții la inginerie. Tinerii se așteaptă, însă, la salarii de patru, cinci mii de euro pe lună. Astfel de lefuri nu pot oferi unor începători nici măcar Amazon și Serviciul Român de Informații, cei mai căutați angajatori la un târg de locuri de muncă organizat la Politehnica București.

 
Cel mai aglomerat stand de la târgul de joburi a fost cel de la Amazon

Cosmin e freelancer şi spune că s-ar angaja la această companie doar dacă salariul l-ar impresiona.
Cosmin: Nu au vrut să spună salariul, deși i-am întrebat, au spus doar că este mai atractiv decât media de pe piață, ceea ce tind să îi cred.
Reporter: Ce înseamnă asta?


Cosmin: Un 4.000 de euro m-ar atrage în momentul de față, net vorbind.


Şi standul SRI a fost căutat pentru joburile în cyber-security.Mădălina Iacob, reporter Observator: La standul Serviciului Român de Informații ne-au întâmpinat mai mulți roboți decât oameni. Se caută aici ofiţeri operativi, ofițeri analiști și specialiști tehnici, iar tehnologia cu care vor lucra viitorii angajaţi este cu siguranţă tehnologia viitorului.

Reprezentant SRI: Trebuie să intraţi într-un proces de selecţie, cu testări psiho, examinare medicală și interviuri tehnice pe care trebuie să le faceți.
Tinerii îşi doresc salarii uriaşe şi beneficii suplimentareStudent: E un anumit prestigiu să lucrezi la SRI. Am auzit că salariul începe de la 5.000 de lei, deci e bine pentru început, mai ales că prinzi experiență, lucru în echipe.
Reporter: Pentru viitor cât ar trebui să fie ca să te satisfacă?
Student: Mult! Peste 5.000 de euro.
Student: Mă uităm şi la companiile din afară şi din câte mi s-a spus cam 7, 8.000 de euro, cam aşa.

Dincolo de salariile uriaşe, tinerii caută şi beneficii suplimentare.Studentă: Asigurări de sănătate, asigurări de locuință. Companiile să îți plătească chiria pe parcursul unui an. Mie personal mi-ar plăcea să existe și tichetele de vacanță cu o suma mare pentru că eu îmi doresc să călătoresc, un program flexibil.

De voie de nevoie, companiile s-au adaptat.George Ciulei, trainer companie internaţională: Centru de kinetoterapie, transport până la muncă, tichete de masă la cantină organizației, abonament medical complet și mai multe zile de concediu.

Târgul de locuri de muncă a fost deschis până joi seara la Politehnică.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii