Featured

6/recent/ticker-posts

Macron vine în România. Nicuşor Dan: "Oricând există o forţă europeană puternică care apără România"

Nicuşor Dan este în prima vizită oficială în Franţa, iar marţi s-a întâlnit cu Emmanuel Macron. Pe agenda discuţiilor dintre cei doi lideri sunt teme legate de securitate, dar şi de economie. Întrevederea a avut loc imediat după ce liderul de la Elysee a ajuns de la Londra, acolo unde s-a întâlnit cu premierul Starmer, preşedintele Zelenski şi cancelarul Merz.



 Luni, Nicuşor Dan s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii româneşti cărora le-a mulţumit pentru ceea ce fac pentru ţară. Liderul de la Cotroceni a oferit şi un interviu pentru Le Monde în care a vorbit despre mai multe subiecte, prin care şi drona care a survolat teritoriul României la finalul lunii noiembrie. UPDATE: După discuţia cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la Paris, Nicuşor Dan a declarat că cei doi şi-au împărtăşit experienţa în ceea ce priveşte războiul hibrid, inclusiv partea de dezinformare şi au agreat că pot să învăţa unii de la ceilalţi. De asemenea, şeful statului a anunţat că l-a invitat pe Macron în România în 2026, iar acesta a confirmat că va veni.

"Am vorbit de industria de apărare, de contextul SAFE şi aici, după cum ştiţi, avem deja o investiţie în franceze în industria românească de apărare, cum ar fi Ghimbav. Noi suntem deja la a treia etapă. Am avut o etapă în care cumpăram şi nu ceream nimic, după care am avut o etapă în care cumpăram şi puneam condiţia ca lucrurile să se întâmple în România, o parte din producţie să se întâmple în România, dar imediat ce respectiva comandă se termina, investiţia din România nu mai era actuală şi acum cu programul SAFE, şi o să-i felicit pe toţi cei care au lucrat la modul în care el este făcut, vrem ca investiţiile pe care programul SAFE le aduce în industria noastră de apărare să se transforme în nişte investiţii permanente, care nu doar să reuşească să satisfacă comenziile Armatei Române, ci chiar să fie companii care în aceeaşi perioadă să exporte şi în altă parte şi să fie viabilă şi după ce comanda pe care România o face se întrerupe", a spus preşedintele Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă la Paris, după ce a fost primit de preşedintele Emmanuel Macron.

Investiţiile franceze: strategice, pe termen lung

El a arătat că a vorbit cu preşedintele Franţei despre economie şi de investiţiile franceze în România şi preşedintele Macron a subliniat faptul că imensa majoritate a investiţiilor franceze în România sunt investiţii strategice pe temen lung şi nu investiţii speculative, cum mai avem.

"Am vorbit de chestiuni concrete, cum este investiţia de la Tarniţa, pe care o companie franceză vrea să o facă în zona de energie. Am vorbit de Republica Moldova şi am constatat că poziţiile noastre sunt aliniate pe chestiunea asta şi am vorbit, bineînţeles, de celelalte teme ale agendei europene. Ştiţi că avem un Consiliu European la sfârşitul săptămânii viitoare cu mai multe teme, bugetul multianual, sprijinul pentru Ucraina şi toate celelalte, şi ne-am împărtăşit experienţa în ceea ce priveşte războiul hibrid, inclusiv partea de dezinformare, care este o provocare pentru noi toţi şi în care am agreat că putem să învăţăm unii de la ceilalţi" a menţionat şeful statului.


Nicuşor Dan a anunţat că l-a invitat pe preşedintele Macron şi acesta a confirmat o vizită în România în cursul anului 2026.

Nicuşor Dan, despre prezenţa militară franceză în România

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că există deja o creştere a prezenţei militare în ţara noastră şi a explicat că odată cu exerciţiile care au avut loc în România creşte şi interoperabilitatea între forţele armate europene. ”Putem să transmitem mesajul că, pentru a descuraja, oricând există o forţă europeană puternică care apără România”, a subliniat el.

"După cum ştiţi, am avut un exerciţiu militar foarte consistent în urmă cu câteva săptămâni în Transilvania şi cu această ocazie Batalionul Multinaţional de la Cincu a fost ridicat la nivel de brigadă şi acest exerciţiu - şi am discutat puţin de lucrul ăsta cu mai multe trupe care au venit din mai multe locuri din Europa - a fost foarte util pentru a vedea nişte probleme logistico-birocratice pe care, la nivel european, trebuie să le rezolvăm. Deci am avut deja o creştere a prezenţei militare în România prin asta şi, evident, odată cu toate aceste exerciţii creşte şi interoperabilitatea între forţele armate europene. Putem să transmitem mesajul că, pentru a descuraja, oricând există o forţă europeană puternică care apără România", a declarat Nicuşor Dan.

De asemenea, preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că, dacă războiul din Ucraina nu se încheie şi vor mai intra drone în spaţiul aerian naţional, acestea vor fi doborâte.

"O să vedeţi. Sper să nu mai vină, dar dacă vor veni, o să vedeţi. Războiul din Ucraina... pentru că noi am avut mult timp pace, toate pregătirile militare pe care le-am făcut şi modul de echipare al armatelor noastre s-a făcut într-un mod clasic. Odată cu războiul din Ucraina au apărut schimbări tehnologice dezvoltate la faţa locului şi fiecare dintre noi trebuie să ne adaptăm la asta şi suntem într-un proces de adaptare. Acum suntem mai bine decât acum o lună şi peste trei luni vom fi mai bine decât suntem azi. Dar veţi vedea, în primul rând sper să se încheie repede războiul ăsta. Dacă nu se încheie, sper să nu mai avem drone. Dacă vom avea drone, o să vedeţi că le dăm jos", a declarat preşedintele României.


Nicuşor Dan, primit cu garda de onoare de către preşedintele Franţei

UPDATE: Nicuşor Dan s-a întâlnit cu Emmanuel Macron. Preşedintele român a fost primit cu garda de onoare, iar apoi cei doi lideri au intrat rapid la discuţii în Palatul Elysee.

Vizita lui Nicuşor Dan în Franţa a început cu o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti la Ambasada din Paris. Preşedintele le-a mulţumit românilor pentru ceea ce fac şi i-a numit "o carte de vizită foarte importantă".

"Evident că este în beneficiul tuturor să o facem, să reușim să extindem comunicarea, fie că este într-o zonă academică, fie că este într-o zonă economică", a declarat Nicuşor Dan, preşedintele României.

În faţa celor peste 200 de participanţi, Nicuşor Dan a spus că are încredere totală în ţara pe care o conduce.

"România are maturitatea să se autoevalueze, să știe ce poate. Are o zonă privată foarte dinamică, o administrație care într-o oarecare măsură este de bună-credință", a mai spus Nicuşor Dan.

Şeful statului a oferit un interviu şi pentru publicaţia Le Monde în care a vorbit, printre altele, şi despre drona care a survolat teritoriul României pe data de 25 noiembrie.

"Suntem pregătiţi pentru drone care vin din regiunea Odesa, dar aceasta a intrat mai spre vest, după ce a survolat Moldova, ceea ce era o noutate. Nu aveam prea multe mijloace de apărare terestre în acea zonă, iar avioanele zboară mult mai repede decât dronele, ceea ce face foarte dificilă doborârea lor. Tocmai am primit un nou sistem de la americani, dar trebuie să adaptăm radarele pentru a detecta obiectele care zboară foarte jos", a precizat preşedintele României.

Marţi, preşedintele României are programată o întâlnire cu reprezentanţi ai companiilor economice franceze organizată de Mişcarea Întreprinderilor din Franţa. Mai apoi, se va întâlni cu primarul Parisului, Anne Hidalgo, după care va participa la inaugurarea aleii "Nicolae Titulescu" în Parcul Monceau din Paris. Nicuşor Dan va fi primit şi de preşedintele Macron la Palatul Elysee, iar seara va vizita fabrica Thales.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii