Comentarii

6/recent/ticker-posts

Ștefan Târnovanu, gafă uriașă în România – Lituania! Portarul lui FCSB a fost salvat de VAR


Ştefan Târnovanu a făcut o gafă uriaşă în minutul 78 al meciului România - Lituania. Portarul FCSB-ului a fost salvat de VAR şi scorul a fost întors. România a câştigat cu 3-1 meciul cu Lituania, dar a trecut prin mari emoţii în confruntarea de pe stadionul Steaua. “Tricolorii” au reuşit să marcheze golul doi abia în minutul 89 prin Răzvan Marin din penalty. Mitriţă a stabilit scorul final.



Ștefan Târnovanu, gafă uriașă în România – Lituania! Dar, cu zece minute înaintea loviturii de pedeapsă a României, defensiva “tricoloră” a trecut printr-o cumpănă. Ştefan Târnovanu a ieşit pe centrare, a prins balonul, dar Antanavicius loveşte mingea care intră în poartă.

Iniţial, arbitrul a acordat gol valabil şi i-a dat cartonaş galben pentru proteste portarului de la FCSB. Apoi, a intervenit arbitrajul video. Slovenul Rade Obrenovic a revăzut de câteva ori faza şi a schimbat decizia.

A anulat golul şi a acordat fault în atac. Scăpată de o fază foarte complicată, România s-a avântat în atac şi a avut ca aliat şi arbitrajul video pe stadionul Steaua. Zece minute mai târziu, Ianis Hagi a cerut fault în careu.


Ianis Hagi a scos un penalty crucial!


Iniţial, slovenul a lăsat meciul să meargă, dar faza a fost din nou analizată la arbitrajul video. Din fericire, slovenul a arătat punctul cu var şi Răzvan Marin a marcat din nou de la 11 metri, la fel ca în Kosovo.

Este al doilea penalty important scos de Ianis Hagi în acest an pentru naţionala României. Mijlocaşul a scos lovitura de pedeapsă în confruntarea decisivă cu Slovacia pentru ieşirea din grupe la Euro 2024.

Scorul final a fost stabilit după un contraatac blitz al naţionalei noastre. O combinaţie superbă de pase între Denis Alibec şi Alex Mitriţă l-a lăsat pe cel din urmă singur cu portarul. Atacantul Craiovei a marcat fără emoţii.

România, şase puncte din şase posibile


România are şase puncte din şase posibile în Liga Naţiunilor, cu două meciuri în care a marcat câte trei goluri. Rămâne în picioare şi obiectivul secundar de a câştiga grupa cu cât mai multe puncte, în vedere obţinerii unui loc de baraj.

Pentru “tricolori” urmează acţiunea din luna octombrie, când sunt programate meciurile cu Cipru şi deplasarea din Lituania. Pentru Mircea Lucescu este un debut perfect de mandat, cu şase puncte din şase.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii