„Viața noastră unde e? / Viața noastră ce-ați făcut cu ea?” – e poate cel mai nimerit refren pentru România anului 2025. Era un cântec de George Nicolescu pe care-l ascultau la vinil bunicii mei și, chiar dacă azi nu știu să-l mai auzim la radio, îl fredonăm în gând în neștire, în timp ce facem calcule de subzistență între două facturi, renunțăm la planuri sau ezităm în fața unei călătorii scurte până la părinți. Sau a unei cărți noi în bibliotecă. Sau a unei zile libere după atâta oboseală.
Viața noastră a fost pusă pe pauză, dar nu și „ordinea de zi” a politicienilor, care merge ca unsă, prin tăieri contabile din pix. România nu mai e o țară, ci o schemă fiscală temporară în care se optimizează, se ajustează, se taie, însă niciodată de unde trebuie. Niciodată nu ajunge cu foarfeca în tenebrele acelea rușinoase. Se taie, așadar, în continuare, nu din privilegii, ci din viitor. Nu din grăsimea sistemului, ci din carnea vie a celor care îl țin în picioare de atâta amar de vreme. Asta nu e reformă, e dispreț organizat birocratic.
Pachetul de măsuri a guvernului Bolojan e vândut ca reformă, dar simțit ca amputare. Se taie de la bursele elevilor și sprijinul studenților, dar nu se umblă la pensiile speciale. Se închide robinetul pentru cercetare, dar nu pentru sinecuri. Se elimină sporurile de condiții grele, dar se păstrează sporurile „de prezență” pentru aleși. Cei cu limuzină de serviciu ne țin lecții de austeritate, în timp ce numărul vicepremierilor a crescut de la trei la cinci. Asta e reforma: mai mulți șefi pentru mai puțin popor.
România nu e în criză pentru că trăim noi peste posibilități. România e în criză pentru că e guvernată de oameni care trăiesc peste rușine. Muncim, dar nu o mai facem pentru noi. Muncim pentru o clasă politică parazitară care n-a coborât niciodată din turnul de fildeș al puterii. Care n-a fost trasă la răspundere nici pentru hoție, nici pentru prostie, nici pentru tăcere.
Nu mai suport să ni se spună, mie și generației mele, că „asta am votat – banane și blugi!”. Tocmai pentru că am votat, putem și trebuie să cerem socoteală. Nu ne-am dorit un stat care-și umilește copiii, își înfometează studenții, își umilește profesorii și își premiază impostorii în detrimentul celor care chiar muncesc, indiferent de cât de mult sau cât de puțin câștigă. Să fim clari: faptul că am votat nu ne dă dreptul, ci datoria să protestăm. Nu le-am dat un cec în alb – le-am legitimat un mandat. Nu pentru ca Ciolacu să-și betoneze beneficiile. Nu pentru ca Iohannis, Ciucă și acoliții lor abonați la furt.
Dacă nu guvernezi pentru cetățenii tăi, cetățenii vor vota cu furia. Și din calculele lor contabile și reci întru păstrarea sau ținerea de scaune vom aluneca – fără să vrem, dar poate fără să putem evita – în brațele populismului revanșard. Când guvernul fură din viața de zi cu zi a cetățeanului, nu fură bani – fură timp. Fură încredere. Fură demnitate. Fură sensul pentru care ne trezim dimineața.
România devine tot mai clar o țară în care supraviețuirea morală e o formă de revoltă. Te educi – ești penalizat. Muncești – ești umilit. Îți păstrezi cinstea – trăiești prost. Și tot ce ni se cere e să acceptăm. Să înghițim. Să ne conformăm unei ordini de zi scrise bine de tot, însă nu pentru noi, ci pentru altcineva.
Dar viața noastră nu e a lor. Viața noastră nu se negociază, nu se taie, nu se vinde pe nimic. Dar dacă ei n-o mai vor, ca să vegheze asupra ei, o vrem noi înapoi, cu toate riscurile. Viața noastră nu mai poate fi moneda de schimb a unei ordini de zi scrise în birourile celor care ne privesc de sus. Dacă ei nu pot sau nu vor să asigure un trai decent, atunci e datoria noastră să le cerem socoteală, să-i scoatem din această bulă a nepăsării și să construim altceva – o viață în care școala nu se face cu buzunarele goale, iar munca nu este o sursă de umilință, ci de demnitate. Pentru că altfel, singura ordine care ne va mai rămâne e aceea a revoltei — și, dacă nu o facem acum, mâine vom plăti cu tot mai multă sărăcie, cu tăcerea și cu lipsa de speranță. România trebuie să ne fie din nou casă, nu o povară pe umeri.
Autor: Marieva Demetrescu pentru republica.ro
.webp)
0 Comentarii