Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere organizarea unui referendum consultativ privind implicarea României într-o eventuală misiune de pace în Ucraina. Mai exact, prin vocea europarlamentarului Adrian Axinia, suveraniștii solicită președintelui Nicușor Dan consultarea populației prin trimiterea de trupe militare pe teritoriul lui Zelenski.
În opinia lui Axinia, o asemenea decizie nu poate fi luată „fără consultarea poporului”, în condițiile în care președintele Nicușor Dan a anunțat la Summitul „Coalition of Willing” că România susține planul prin care 26 de state intenționează să ofere garanții de securitate Kievului cu forțe terestre, navale și aeriene. „Românii nu sunt de acord cu trimiterea de trupe în Ucraina, nici în război, nici pentru menținerea păcii. O decizie de acest fel, luată fără mandat popular, ar reprezenta o vulnerabilitate majoră pentru România”, a declarat Axinia, potrivit site-ului AUR.
AUR acuză conducerea statului român de lipsă de transparență. Astfel, formațiunea de opoziție solicită desecretizarea documentelor privind ajutorul militar acordat Ucrainei și dezbaterea în Parlament a tuturor deciziilor legate de programele europene de înzestrare, precum ReArm Europe sau SAFE.
În plus, Axinia a transmis că AUR e pregătit să strângă o campanie de semnături pentru suspendarea și demiterea președintelui Nicușor Dan, dacă oficialul de la Cotroceni nu va fi de acord cu convocarea referendumului.
„Nicuşor Dan nu a primit un mandat în acest sens la alegerile din 18 mai. Deci, dacă va alege să meargă pe acest drum extrem de periculos, AUR se vede obligat să purceadă la strângerea de semnături pentru un referendum de suspendare şi demitere a Preşedintelui în exerciţiu. Nu ne dorim acest lucru, dar am fi obligaţi să acţionăm, fiind evident că Puterea executivă – Preşedinte şi Guvern – nesocoteşte voinţa românilor”, a transmis Axinia.
Formațiunea consideră că orice acțiune militară a României trebuie să fie circumscrisă strict angajamentelor NATO și a criticat inițiativa „Coalition of Willing” ca fiind „în afara cadrului internațional al țării noastre”.
„Dacă americanii refuză să trimită trupe în Ucraina, ar fi extrem de grav ca România să facă acest pas fără mandat”, a adăugat europarlamentarul.
Tot în această săptămână, George Simion a vorbit și despre un referendum în cadrul căruia să fie consultată voința populară cu privire la continuarea ajutoarelor acordate de România pentru Ucraina, în contextul economic dificil, marcat de inflație explozivă
.jpg)
0 Comentarii