Comentarii

6/recent/ticker-posts

Viața nevăzută a familiei lui Nicușor Dan. „Doamna casei”, în lumina reflectoarelor. "Am șansa de a lucra, 4 zile pe săptămână, de acasă". Cu ce se ocupă, de fapt și cum arată agenda ei. 😯Cum arată o zi obișnuită în familia lor? Cum și-au împărțit sarcinile de părinți? “Ceasul meu sună la ora șase dimineața”. Mirabela Grădinaru povestește rar, dar când o face… surprinde

Mirabela Grădinaru, partenera de viață a lui Nicușor Dan, este concentrată mai mult pe viața de familie decât pe lumina reflectoarelor, dar în această campanie electorală a ales să se implice activ, fiind alături de partenerul său pas cu pas. În cel mai recent interviu, ea lasă să se vadă mai mult ca niciodată, vorbind despre copii, despre Nicușor Dan, dar și despre frământările ei de mamă.



Mirabela Grădinaru, în vârstă de 41 de ani, a început relația cu Nicușor Dan în anul 2005, când ea era studentă. Povestea lor de dragoste este deja știută, dar pe copiii lor i-au protejat de blitz-urile aparatelor foto. Tocmai de aceea, un interviu în care Mirabela Grădinaru vorbește atât de detaliat despre rolul ei de mamă, cu bucurii, cu frici, cu tristeți, este o raritate. Dar a spart gheața, oferind un amplu interviu jurnalistei Stela Nadoleanu, pentru totuldespremame.ro. Printre altele, partenera lui Nicușor Dan a povestit și cum arată o zi din viața lor de familie.

Cum arată o zi din viața familiei lui Nicușor Dan

„Cum arăta o zi din viața obișnuită a familiei înainte de campanie?”, a sunat întrebarea.

„Ceasul meu sună la ora șase dimineața. Pregătesc tot ce trebuie – un mic dejun pentru trei persoane. Se trezește și Nicușor, o trezim pe Aheea, luăm micul dejun împreună, facem glume, râdem, pentru că este singura masă pe care o luăm cu tatăl în timpul săptămânii. La 07:30 Nicușor și Aheea pleacă spre școală. El este responsabil de dusul și de preluarea copilului de la școală.

După plecarea Aheei, pregătesc micul dejun pentru Antim, îl trezeșc și pe el la 07:45. El își gestionează foarte bine energia și timpul. Cred că seamănă și cu tatăl său la acest capitol. Nicușor face acest efort pentru fiica lui – să se trezească cu ceas, să o ducă la școală… Altfel, dacă nu ar fi școala, îmi aduc aminte că înainte să se nască Aheea, el în trei minute pleca din casă.

Punea ceasul să sune în ultimul moment. Și cel mic pare că îi calcă pe urme, pentru că Antim mănâncă dormind. Abia când ieșim pe ușă și ne îndreptăm spre grădiniță se activează. După ce îl duc la grădiniță, mă întorc acasă, pentru că încă mai am șansa de a lucra, patru zile pe săptămână, de acasă, (n.r. este manager la o companie din industria auto).

E genul de job care îmi permite să merg doar o zi pe săptămână la birou. În ziua aceea se întoarce Nicușor, după ce lasă fetița la școală, mă ia și pe mine și pe cel mic, îl ducem pe Antim la grădiniță, mă duce pe mine la o stație de metrou, pentru ca apoi să se îndrepte către primărie”, a povestit Mirabela Grădinaru în interviul pentru totuldespremame.ro.

Mirabela Grădinaru, dezvăluiri emoționante despre cei doi copii


În același interviu, Mirabela Grădinaru a dezvăluit, printre altele, că a născut prematur ambii copii, iar ceea ce a urmat numai o mamă care a trecut prin așa ceva poate înțelege. Frici, griji și tot felul de întrebări. 

Nicușor și Mirabela au doi copii: o fetiță de 9 ani, Aheea, și un băiețel de 3 ani, Antim. Deși au o relație de 20 de ani, Dan și Grădinaru nu sunt căsătoriți. „Probabil că n-am avut niciodată timpul să reflectăm serios la asta”, a spus Nicușor Dan despre chestiunea mariajului. „Eu nu simt lipsa acestei hârtii”, a adăugat și Mirabela.

Ambele nume purtate de copiii lui Nicușor Dan sunt aparte și mai rar întâlnite. Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru spun că nu s-au gândit la semnificație atunci când au ales numele copiilor lor, ci mai degrabă la muzicalitatea lor. Cei doi au aflat ce înseamnă numele Aheei abia după ce l-au ales.


„Este o poveste lungă… Nu este foarte lungă, dar cum spune Aheea, și nouă ne place foarte mult, tati nu s-a mulțumit cu niciun nume. Niciun nume nu era potrivit pentru mine. Și atunci a căutat unul special, și acesta este Aheea”, a povestit Mirabela Grădinaru pentru Știrile PRO TV.




„Un nume pe care l-am inventat noi, vorbind între noi, și după aceea ne-am dat seama că este numele unei provincii din Grecia, care vine de la ahei, strămoșii grecilor”, a completat-o Nicușor Dan. „Am căutat un nume, în momentul acela, care să fie frumos și acesta ni s-a părut cel mai spectaculos pe care l-am găsit împreună. Aveam o listă”, a spus Nicușor Dan.

Numele băiatului, „Antim”, provine din cuvântul grecesc „Athos”, care înseamnă floare. De asemenea, numele poate fi asociat și cu un sfânt, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, o personalitate remarcabilă în cultura și literatura românească veche, care a fost și Mitropolitul Țării Românești.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii