Rezultatele alegerilor prezidențiale din România au stârnit reacții puternice în rândul unor cetățeni, care au atras atenția presei din Rusia. Unii susținători ai lui George Simion, liderul AUR, și-au exprimat nemulțumirea în moduri extreme. Reacția românilor, în atenția presei de la Kremlin
Mai mulți români și-au distrus pașapoartele și alte documente de identitate, filmându-se în timp ce le ardeau sau tăiau. „Oamenii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul statului și s-au plâns că nu sunt capabili să-și salveze țara”, relatează jurnaliștii ruși, conform unei relatări a publicației moldovene Agora. Rușii au reacționat prompt după alegerile din România
Pavel Durov, fondatorul Telegram a transmis într-un mesaj care a ajuns la fiecare cetățean român cu Telegram instalat pe telefon că un serviciu de informații francez ar fi încercat să influențeze alegerile din România.
Durov a mai afirmat că i s-ar fi cerut să blocheze canalele conservatorilor români în timpul votului, cerere pe care a refuzat-o.
Peskov a făcut referire la excluderea din cursă a lui Călin Georgescu, pe care l-a descris ca având „cele mai mari șanse de a câștiga”.
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, a avut o poziție similară. Ea a declarat că „evenimentul politic care a avut loc în România cu greu poate fi numit alegeri”.
Contextul sancțiunilor UE
Publicațiile Russia Today și Sputnik sunt interzise în Uniunea Europeană din februarie 2022. Această decizie a fost luată la scurt timp după începutul invaziei ruse în Ucraina. Canalele respective au fost catalogate drept instrumente de propagandă ale Kremlinului.
România a implementat rapid această interdicție. În prezent, încercările de a accesa canalul Telegram al Russia Today din România sunt blocate cu mesajul: „Acest canal nu poate fi afișat deoarece a încălcat legi locale (România)”.

0 Comentarii