Aproape 800 de muncitori și peste 200 de utilaje au fost mobilizate pe șantierul „autostrăzii cu tuneluri” din vestul României, singurul segment nefinalizat din Autostrada A1 Lugoj - Deva, în lungime de nouă kilometri.
Lucrările pe tronsonul Margina - Holdea al Autostrăzii A1 Lugoj - Deva au început în 2023, iar cele două tuneluri proiectate pe traseu au intrat în șantier în toamna anului 2024. După aproape doi ani, progresul fizic pe segmentul din vestul României a depășit 40 la sută, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, care a publicat imagini de pe șantier.
„Lucrările la tunelurile de pe sectorul lipsă al autostrăzii A1, între Margina și Holdea, avansează constant, fiind deschise 11 fronturi de lucru pentru realizarea galeriilor. Se lucrează la excavații și evacuarea materialului din galerii, la montarea umbrelelor de protecție și a ancorelor, la montarea cintrelor pentru sprijiniri, a plaselor și la aplicarea straturilor de torcret (beton pulverizat). În paralel, se desfășoară și lucrări de consolidare a terenului din zona tunelurilor”, a informat DRDP Timișoara.
Circa 20 de metri până la străpungerea ultimei galerii a tunelului mic
Construcția celor două tuneluri de pe Autostrada A1 Lugoj - Deva a început în septembrie 2024, la scurt timp după ce statul român, prin Ministerul Transporturilor, a emis autorizația de construire pentru secțiunea de 4,5 kilometri care le cuprinde, parte a tronsonului Margina - Holdea, de 9,13 kilometri.
.webp)
0 Comentarii