Berlinul intenționează să interzică aproape complet circulația mașinilor în oraș. Scopul din spatele unei astfel de decizii ar fi reducerea blocajelor de trafic, potrivit Daily Mail. O instanță superioară a decis că locuitorii capitalei germane pot vota anul viitor dacă doresc sau nu să interzică majoritatea vehiculelor să traverseze orașul.
Dacă se aprobă, șoferii vor avea voie să intre cu mașina în centrul orașului doar 12 zile pe an. Totuși, interdicția nu s-ar aplica serviciilor de urgență, taxiurilor, autobuzelor, vehiculelor de livrări și mașinilor de salubrizare. De asemenea, mașinile vor putea în continuare să circule prin zona „cu circulație auto redusă”. E vorba de autostrăzile administrate la nivel federal. Grupul de campanie „Berlin fără mașini” a propus organizarea unui referendum. Acesta a strâns mii de semnături, însă a fost blocat de autoritățile orașului în 2022.
Autoritățile au argumentat că propunerea ar încălca Constituția , dar această obiecție a fost respinsă de instanța superioară din Berlin.
Judecătorul a declarat că referendumul poate avea loc, cu condiția să îndeplinească cerințele obișnuite. Inițiatorii trebuie să strângă 170.000 de semnături, adică 7% din electoratul din Berlin, în următoarele trei luni.
O mare capitală europeană se pregătește să interzică mașinile
Peste 50.000 de semnături au fost deja adunate când propunerea a ajuns pentru prima dată în instanță, în 2022.
Dacă procesul de strângere a semnăturilor va fi finalizat, inițiativa va apărea pe buletinele de vot la alegerile locale din 2026.
Berlin nu este singurul oraș european care a făcut pași spre interzicerea mașinilor.
Interdicții și în alte orașe din Europa
Amsterdam a început treptat eliminarea mașinilor, cu scopul de a le eradica complet din oraș până în 2030. Începând din 2020, orașul a interzis mașinile diesel mai vechi de 15 ani într-o zonă de protecție a mediului. Restricția a fost extinsă în 2022 și la autobuzele publice și private.
Anul acesta, și mopedele și motocicletele vor fi interzise.
Zermatt, din Elveția, a interzis complet mașinile private. Mai mult, Pontevedra, din Spania, a transformat o mare parte din centrul orașului într-o zonă pietonală.
Deși niciun oraș din Regatul Unit nu a impus o interdicție totală asupra mașinilor, există mai multe versiuni ale zonelor cu emisii reduse, care limitează utilizarea vehiculelor mai vechi în anumite zone urbane.
Zona Ultra Low Emission Zone (ULEZ) din Londra este cea mai mare, însă nu presupune o interdicție. Șoferii ale căror vehicule nu îndeplinesc standardele de emisii sunt taxați.
Delimitări clare în Scoția. Mașinile vechi nu au voie în centrele orașelor
În schimb, Zonele cu Emisii Reduse (LEZ) din patru orașe din Scoția interzic complet unele vehicule vechi.
Introduse pentru prima dată în Glasgow la 1 iunie 2023 – și apoi în Dundee, Aberdeen și Edinburgh un an mai târziu – aceste LEZ delimitează centrele orașelor și interzic accesul vehiculelor care nu respectă standardele minime de emisii – Euro 6 pentru mașinile diesel și Euro 4 pentru cele pe benzină – spre deosebire de modelul londonez care prevede doar o taxă.
Restricția afectează și camioanele grele (HGV) și autobuzele cu motor diesel clasificate Euro VI. În loc să plătească o taxă pentru nerespectarea standardelor, proprietarii vehiculelor neconforme vor primi o amendă.
Sancțiunea inițială este de 60 de lire sterline, redusă cu 50% dacă este achitată în termen de două săptămâni.
Totuși, în cazul unei noi încălcări în decurs de 90 de zile, amenda se dublează. Valoarea maximă zilnică a amenzii pentru mașini și dubițe este plafonată la 480 de lire, iar pentru autobuze și camioane, la 960 de lire.
După 90 de zile de la ultima încălcare a regulilor, nivelul penalizării se resetează.
Oxford are, de asemenea, o Zonă cu Emisii Zero unică. Șoferii sunt taxați – indiferent de vârstă sau tipul combustibilului – pentru accesul pe opt străzi centrale. Doar vehiculele electrice sunt scutite de plata zilnică.

0 Comentarii