Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au cunoscut în urmă cu 16 ani. S-au căsătorit rapid și sunt împreună și astăzi, find fericiții părinți a trei copii! Actorul ne-a devăluit câteva dintre secretele unei căsnicii de durată!
Se întâmplă să vă mai și certați? Cine este, de obicei, primul care cedează? Ne certăm ca toată lumea și de cele mai multe ori ne găsim la mijloc calea de împăcare. Cine e „capul răutăților în familie, inițiatorul poznelor și cine este veriga slabă? Mă refer aici, evident, la părintele cel mai permisiv.
Facem cu schimbul, suntem pe rând „polițistul bun și „cel rău.
Dana spune că dragostea este soluția pentru orice moment greu în viață și sunt de acord cu ea.
Voi ați stat o vreme în Irlanda, unde tu ai avut filmări. V-a bătut gândul vreo clipă să rămâneți acolo sau să emigrați în altă ară? Unde altundeva v-ar plăcea să locuiți și de ce?
Da, amândoi ne gândim să plecăm în altă parte, poate într-un loc mai calm și cu mentalități mai tolerante.
Privind retrospectiv, ai face acum lucrurile altfel dacă ai putea schimba ceva în viața ta?
Așa cum ziceam, inclusiv greșelile m-au adus în punctul în care sunt acum. Da, a face câteva lucruri altfel, dar mi-ar fi teamă că a sfârși în alt punct al prezentului.
0 Comentarii