Comentarii

6/recent/ticker-posts

Otrava din farfurie. De unde provin sutele de produse retrase în timp de pe rafturile magazinelor românești și care sunt țările care ni le livrează

Sute de produse alimentare ​au fost retrase în ultimii ani de pe rafturile magazinelor, fiind considerate periculoase de către Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), instituția responsabilă cu supravegherea siguranței, igienei și calității alimentelor.


Au existat, în medie 42 de retrageri de alimente pe an, potrivit datelor publicate de ANSVSA, consultate de HotNews.ro. Cele mai puține retrageri au fost înregistrate în 2017.



Consumul acestor alimente poate duce la un tip sever de otrăvire care afectează în special femeile însărcinate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani și persoanele cu sistemul imunitar slăbit, arată un studiu pe această temă, publicat recent.

Produse alimentare retrase de pe piață provin în principal din Turcia, China și America Latină. O o mică parte provine din regiunea europeană

Prezența corpurilor străine (bucăți de sârmă, sticlă, pietre) este raportată sporadic în loturile de produse alimentare rechemate.

În ceea ce privește originea, loturile de produse alimentare rechemate/retrase de pe piață provin în principal din Turcia, China și America Latină, doar o mică parte provine din regiunea europeană.

Aproximativ 5% din alimentele retrase sunt declarate a fi autohtone, dar fără informații referitoare la materiile prime folosite, mai arată autorii studiului citat.

Simpla declarație de prelucrare în firmele românești nu asigură siguranța aprovizionării cu materii prime din România.

Aceste informații sunt în concordanță cu alte constatări din literatura de specialitate, care evidențiază prevalența capitalului străin în rețelele de comerț cu amănuntul alimentar și tendințele de concentrare a investițiilor străine directe în producția agricolă sau unitățile de prelucrare primară la scară largă a materiilor prime agricole.

Rechemările de produse din principalele lanțuri de retail- peste 85% din total. Carrefour, Mega Image și Auchan au înregistrat cele mai mari valori

Cele mai multe retrageri de pe piață/notificări de retragere au fost făcute de comercianți cu amănuntul, rechemările de produse de la principalele lanțuri de retail reprezentând peste 85% din total.

În termeni absoluți, Carrefour, Mega Image și Auchan au înregistrat cele mai mari valori în acțiunile de rechemare a produselor.

Concluzii



Eforturile de colaborare ale organismelor de reglementare precum ANSVSA, Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale confirmă că nu de puține ori pe rafturile magazinelor ajung produse neconforme dar care, din fericire , sunt depistate la timp și retrase.

Rolul esențial al autorităților în coordonarea retragerilor și aplicarea reglementărilor este evident în aceste eforturi.

Cauzele retragerii variază de la prezența alergenilor și contaminarea cu microtoxine până la diferiți contaminanți chimici sau biologici. Natura lanțurilor de aprovizionare este evidențiată de originea diversă a produselor rechemate, cu cote notabile din Turcia, China și America Latină.

Vezi aici studiul integral

O scurtă istorie a alimentației

Azi ne permitem să ne cumpărăm tot felul de mâncăruri sofisticate sau care sunt aduse de la zeci de mii de kilometri distanță. Dar nu dintotdeauna a fost așa.

Începând cam din anul 1270, dezvoltarea economică europeana devenea practic nulă. Expansiunea agrară încetinise iar terenurile pentru cultură se restrângeau. Situaţia devenea mai dramatică decât oricând. În ultimele decenii ale secolului al XIII –lea producţia agricolă scade consistent ți începe o serie de perioade foarte dure de foamete, amintește Massimo Montanari în „Foamea și abundența. O istorie a alimentației în Europa”.

În momentele de dificultate se agravau şi tensiunile între orăşeni şi ţărani. Primii, privilegiaţi în perioadele de normalitate, erau şi mai protejaţi în perioadele de criză, mai ales dacă oraşul era bogat şi puternic. De aceea, în perioadele de foamete, ţăranii înfometaţi se revărsau pe strazile oraşului sperând să găsească ceva de mancare.

Repetatele perioade de stres alimentar au provocat o stare de malnutriţie difuză şi de slăbiciune fiziologică, pregătind terenul pentru epidemia de ciumă care a devastat continentul între 1347 şi 1351. În total ciuma pare să fi exterminat cel puţin un sfert din populaţia europeană.

După tragedia ciumei, s-a considerat că prin lipsa oamenilor, roadele pământului s-ar putea găsi din abundenţa. Previziunea nu s-a adeverit însă. Totuşi, situaţia s-a ameliorat efectiv, nici nu se putea altfel, după un asemenea dezastru.

Consumul de carne era atestat de multă vreme, totuşi, se poate ca în a doua jumătate a secolului al XIV-lea acest consum să se fi mărit in general, chiar şi pentru păturile inferioare ale societăţii. Este perioada Europei “carnivore” (Braudel). În Germania, oamenii secolului al XV-lea consumau în medie 100 kg de carne pe an, per capita. În regiunile mediteraneene rolul alimentar al cărnii nu era la fel de hotărâtor; şi aici însă, documentaţia pentru secolele XIV-XVI evidenţiază niveluri de consum deloc neglijabile.

Ieşind dintre zidurile oraşelor situaţia se schimbă, însă nu radical, deoarece carnea nu este deloc o raritate pe mesele ţăranilor din secolele XIV-XV cum nu fusese nici in veacurile precedente. Cu toate acestea, contrastul dintre oraş şi sat rămâne multă vreme un element fundamental în distribuirea sociala a hranei.

Norma ecleziastică impunea abţinerea de la carne cam 140-160 de zile pe an. Această abţinere se conturează, încă din primele veacuri ale creştinismului, ca un leitmotiv central al tratatelor morale şi al normei de penitenţă. De aici şi necesitatea unor mâncăruri alternative: legumele, brânza, ouăle şi nu în cele din urmă peştele ca un substitut prin excelenţă al cărnii.

Între secolele al XIV –lea şi al XVI-lea ideologia categoriilor dominante impune stiluri de viaţă proprii diferitelor grupuri sociale: modurile de a mânca, de a se îmbrăca, de a locui sunt scrupulous codificate. Exemplare în acest sens sunt considerate aşa-zisele “legi somptuare”, menite să controleze comportamentele şi consumurile particulare.

Raportul între regimul alimentar şi statutul social avusese la început un caracter mai ales cantitativ. Cu timpul însă, dimensiunea calitativă s-a conturat tot mai mult, dând naştere în secolele al XII –lea şi al XIII –lea unei ideologii „curteneşti” a hranei: trebuie să se mănânce după „calitatea persoanei”.

În faţa unei realităţi efectiv diferite, cu plante şi animale necunoscute, cu mâncăruri neobişnuite, exploratorii şi conchistadorii europeni menifestă deopotrivă neîncredere şi curiozitate. Din momentul în care noile alimente au fost cunoscute de europeni, a trecut mult timp până când au devenit efectiv importante în sistemul lor alimentar. Această întârziere ar părea să indice o lungă şi substanţială lipsă de interes a culturii alimentare europene pentru noile contribuţii americane.

Noile produse au fost acceptate numai în momentul şi în măsura în care se dovedeau absolut necesare. Putem vorbi despre o dublă pătrundere a noilor alimente în Europa. Prima s-a produs în secolul al XVI-lea, imediat după expediţiile de cucerire, şi a avut ca resort, la fel ca a doua, foametea. Nevoia crescută de hrană impune căutarea în noi produse a posibilei rezolvări a problemei. Aceasta este, în anumite regiuni, orezul sau în altele, porumbul sau cartoful.

Pe la jumătatea secolului al XVI-lea consumul de carne al europenilor începuse să scadă. În acelaşi timp scade și calitatea pâinii. Cel puţin în secolul al XVII-lea, orăşenii europeni se obişnuiseră să mănânce pâine din grâu. Acum alte cereale încep să ia avânt.„Ierarhia pâinii” reflectă ierarhia socială: există o pâine albă rezervată celor mai bogaţi, o pâine „deschisă” (dar nu destul de albă) destinată păturii de mijloc şi o pâine neagră rezervată celor mai defavorizaţi.

Odată cu agravarea situaţiei alimentare şi iminenta ameninţare a foametei, manifestările de mânie şi de intoleranţă iau forme mai exasperante şi mai violente. Este epoca marilor conflicte pentru hrană, legate nu numai de carenţe productive, dar şi de dezvoltarea capitalismului. Numărul celor săraci a crescut enorm, iar privilegiile alimentare ale oraşelor riscă să sară în aer. Săracii încep să fie întemniţaţi laolaltă cu nebunii şi delicvenţii.

Despre a bea şi a mânca mult unii ziceau că e rău (şi că făcea rău), alţii susţineau că şi astfel se arăta demnitatea unui om. Deosebirea de regim alimentar între regiunile europene îşi găseşte confirmarea în documente. Decalajul între diverse culturi alimentare s-a adâncit în secolul al XVI-lea, cand Reforma protestantă a respins, între multe alte lucruri, normativul dietetic al Bisericii Romane. Şi atunci, gata cu posturile mari, gata cu abstinenţele.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii