România se află la egalitate pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte riscul de sărăcie şi excluziune socială, un procent de 40% din totalul populaţiei regăsindu-se în această situaţie, potrivit datelor Eurostat, oficiul european de statistică. Ţara noastră împarte prima poziţie în top cu Bulgaria.
În acelaşi timp, conform unei publicaţii a Institutului Naţional de Statistică (INS), o treime din gospodăriile din România, respectiv 32,8%, nu au putut face faţă cheltuielilor din veniturile nete realizate anul trecut.
Anul trecut, o pondere de 36% din familii s-au aflat în imposibilitatea de a plăti întreţinerea locuinţei din cauza lipsei resurselor financiare, iar 16,7% nu şi-au putut plăti facturile la energia electrică, scrie Agerpres.ro.
De asemenea, pentru a face faţă cheltuielilor curente, 6,8% din familii au apelat la economii, 6,1% s-au împrumutat de la rude, prieteni sau alte persoane, 9,3% au muncit suplimentar, în timp ce 11,5% au apelat la ajutoare financiare, fără obligaţia de restituire, de la rude, prieteni.
Anul trecut, doar 17% din familii şi-au permis o săptămână de concediu în afara casei, numai 5,9% au putut realiza înlocuirea mobilei uzate şi/sau demodate. Doar 12,1% din familii au putut cumpăra produse electrocasnice, în vreme ce 28,8% şi-au permis cumpărarea de haine noi. În fine, numai 10,6% au putut viziona spectacole de teatru sau să meargă la cinema, iar 15,2% şi-au permis cumpărarea de cărţi, ziare şi reviste.
Sursa: adevarulfinanciar.ro
0 Comentarii