Comentarii

6/recent/ticker-posts

Leonard Doroftei atrage atenția: Dacă eu, copilul Leonard Doroftei, plecat de la periferia orașului Ploiești, am urcat sus pe munte, în vârful muntelui, ei de ce nu ar putea?

Leonard Doroftei a revenit oficial în România. Fostul pugilist român a avut recent un discurs prin care a dorit să atragă atenția tinerilor sportivi Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România, alături de soția sa, Monica. Fostul mare pugilist român a ținut să transmită un mesaj important tuturor tinerilor sportivi din țară.




Leonard Doroftei atrage atenția. Fostul mare boxer român a lăsat traiul în Canada pentru cel din țara sa natală, România. Revenirea în țară l-a motivat pe cel poreclit „Moșu” să promoveze din nou sportul. Recent, Leonard Doroftei a transmis un mesaj de încurajare pentru toți tinerii sportivi de la noi, pe care vrea să îi ambiționeze oferindu-se exemplu pe sine însuși, amintind de trecutul său și de cât de jos a plecat.

„Postez pe rețelele de socializare pentru că vreau să fiu un exemplu pentru cei tineri. Dacă eu, copilul Leonard Doroftei, plecat de la periferia orașului Ploiești, am urcat sus pe munte, în vârful muntelui, ei de ce nu ar putea? Se poate! Doar trebuie să vrei!”, a spus Leonard Doroftei, la Poveștile Sport.ro.

Ce crede Doroftei despre felul în care își surclasa adversarii


Fost campion mondial WBA și medaliat olimpic la box, Leonard Doroftei s-a remarcat atât în boxul amator cât și în cel profesionist și a reprezentat cu mândrie România în cariera lui.

Despre cum își surclasa adversarii, Doroftei a povestit că: „Ce m-a ajutat pe mine a fost viteza brațelor. În rest, am fost micuț de înălțime… Cred că asta am avut-o de la Dumnezeu.

Mi-a zis: ‘Domnule, ești mic, ia de aici niște viteză’ (râde). Dar nu la fugă! Nu mi-a plăcut fuga niciodată. Din brațe am dat foarte mult”, a mai spus Leonard Doroftei, conform sursei citate.


Familia a fost factorul decisiv în revenirea sa în România


Leonard Doroftei este un familist convins, având alături de soția lui, Monica, trei copii. Vanessa și Alexandru, au revenit în România înaintea lui, în timp ce Adrian, fiul său cel mare, a mai rămas pentru o perioadă în Canada.

Despre familia sa, Doroftei a spus că: „Când copiii mei au plecat în Romania, atunci soţia a spus că trebuie să mergem acasă.A fost la momentul potrivit.

Când am luat decizia de a pleca în Canada, am luat-o în familie. Acum când au decis că sunt bine şi au decis să vină înapoi. Aici e locul lor, acasă”, a spus Leonard Doroftei, potrivit orangesport.ro.

Leonard Doroftei a semnat de curând cu un mare post de televiziune. „Moșul” și soția lui vor apărea la emisiunea „Power Couple România”, prezentată de Dani Oțil și difuzată de Antena 1.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii