Timp de 17 ani, a fost angajat în domeniul financiar, a condus trei bănci şi a lucrat cu banii oamenilor. Astăzi, părintele Ilarion Dan e duhovnic şi lucrează cu sufletele lor. „E mai greu, pentru că poţi să produci pagube ce nu mai pot fi îndreptate”, spune părintele, care, în cea de-a doua parte a interviului acordat Libertatea, vorbeşte şi despre cum şi-a schimbat viaţa, şi despre recesiune sau legalizarea parteneriatului civil.
Mănăstirea de maici Izvorul Tămăduirii e ridicată la poalele „Dealului lui Allah”, lângă localitatea Crucea, din Constanţa. Ca să ajungi acolo, ieşi de pe asfalt şi mergi trei kilometri pe un drum de ţară ce şerpuieşte printr-o livadă de cireşi, piersici, caişi şi gutui. Şi-apoi, printr-o vie rămasă acum cu rodul necules.
Părintele Ilarion Dan, preotul mănăstirii, slujeşte aici de 14 ani. Înainte de asta, a avut o viaţă ca a orişicui. A terminat o facultate, s-a căsătorit şi a avut doi copii. După ce soţia lui a murit, în 1999, şi-a crescut singur copiii.
A lucrat ca economist şi a fost director, pe rând, la sucursalele din Constanţa ale Bancorex, Banca Turco-Română şi OTP Bank. Asta până în 2007, când şi-a dat demisia. Anul următor s-a călugărit, iar de atunci trăieşte la mănăstire, departe de lume şi aproape de Dumnezeu.
Despre „concediul” de câteva zile, de pe Muntele Athos
Reporter: Părinte, noi, oamenii, suntem robii rutinei zilnice, ai obişnuinţei, şi e aproape un sfârşit de lume când ceva se schimbă în viaţa noastră: când divorţăm, când ne schimbăm serviciul, chiar şi când nu mai găsim marca preferată de cafea la raft. Dumneavoastră, acum 14 ani, v-aţi schimbat cu totul viaţa şi v-aţi călugărit. V-a fost greu să faceţi acest pas?
Părintele Ilarion Dan: Nu, nu mi-a fost greu, pentru că m-am pregătit pentru momentul acela ani de zile. Eu aş fi vrut să fac pasul mai devreme, dar aveam obligaţii faţă de copiii mei. Ştiam că asta îmi doresc, ştiam că nu pot să fac altceva în continuare. Şi cu toate acestea, desprinderea, să zic eu, fizică n-a fost foarte simplă. Adică, există o inerţie în noi şi, dacă nu eşti, cumva, ajutat, e greu să faci pasul. Tot Dumnezeu te ajută. În cazul meu, Dumnezeu a lucrat prin părintele Arsenie Papacioc, care m-a ajutat.
– V-a fost greu să renunţaţi la ceva din viaţa trecută?
– Nu, nu mi-a fost greu deloc, pentru că aveam deja un fel de preaplin din ceea ce trăisem, nu mai aveam lucruri pe care să mi le fi dorit să le fac în viaţa de mirean.
– Acum vă e dor de ceva din viaţa de dinainte?
– Absolut de nimic nu mi-e dor.
– Nici măcar să plecaţi într-un concediu?
– (râde) Mai am, câteodată… Nu să plec într-un concediu, dar am nevoie, câteodată… pentru că e o anumită presiune, nu în calitate de călugăr, ci în calitate de duhovnic. Este o încărcătură care vine. În mod normal, n-ar trebui să vină, dacă eu aş trăi într-o rânduială aşa cum trebuie, dar pentru că am şi eu limitele mele, iar ele vin, poate, dintr-o lipsă de rugăciune, o neatenţie, o…, multe de genul ăsta, o neîmplinire în totalitate a ceea ce înseamnă viaţă duhovnicească, am vulnerabilităţi. Şi atunci, mai slăbesc. Ani de zile, nu am avut această nevoie, dar în ultima perioadă, am simţit nevoia să ies un pic, să mă desprind şi să intru un pic într-un alt spaţiu, ca să mă dezmeticesc. Şi am fost, luna trecută, câteva zile în Athos şi mi-a prins foarte bine. Mi-a folosit.
– Pe vremuri, dumneavoastră aţi lucrat cu banii oamenilor. Acum, lucraţi cu sufletele lor. Când au fost socotelile mai grele şi unde e responsabilitatea mai mare?
– La sufletul omului. Nici nu se poate compara, pentru că acolo, la bancă, puteai provoca o pagubă materială, care-ţi putea fi imputată sau nu. Or, aici, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, „fiecare suflet ţi se va cere din mâna ta de duhovnic”, pentru că omul acela, pe care Dumnezeu ţi-l trimite, vine la tine, iar tu poţi să-l ridici sau nu. Sau poţi să-i faci chiar mai rău, pentru că prin atitudinea, prin cuvântul pe care i-l spui, prin poziţia, prin sentimentul pe care i-l insufli, poţi să-l ajuţi sau să-l dezechilibrezi şi mai mult. Să faci un malpraxis, precum un medic. Este aceeaşi postură, numai că noi lucrăm cu sufletul, şi-aici lucrurile sunt mult mai delicate. Când taie doctorul greşit, mai repară, mai pune, mai coase, şi aşa mai departe. Aici, dacă ai tăiat greşit, poţi să produci pagube ce nu mai pot fi îndreptate.
Mai multe pe libertatea.ro
0 Comentarii