1 an de la turul 1 (anulat). Lucia Maria Udrescu: "Călin Georgescu rămâne revelația neașteptată a unei Românii care încă trăiește sub vraja piticului de grădină în pantaloni roșii. Un personaj care amestecă...

A trecut un an de la primul tur al alegerilor prezidențiale și catalizatorul pentru care democrația a fost îndoită de Curtea Constituțională în numele unui bine mai mare, un concept care sună pompos, dar care nu a primit nicio demonstrație verificabilă. Nici acum nu există dovezi. De altfel, nici nu aveau de unde să apară, pentru că discutăm despre o decizie politică, nu despre una juridică. 

Din punctul meu de vedere a fost cel mai bun experiment social trăit de România după 89, dar asta nu înseamnă că a fost și o decizie politică bună. Faptele arată contrariul, pentru că unda de șoc declanșată atunci continuă să se propage. Invalidarea Dianei Șoșoacă a fost prima piesă dintr-un domino care ar fi meritat o logică internă mai solidă. Dacă invalidarea s-a făcut în numele siguranței constituționale, aceleași criterii ar fi trebuit aplicate și lui Călin Georgescu și lui George Simion. În cazul lui Simion, statul român le știa pe toate. 

Declarații, întâlniri cu spioni ruși, interdicții în Moldova și Ucraina, izvoare de suspiciuni care nu au fost nicicând soluționate clar, dar nici complet infirmate. În cazul lui Călin Georgescu, povestea era și mai simplă. Omul circula în spațiul public de ani buni cu teorii antivacciniste și cu platforme suveraniste gestionate cu bani gheață de personaje folclorice din zona Potra. Dacă SRI nu a știut cine este și ce promovează Georgescu, atunci discutăm despre o incompetență care depășește orice scenariu de securitate. Dacă a știut și nu a transmis CCR, discutăm despre cu totul altceva. Iar acest altceva seamănă izbitor de mult cu partizanatul instituțional. Asta se întâmplă când lași instituțiile într-o rețea de influență controlată de Ciolacu și grupul lui.

Anularea alegerilor a deschis un clivaj social care nu s-a închis nici acum. Două tabere, pro și anti un om, două lumi paralele care încă se refuză reciproc. Între timp, statul român a redescoperit existența ordonanței de urgență 31 din 2002 privind interzicerea simbolurilor fasciste. Le-a luat douăzeci și trei de ani să o aplice și încă nu sunt complet lămuriți, dovadă că practica este timidă, fragmentară și indecisă.

Dar să rămânem la întrebarea: de ce a fost un experiment social bun?

Călin Georgescu rămâne revelația neașteptată a unei Românii care încă trăiește sub vraja piticului de grădină în pantaloni roșii. Un personaj care amestecă termeni pompoși în speranța că zgomotul lexical va crea iluzia unui discurs mesianic. Odată puse pe hârtie, frazele lui par mai degrabă un puzzle neterminat. Autorul arată cu degetul spre cititor, invitându-l aproape explicit să asambleze singur sensul autentic. Nici acest detaliu nu a împiedicat însă mulțimi întregi să creadă orbește într-un un om despre care nu cunosc aproape nimic.

De aici începe partea fascinantă a experimentului social. Delirul colectiv și plânsetele celor care l-au urmat arată limpede cât de vulnerabili suntem ca societate. Nimeni nu se întreabă cum se finanțează Călin Georgescu. Se împlinește un an de când acesta nu mai muncește, totuși reușește să întrețină o familie cu copii, o casă în afara Bucureștiului, gărzi de corp și avocați. Oamenii nu par tulburați nici de legăturile lui cu Potra, nici de mașina primită, nici de banii proveniți cel mai probabil din activități care trec pe lângă morală. Cine ar fi crezut că un predicator al iubirii creștine poate fi sponsorizat din venituri care miroseau mai degrabă a păcate cu arma în mână.

Nici traseismul celor care îl susțin astăzi nu pare să deranjeze. La AUR mă refer, cei care l-au dat afară în 2022 și care acum îl înconjoară cu o căldură suspectă. La Anca Alexandrescu mă mai refer, care pe 25 noiembrie 2024 îl numea nebun în direct, țipa panicată, iar câteva zile mai târziu descoperea că ratingul vine la pachet cu penitentul căruia tocmai îi turnase apă rece în cap. Ce ți-e și cu caracterul, mai ales când televiziunea scoate la suprafață adevărul pe care politica îl ascunde.


Experimentul social a lucrat și prin agitația colegilor liberali. Brătienii uniți în cuget și simțire au promovat fără să vrea figura aceasta prin firma lor de casă Kensington. S-au jucat cu hashtaguri, iar campania lor video în numele #echilibrului și al #verticalității a funcționat perfect ca publicitate indirectă. Ironia supremă rămâne însă alta. Partidele din România, cu bugete colosale, nu au reușit să obțină nici măcar un sfert din impactul pe care l-a avut un individ cu surse de finanțare neclare, nici măcar la un an după scandal. Această diferență de eficiență digitală ar merita investigată în sine, studiată ca materie la școli.

Experimentul social și-a arătat fața și pe terenul securității digitale. Dacă în 2020 AUR intra în Parlament folosind schema Cambridge Analytica în varianta românească, în cazul Călin Georgescu nu avem încă harta întregului mecanism. Știm ceva despre fermele de boți, știm despre banii turnați în promovare, știm despre efectul butterfly care a amplificat fiecare filmare. Totuși, traseul complet de la punctul A la punctul B rămâne nedocumentat. Această necunoscută spune totul despre nivelul real de siguranță pe rețelele sociale.

Experimentul social mai arată ceva și anume amatorismul instituțiilor statului. Toată această cursă politică poate fi imaginată ca un aeroport aglomerat. De la depunerea semnăturilor și până la finalul turului doi, Călin Georgescu a trecut prin toate porțile de control. Nicio alarmă nu a sunat. Niciun agent nu l-a oprit. Abia la ultima poartă, cea a Curții Constituționale, s-au activat călăii democrației care l-au prins pe voiajer exact când se pregătea să se îmbarce. Aeronava era gata să decoleze cu noi toți la bord, destinația era o realitate politică în care regulile nu mai treceau prin filtrul legal, ci printr-un fel de ceață densă în care hazardul dicta traiectoria și naiba știe unde eram la un an cu el președinte.

Per ansamblu, anularea alegerilor nu ne-a făcut mai înțelepți. Avem un președinte care pare mai bun decât finala care nu a mai avut loc, dar care îi dezamăgește pe cei care visau la o figură progresistă. Ironia fină a acestui ciclu electoral constă în faptul că reproșurile aduse Elenei Lasconi în primul tur din 2025, când nu a dorit să se retragă, se întorc acum spre Nicușor Dan. Nu ar ști să își aleagă oamenii, nu ar gestiona bine instituțiile, nu ar avea consilieri potriviți, gafează în deplasările externe, invită corporația să facă legislația, în loc să participe la Ziua Marinei este văzut la o slujbă la Sâmbăta de Sus, ba chiar participă fericit la inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului, blamată de acesta în trecut pentru finanțarea publică ridicolă. Toate aceste acuzații circulă din nou, doar că în oglindă. Nu avem șefi la servicii, politica externă rămâne o prezență palidă, Pahonțu rămâne nedetașabil din arhitectura de putere, Orban a ieșit supărat din peisaj și TikTokul a întors spatele președintelui pe care tocmai îl susținuse frenetic.

Toate acestea sunt observații la cald. Șase luni nu reprezintă timp suficient pentru un bilanț adevărat. Poate peste un an și jumătate vom putea pronunța un verdict. Chiar și așa, merită notat faptul că anularea alegerilor rămâne un precedent primejdios. Nu știm cum va fi folosit data viitoare, care vor fi polii de putere și dacă nu cumva cel pe care îl vom adora cel mai mult va fi invalidat pe cine știe ce motiv. Vecinii noștri urmăresc cu interes. Viktor Orbán ar putea găsi în acel episod exact pretextul necesar într-un moment electoral tensionat. Este valabil pentru orice țară. Precedentele circulă mai repede decât pare.

Există încă o dificultate majoră. România nu a reușit nici acum să explice partenerilor externi motivul pentru care a mototolit reguli democratice și le-a lăsat fără conținut. Nicușor Dan nu a reușit încă să publice integral dosarul lui Călin Georgescu. Mă întreb ce o fi atât de dificil de prezentat. Poate pașaportul sau documentele din perioada în care acesta activa în zona DIE. Ar închide povestea și ne-ar scuti de speculații. Durează prea mult să le explicăm americanilor profilul persoanei care era la câteva procente distanță de funcția prezidențială.

Și totuși, ce s-a schimbat concret într-un an? Răspunsul scurt ar fi: nimic esențial. Șefii de la SRI și SIE sunt aceiași, dovadă că aerul tare al serviciilor nu circulă niciodată spre o altitudine nouă. Avem un președinte nou, dar o țară tot mai despicată, uneori mai agresivă decât în pandemie. Nu știm nici acum cine sunt finanțatorii lui Călin Georgescu. Procesul lui nici măcar nu a început, de parcă dosarul ar fi pus într-un raft unde timpul stă. Între timp, se apropie alegerile locale parțiale din București, unde discipola lui, Anca Alexandrescu, are șanse reale să câștige. Paradoxul este că exact cei care îl huiduiau acum un an sunt aceiași care speră astăzi să culeagă dividende politice din moștenirea lui.

La AEP urmează să fie numită o persoană cel puțin la fel de contestabilă precum a fost Toni Greblă. Dovadă repetată că statul român are un talent special de a nu învăța absolut nimic din propriile derapaje. Regulile electorale nu s-au schimbat aproape deloc. Au fost adăugate câteva nuanțe tehnice, dar nimic spectaculos și nimic care să repare fundamentul fisurat al procesului democratic.

Pe plan economic, povestea nu e mai luminoasă. Avem taxe mărite, avem un deficit care face valuri tot mai mari, iar presiunea fiscală a devenit decorul permanent al vieții publice. Totuși, nimic nu ne perturbă disciplina națională. Mâine e 25 și ne vom achita conștiincios datoria de cetățeni. Vom vira taxe și impozite cu aceeași placiditate cu care privim instituțiile repetând aceleași greșeli. Fericiți în România, o țară care continuă să funcționeze prin inerție și prin obișnuința de a se adapta la ceea ce ar fi trebuit de mult îndreptat. Iar dacă nu v-ați enervat, nu vă pierdeți speranța. Urmează 1 Decembrie, ziua în care cei care vă fură de treizeci de ani vă urează la mulți ani cu un zâmbet patriotic.

Cu toate acestea, anularea alegerilor a devenit cel mai amplu experiment social al ultimelor decenii. Toți am participat. Toți am reacționat. Toți am învățat ceva, chiar dacă lecția este încă amară. Sper ca cei care încă scriu concluziile acestui experiment să le facă publice. Generațiile viitoare merită să fie mai lucide decât noi. Mă înclin în fața naivității noastre colective. Întotdeauna există ceva de studiat, iar democrația are prostul obicei de a cere examene neanunțate.

Lucia-Maria Udrescu este economist, contabil & auditor financiar, doctor în contabilitate. Cetățean care nu stă deoparte.