Ianis Hagi (26 de ani) a revenit la Rangers în această vară, după împrumutul la Alaves, însă primirea nu a fost una foarte caldă din partea scoțienilor. Acesta a fost scos din lotul primei echipe din cauza unei clauze din contract și reprimit abia după ce a renunțat la pretențiile financiare.
”Modul în care a fost tratat Hagi este lamentabil!” Până în acest moment, Ianis Hagi a evoluat în actuala stagiune în șase partide, timp în care oferit trei pase decisive, iar jurnaliștii din Scoția i-au luat apărarea. Cel mai vocal a fost Keith Jackson, cel care nu s-a abținut și ”a făcut praf” conducerea celor de la Rangers pentru modul în care s-au comportat cu Ianis Hagi.
”Știți ce cred eu despre Ianis Hagi? Modul în care a fost tratat este lamentabil! Este o dovadă a profesionalismului său și a personalității sale că nu a reacționat negativ. S-a concentrat pe munca lui și a demonstrat faptul că antrenorul Clement a greșit față de el. Este omul-cheie pentru atacul lui Rangers”, a spus Jackson, potrivit presei din Scoția.
”Te vezi la Rangers și sezonul viitor?”. Ianis Hagi a răspuns imediat
Recent, ”Prințul” a fost întrebat de către jurnaliștii scoțieni dacă se vede și din sezonul viitor pe Ibrox.
Românul nu a ezitat, însă nu a dat niciun răspuns categoric: ”Vreau să câștig. Acesta este scopul meu în viață în tot ceea ce fac. Nu iau niciodată nimic de-a gata și nu fac nimic cu jumătate de inimă”.
Ianis Hagi mai are contract cu Rangers până la finalul lunii mai a anului 2025.
0 Comentarii