Featured

6/recent/ticker-posts

Femeia din România, strigăt de ajutor pe rețelele de socializare. Terorizată de fostul soț, se lovește și de indiferența autorităților: „Am fost agresată și de soț, și de poliție”

Situația disperată prin care mărturisește că trece o femeie din România a determinat-o să povestească teroarea la care o supune fostul soț. Strigătul său de ajutor a fost făcut prin intermediul rețelelor de socializare. Iată întreaga sa povestea.



Într-o perioadă în care violențele împotriva femeilor capătă proporții tot mai alarmante, mărturia acestei românce - cu lacrimi în ochi, despre abuzurile la care o supune soțul ei, dar și pe copii - nu este un caz izolat. Din păcate, realitatea din România arată că astfel de tragedii se repetă zilnic în milioane de gospodării. Tot mai multe femei cad victimele violenței domestice

În ultimul an, țara noastră s-a confruntat cu foarte multe cazuri de femicid și violență împotriva femeilor, așa cum o demonstrează cele mai recente statistici.

De la începutul anului, autoritățile au emis peste 11.000 de ordine de protecție provizorii, însă aproape 4.000 au fost încălcate de agresori. Potrivit datelor Ministerului Justiției, în primele patru luni ale lui 2025 au fost raportate peste 40.000 de cazuri de violență domestică, ceea ce înseamnă că, în fiecare oră, 14 femei cad victime agresiunilor, potrivit stirileprotv.ro.

O femeie din România și-a făcut curaj să povestească prin ce calvar trece atât ea, cât și cei doi copiii săi, din cauza fostului soțului violent.

Bărbatul ar fi avut ordin de protecție față de ea, însă a expriat. Femeia a cerut prelungirea acestuia, însă oamenii legii nu au considerat-o necesară, deși ea susține că a fost amenințată cu moartea. Se teme că ar putea deveni o victimă a fostului soț.


„Acum aproape trei săptămâni, am solicitat o prelungire a unui ordin de protecție care era emis pe o perioadă de șase luni, cu brățară, pentru că am fost amenințată cu moartea de către fostul soț, acela fiind al 16-lea ordin de protecție cu tot cu cele provizorii din 2021 până în prezent. Deși s-a încălcat acel ordin de protecție de mai multe ori, instanța a decis că nu mai e cazul să se prelungească”, a declarat femeia, pe contul personal de TikTok.

„Am fost agresată cum vă spuneam, și de soț și de poliție”

Femeia susține că fostul soț și-a îndepărtat brățara de monitorizare pe 16 noiembrie 2025, iar recent ar fi agresat-o atât pe ea, cât și pe cei doi copii. Ea afirmă și că unul dintre polițiștii sosiți la intervenție i-ar fi luat telefonul cu forța, împiedicând-o să își contacteze avocatul.

„Urmând ca pe 16 noiembrie să-i scoată brățara, iar aseară am fost agresată de către fostul soț, și ceea ce este mai grav este că sunt agresați și minorii, și nimeni nu vede și nu vrea și nu face nimic în privința asta.


Am fost agresată pentru că am încercat să-mi salvez și să-mi apăr copiii, și pentru că am probe și am încercat să-mi sun avocata, unul dintre polițiști m-a agresat fizic, verbal, mi-a smuls telefonul din mână pentru a nu-mi suna avocata. Deși eram cu fetița în brațe, am fost bruscată, trasă de mână, care s-a umflat și s-a învinețit, vă spuneam mai devreme că vin de la Institutul de Medicină Legală, pentru că am fost agresată cum vă spuneam, și de soț și de poliție.

S-a nimerit același polițist care în urmă cu șase luni a refuzat de două ori să emită ordin de protecție provizoriu, motivând că el nu emite ordine de protecție, că sunt de făcut mai multe acte și oricum se amână și se anulează, și că nu sunt probe etc. Probe există, pentru că s-a întâmplat un incident într-un magazin, unde oamenii au sunat poliția, unde există camere, următorul incident întâmplându-se la 2 zile distanță, la fel, unde erau camere, martori care au sunat la poliție. După câteva zile, când am solicitat în instanță ordin de protecție, să fiu amenințată cu moartea, cu un briceag că mi se taie gâtul de către fostul soț, că nu mai prinde niciun ordin de protecție”, continuă femeia.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii