Simona Halep a fost prezentă sâmbătă la finala feminină de la Wimbledon 2025, bucurându-se de meci dintr-o poziție privilegiată: loja regală, chiar în spatele prințesei de Wales, Kate Middleton. Retrasă din activitatea sportivă, Simona a atras privirile printr-o ținută rafinată, creată de soția unui fost mare fotbalist.
Fostul lider WTA a stat alături de Kate Middleton, oferind zâmbete largi în timp ce urmărea confruntarea dintre Amanda Anisimova și Iga Swiatek. Apariția ei a fost remarcabilă, aflându-se la doar câțiva pași de prințesa de Wales. Ținută de designer: Simona Halep poartă creația Victoriei Beckham. Aflată în loja regală, Simona Halep a impresionat cu o rochie sofisticată, completată de accesorii de lux. Alegerea ei vestimentară pentru eveniment a fost „Gathered V-Neck Midi Dress In Jade', o piesă semnată de Victoria Beckham, soția lui David Beckham.
Halep a optat pentru varianta verde a rochiei, deși aceasta este disponibilă și în roșu, negru sau roz. Prețul? 990 de euro. Rochia a fost accesorizată cu o geantă albă Chanel, pantofi albi, ochelari de soare, precum și bijuterii de la Van Cleef & Arpels și Cartier.
Alături de ea în loja regală s-a aflat Daniel Dobre, cu care a imortalizat câteva momente în fotografii postate ulterior pe Facebook. În culise, Simona s-a reîntâlnit și cu fostul său antrenor, Daren Cahill.
Mesaj emoționant din partea Simonei Halep
La scurt timp după finala de la Wimbledon, Simona a transmis un mesaj plin de emoție, reflectând asupra momentului special trăit pe arena londoneză: „Azi, în Royal Box, am trăit un moment care mi-a atins sufletul. Nu a fost despre un trofeu sau o performanță, a fost despre tot drumul meu până aici, despre fiecare luptă dusă în tăcere. Și am înțeles că… atunci când mergi cu inima înainte, ajungi mai departe decât ai visat. ❤️❤️❤️'
O finală fără echivoc la Wimbledon 2025
Meciul dintre Iga Swiatek și Amanda Anisimova a intrat în istoria turneului ca fiind una dintre cele mai dezechilibrate finale. Swiatek, în vârstă de 24 de ani, a dominat complet partida, impunându-se cu scorul de 6-0, 6-0, în doar 57 de minute. Este pentru prima dată în 114 ani când o finală de la Wimbledon se încheie cu un „dublu bagel'. Anisimova, aflată la prima ei finală de Grand Slam, a fost vizibil afectată de rezultat. Ea a părăsit temporar terenul după încheierea meciului, revenind însă pentru ceremonia de premiere.
În calitate de patron al All England Lawn Tennis Club, prințesa de Wales a avut onoarea de a înmâna trofeul finalistei. Kate Middleton a atins brațul Amandei Anisimova și i-a adresat câteva cuvinte de încurajare. Sportiva americană a fost profund impresionată de acest gest, mărturisind ulterior: „A fost o mare onoare să o cunosc. Nu eram sigură dacă va veni astăzi, dacă va fi acolo, așa că m-am bucurat foarte mult să o văd. Cu siguranță a spus câteva lucruri care m-au emoționat din nou.'



0 Comentarii