Universitatea Athenaeum, unde ministrul Ionuț Moșteanu a susținut că a studiat, a transmis că acesta nu a fost niciodată student acolo. Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a reacționat, joi, după informațiile apărute în presă.
„Pentru a clarifica discuțiile apărute în spațiul public despre studiile mele, pun aici diploma mea de licență pentru a lămuri lucrurile. Nu mă ascund, am muncit pentru fiecare etapă din viața mea și în privat, și în politică. Nu mi-a dat nimeni vreun loc călduț și nu am datorii politice. Cariera mea a fost construită prin muncă. Povestea studiilor, pe scurt:
Am intrat pe locul 45 la Automatică în 1992. În anul 2 m-am apucat de muncă pentru a mă întreține, nu am mai terminat. M-am apucat de o nouă facultate, dar nu a fost atunci o prioritate pentru mine să dau licența, nu mi-a trebuit niciodată diploma în joburile private și în antreprenoriat. Am continuat să învăț în fiecare zi și încă o fac.
Am finalizat facultatea în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil - inginerie economică, Specialitatea - inginerie managerială.
Am lucrat 20 de ani în companii românești și multinaționale, am avut propria afacere, am învățat continuu cum să fac lucrurile mai bine și să fiu cu ochii pe obiectiv. În 2015, în decembrie, m-am alăturat guvernului tehnocrat în poziția de consilier ministru pentru a ajuta. Salariul atunci era puțin peste 2.000 de lei. De atunci viața mea e publică.
În 2017, în primul an de politică, Valeriu Nicolae ne-a ajutat pe câțiva dintre noii politicieni de la USR să înțelegem mai mult și mai repede noțiuni de filosofie politică, să discutăm despre concepte precum stat, guvern, libertate, justiție, lege și drepturi. Dorința de a înțelege mai multe m-a stimulat să urmez masterul PPE (Philosophy. Politics and Economics) în engleză la Facultatea de Filosofie a Universității București. Lucrarea de disertație am amânat-o.
Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze.
În 30 de ani de muncă, am dovedit putere de muncă, spirit de echipă, relații colegiale bune, adaptare rapidă, decizii curajoase pentru binele mai mare. Toate astea sunt de aproape 9 ani în slujba statului și o să le folosesc în fiecare zi“, a scris Moșteanu pe Facebook.
Știrea inițială:
Ionuț Moșteanu, actualul ministru al Apărării Naționale, a fost, în perioada 2015-2016, consilier de ministru în Ministerul Transporturilor și membru în Consiliile de Administrație ale unor companii de stat, funcții care necesitau, conform legislației în vigoare la momentul respectiv, studii superioare, potrivit Libertatea.
În CV-ul publicat în perioada respectivă, ministrul Ionuț Moșteanu a precizat că are studii superioare, la Universitatea Athenaeum, pe care ar fi urmat-o între 1996 și 2000.
Actualul ministru al Apărării Naționale a postat CV-ul pe site-ul companiei TAROM, însă acum nu mai poate fi accesat, dar poate fi găsit pe web.arhive.org, o librărie digitală, creată de o organizație nonprofit și care conține milioane de pagini de internet șterse de-a lungul anilor. Documentul a fost „salvat” în biblioteca internetului pe 7 octombrie 2022.
La capitolul educație, apare că Ionuț Moșteanu a studiat la Universitatea Athenaeum după cum se poate vedea în captura de ecran de mai jos. Documentul publicat de Moșteanu precizează clar că acesta ar fi absolvit Management în cadrul Universității Athenaeum.
Decizia e datată 25 februarie 2016 și semnată de ministrul transporturilor din acea perioadă, Dan Marian Costescu.
Universitatea Athenaeum: Ionuț Moșteanu nu a fost niciodată student la noi
În ciuda celor declarate de Ionuț Moșteanu în urmă cu zece ani, Universitatea Athenaeum precizează acum că nu l-a avut niciodată student pe Ionuț Moșteanu, iar programul de studii pe care acesta susține că l-a terminat a fost introdus abia în 2020.
„Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent Ministru al Apărării Naționale, nu este absolvent al Universității Athenaeum din București – specializarea Management. Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent Ministru al Apărării Naționale, nu a fost niciodată student al Universității Athenaeum din București.
Specializarea Management a fost autorizată provizoriu în cadrul Universității Athenaeum din București abia în anul 2020, în intervalul 1996-2000 programul de studii respectiv nefuncționând în cadrul universității noastre”, se arată în răspunsul semnat de prof. univ. dr. Emilia Vasile, președinte al Senatului Universității Athenaeum.

0 Comentarii