Comentarii

6/recent/ticker-posts

Se vinde combinatul siderurgic de la Oțelul Roșu


Combinatul siderurgic de la Oțelu Roșu, situat în județul Caraș-Severin, cu o istorie siderurgică de peste 220 de ani, se apropie de momentul scoaterii oficiale la vânzare, după ce actualul proprietar, compania Laminorul Danube Metallurgical Enterprise SRL (LDME), a intrat în faliment la sfârșitul lunii iulie, după o perioadă de aproape un an și jumătate de insolvență.



Lichidatorul judiciar urmează să supună votului adunării creditorilor decizia de vânzare în bloc a activelor combinatului prin licitație publică cu strigare, conform datelor analizate de Profit.ro. Activele combinatului au fost evaluate la o valoare de piață de aproximativ 138,76 milioane lei (echivalentul a 28,19 milioane euro), din care cea mai mare parte este reprezentată de construcții (peste 72 milioane lei), echipamente tehnologice (peste 47 milioane lei) și terenuri (peste 14 milioane lei). 

Principalul creditor al LDME este Eco Wind Power SRL, o companie controlată de familia antreprenorului Dorinel Umbrărescu, unul dintre cei mai mari constructori de drumuri din România, care deține creanțe în valoare totală de 126,9 milioane lei, reprezentând aproape 84% din totalul datoriei.

Eco Wind Power SRL a obținut această poziție preluând creanțele deținute de Linde Gaz (aproximativ 836.000 lei, în august 2023) și de ANAF (123,3 milioane lei, în februarie 2024). Recent, firma familiei Umbrărescu a achiziționat și creanțele cumulate de 2,7 milioane lei deținute de Moldmetal Trading SRL și MMS Minerals & Metals Solutions SRL, companii de trading și distribuție de produse metalurgice din România.

Este foarte probabil ca Eco Wind Power SRL să participe la licitația publică viitoare, folosind valoarea creanțelor sale. Rămâne de văzut dacă, în cazul unui succes la licitație, firma va trebui să achite și o diferență de bani pentru plata prețului final de achiziție. Dorința lui Dorinel Umbrărescu de a prelua combinatul siderurgic de la Oțelu Roșu nu este nouă, fiind menționată public de mai mulți politicieni, printre care premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Laminorul Danube Metallurgical Enterprise SRL a achiziționat în 2019 unitatea siderurgică de la Oțelu Roșu de la Ductil Steel, o altă companie aflată în insolvență, care fusese deținută anterior de grupul rus Mechel. În trecut, combinatul producea țevi de oțel cu diverse concentrații de carbon și oțeluri aliate, utilizate pentru laminarea ulterioară a barelor de armare din beton și a altor produse speciale din oțel.

Activitatea siderurgică din orașul Oțelu Roșu are o tradiție îndelungată, fiind atestată documentar încă din anul 1796, pe vremea Imperiului Habsburgic.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii