Ion Țiriac a dezvăluit cine este bărbatul care îi conduce imperiul și a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui. Ion Țiriac (85 de ani) este considerat unul dintre cei mai bogați români, cu o avere estimată la peste 2.100.000.000 de dolari, iar recent a mărturisit că fiul lui cel mare, Ion Alexandru Țiriac (48 de ani) a preluat responsabilitatea de a conduce afacerile familiei.
Ion Țiriac a avut cuvinte de laudă la adresa fiului lui cel mare, despre care a spus că se descurcă „formidabil”. Ion Țiriac i-a lăsat pe mână „imperiul” fiului lui cel mare, Ion Ion Țiriac. Ion Ion Țiriac (Alexandru Țiriac) se ocupă în prezent de afacerile familiei Țiriac, potrivit spuselor legendarului Ion Țiriac. Ion Țiriac a declarat că viața lui este mult mai așezată, deoarece el, în prezent, se ocupă doar de ceea ce ține de administrarea fundației, fapt care îi oferă multă stabilitate. Fiul lui se ocupă de celelalte afaceri, care includ servicii bancare, de asigurare, imobiliare, automobile etc.
„Feciorul meu, ăl’ mare, are aproape 48 de ani – 50 de ani. Și-a luat în mână sceptrul și conduce formidabil de bine fundația asta și cu toate treburile.
Mi s-a simplificat puțin viața în România, pentru că am grijă numai de fundație, fundație, fundație. Restul businessului, e Ion Ion (n.r. Ion Alexandru Țiriac), are treaba lui, o face, stă 6 luni în Emirate, stă 3 luni aici, 3 luni în altă parte.
Își crește copiii, e foarte în regulă. Nepoții mei sunt în regulă și ei, sunt băieți mari. Alexandru are 16 ani, 1.95 m și 48 la picior. Ce vrei? Mai mult de atât nu puteam să fac”, a detaliat Ion Țiriac în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”.
„Mi-am luat medicalul acum trei săptămâni, iar acum zece zile am stat în cușcă cinci ore, în simulator la Dubai, că nu mai fusesem de mult în simulator.
În fiecare an trebuie să fac aceste teste, pentru că altfel nu am voie să pilotez, iar medicalul trebuie să-l fac la șase luni. Cât timp am medicalul, nu am niciun fel de problemă. Am și copilot, normal. Avioanele pe care le pilotez eu, nu sunt single pilot.
Eu am acum un avion care mă duce la Beijing. De aici la Hong Kong. 14 ore! Am un avion, care e aproape nou, am schimbat cu altul, care ăsta zboară cu 1000 de mile mai mult. Un avion din ăsta nou costă vreo 60 de milioane de euro.
Acesta este un avion relativ nou. După 15 ani îl desface complet și îl pune înapoi, ca să vadă dacă are ceva. Avionul iese nou, zero kilometri. Dacă vrei să-l vinzi, nu mai iei 20 de milioane pe el”, a declarat Ion Țiriac.

Ion Țiriac și-a cumpărat un avion de 60.000.000 de euro
Magnatul este cunoscut pentru pasiunea sa pentru avioane și automobile. Recent, Ion Țiriac a dezvăluit că și-a cumpărat o aeronovă pentru care a achitat nu mai puțin de 60.000.000 de euro. De altfel, Țiriac a specificat și ce fel de teste trebuie să facă pentru a primi omologarea de a pilota un avion.

0 Comentarii