Ion Ţiriac e implicat într-un scandal uriaş cu un preşedinte. Cel mai bogat român i-a cerut demisia preşedintelui Federației Internaționale de Tenis (ITF), David Haggerty. „I-am spus că este handicapat” Ion Ţiriac, scandal uriaş cu un preşedinte! Măsura dură luată împotriva celui mai bogat român!
„I-am spus că este handicapat” Ion Ţiriac, scandal uriaş cu un preşedinte! Măsura dură luată împotriva celui mai bogat român!
”Am avut talangă (n.r. acreditare), am fost la toate… Doar la tenis nu am avut dreptul să mă duc. Am o relație foarte ‘fricționată’ cu domnul președinte, căruia i-am cerut demisia, n-a vrut. I-am spus că este handicapat. El conducea turneul olimpic de tenis”, a declarat Ion Țiriac pentru ”Prietenii lui Ovidiu”.
Ion Ţiriac i-a transmis în 2023 o scrisoare lui David Haggerty. Cel mai bogat român îi reamintea preşedintelui ITF că nu a fost de acord cu parteneriatul încheiat în 2018 între ITF și Kosmos, compania lui Gerard Pique. Parteneriatul s-a încheiat în 2023.
”În atenția domnului Dave Haggerty, președintele Federației Internaționale de Tenis,
Domnule președinte, în calitate de președinte de onoare al Federației Române de Tenis, membru fondator al Federației Internaționale de Tenis din 1913, de trei ori finalistă în Cupa Davis, vreau să vă reamintesc faptul că în urmă cu patru ani, în fața a 600 de persoane, v-ați luat angajamentul că `veți crește vizibilitatea, notorietatea și situația financiară a Cupei Davis, prin parteneriatul încheiat cu Kosmos (un parteneriat care se va întinde pe 25 de ani)`.
În acel moment, v-am atenționat că veți distruge cea mai importantă competiție de tenis din lume și parteneriatul nu va dura mai mult de 2-3 ani. Astăzi, ați anunțat încheierea colaborării. Am avut dreptate! Așadar, sper că aveți decența de a vă da demisia”, îi transmitea, într-o scrisoare, anul trecut, Ion Ţiriac lui David Haggerty.
Ion Ţiriac, despre performanţele românilor la Jocurile Olimpice: „Un rezultat decent, dar e departe de valoarea noastră!”
Ion Ţiriac a tras concluzia despre performanţele românilor la Jocurile Olimpice. Fostul tenisman Ion Ţiriac a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că rezultatul României de la Jocurile Olimpice de la Paris, nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz, reprezintă un rezultat decent, însă e departe de valoarea sporului românesc.
El a explicat că încearcă să ajute sportul românesc prin turneele de tenis pe care le organizează prin fundaţia sa, însă afirmă că nu este suficient.
„Fundaţia Ţiriac poate să facă atât, dar cu o floare nu se face primăvară. Mai trebuie 50-100-150 de turnee sau evenimente ca să ieşim din necunoscut. Am avut un rezultat decent la Olimpiadă, comparând cu precedentele, dar e departe de valoarea noastră, de gena românilor. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Mulţumim celor care ne-au reprezentat la Paris, dar atenţie. Ne bucurăm de ce am luat, dar suntem departe de realitate. Nu numai la capitolul sportivi, dar şi la personal tehnic. Dacă am ajuns ca la hochei pentru o grupă de copii de 12-13 ani să căutăm antrenor peste graniţă nu suntem în regulă. Dar speranţa moare ultima”, a spus Ion Ţiriac, conform agerpres.ro.
„Domnul Cosmin Hodor este directorul turneului, eu speram să fie domnişoara Halep”
Fostul jucător de tenis a dezvăluit că şi-ar fi dorit să o numească pe Simona Halep în funcţia de director al turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125) de la Bucureşti.
„Este un turneu WTA decent, să vedem ce iese. El este făcut e făcut pentru generaţia noastră tânără, pentru a-i ajuta pe jucătorii noştri să mai facă un 1-2 puncte în România. La fel şi turneele ATP sau ITF. Domnul Cosmin Hodor este directorul turneului, eu speram să fie domnişoara Halep, dar dumneaei are încă o problemă săptămâna asta şi nu poate sta tot timpul aici. O să-i spunem directoare de onoare, trebuie să îi spunem într-un fel. Tabloul turneului este rezonabil, le urez succes tuturor, dar în special fetelor noastre, să mai câştige şi ele 1, 2, 3, 4 puncte”, a spus Ţiriac.
Cea de-a treia ediţie a turneului WTA Ţiriac Foundation Trophy, dotată cu premii în valoare de 115.000 dolari şi 160 de puncte WTA (pentru învingătoare) şi organizată de Fundaţia Ţiriac în colaborare cu Federaţia Română de Tenis, se desfăşoară în perioada 8-15 septembrie, pe zgura de la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.
0 Comentarii