Comentarii

6/recent/ticker-posts

Treaba voastră, așa au râs și de Noe când a zis: ,,Vine potopul!". Acum vine potopul idioțeniei, incompetenței și degradării morale


O să ziceți, știu deja, că sunt o babă expirată și încuiată. Fals! Și mie-mi place să stau pe rețelele de socializare, să merg la câte-un film 3d, fac cumpărăturile la supermarket și-mi comand haine online, chiar dacă am trecut de 50 de ani.

Deci ce vă spun eu, nu-i vreo nostalgie. E o comparație din postura omului care a prins mai multe vremuri, are toate țiglele pe casă și își permite să o facă!

Oameni dragi, nu-i a bună. Eu mi-am pierdut speranța. Educația se duce-n cap, e clar. Cu ea și principiile, valorile și moralitatea. Și nu știu dacă are legătură cu vremurile politice. Când eram eu copil să știți că erau și mai aprige! Cu foamete, cu scris la lumânare și frig. Cu cenzură și frică de exprimare. Cu toate astea, oameni aveau viața lor. Cum necum, se strângeau în câte o sufragerie să citească tot felul de cărți interesante, să vadă filme la video, să facă dezbateri pe teme sociale și politice. Educația era educație!

Se vorbea numai cu ,,dumneavoastră" și nu se ieșea pe stradă nimeni cu hainele necălcate, nespălate. Femeile purtau pantofi cu toc și fuste nu adidași și colanți (n-am nimic împotriva lor, doar zic că lumea avea un anumit farmec cu feminitatea debordantă care era manifestată).

Iar cel mai important, copiii primeau o educație aleasă încă de acasă, care continua la școală. Respectau pe toată lumea, de la vecinul de bloc până la profesori, nu treceau nici pe lângă o babă (ca mine) fără o ,,Sărut-mâna". Ce zicea profesorul la clasă nu era luat în râs sau contrazis, iar părintele susținea acasă din plin toată munca de la școală.

De peste 30 de ani sunt martoră la o degradare continuă a calității societății, care acum mi se pare la apogeu cu bătaia de joc la adresa educației. Plagiatori, incompetenți, mincinoși, care-și măresc salariile și pensiile speciale fără pic de rușine, stau cocoțați în vârf, își bat joc de bazele acestei țări și lumea e ignorantă, ca un lemn neînsuflețit.

Dar cel mai trist e nivelul de ignoranță al societății, de viziune care lipsește total. Se acceptă ORICE! ,,Nu-i problema mea!" au zis mulți, furioși că se cer salarii mari de parcă profesorii nu s-ar ocupa de copiii lor, adică de ce au mai sfânt, ci de săpat șanțuri. Problema lor e că n-au cu cine lăsa copilul în casă...

Păi o să fie problema tuturor, stați puțin să vedeți! O să fie când tinerii de azi ajung profesori, doctori, juriști, polițiști... Când o să ajungem la mâna lor, a celor școliți pe principiul ,,cum o fi". A celor care n-au dat teze, care au avut mediile încheiate cu două note, numai să fie! Care au avut profesori exasperați la clasă, stresați, presați, depresivi, anxioși, incompetenți, că așa a vrut statul! Copii ,,educați'' în schimb de modele botoxate și de ,,cimpanzei" plini de mușchi, ajunși vedete, pe online.

Deja se vede obrăznicia și incompetența numai când mergi pe stradă, nu mai zic când intri-ntr-un birou să rezolvi o treabă!

Asta-i țara care vă place? De-aia tăceți și priviți la tv cum o mână de ,,șmecheri" mint, umilesc valorile acestui popor și intelectualii, calcă în picioare orice numai să capete liniște să-și facă în continuare mendrele lor?!

Probabil că oricum e prea târziu... Mda, vine potopul!

Augustina


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii