Călin Georgescu a ajuns astăzi, marți dimineață, în fața instanței de la Judecătoria Sectorului 1, unde a avut loc primul termen în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, dosar trimis în judecată de procurorii Parchetului General. Ulterior, liderul suveranist s-a prezentat și la secția de poliție pentru semnarea controlului judiciar.
UPDATE 11:10 - „Trăim într-o țară unde la fiecare respirație parcă vine o factură. Și eu spun că nu există reformă, este doar trădare, pentru că statul ilegitim de azi nu apără națiunea română, nu apără pământul ei, nu apără copiii noștri, nu apără mamele noastre, nu apără cultura noastră, nu apără istoria noastră, ci îi apără pe străini de noi. Și asta se vede. Eu spun să nu ne lăsăm înșelați pentru că mașinile noastre, casele noastre, vacanțele noastre, supermarketurile, mall-urile, comerțul nostru, sunt pentru profitul lor, al străinilor.
Săracii, ei nu știu că Dumnezeu știe tot, iar poporul român cel drept credincios, iubitor de Dumnezeu, aflat și regăsit în unitatea credinței s-a trezit. Și alături de el s-au trezit multe popoare în Europa. Valul neîncrederii este de neoprit în toată Europa. Macron și Ursula nu mai reprezintă Europa, ci reprezintă numai interesele meschine din spatele lor. Frica plutește în aer, iar șahul se joacă până cade regele”, a declarat Călin Georgescu.
UPDATE 9:30 - "Știți cum e? Marele Titulescu spunea că într-o politică de mizerie sunt două categorii de păduchi în politică românească: păduchi-păduchi și păduchi cu explicații. În orice caz, astăzi, 11 noiembrie, îl cinstim pe sfântul mare Mină, ocrotitorul celor păgubiți de dreptate și adevăr. Și, în această situație, noi, oamenii, atuncea când vedem că dreptatea oamenilor nu e la fel cu dreptatea lui Dumnezeu năzuim și cerem ajutorul sfinților, care prin rugăciunea lor aduc dreptatea lui Dumnezeu. Ce pot să vă spun astăzi este așa că, vedeți dvs, Justiția zidește statul și corupția surpă. În momentul în care trădarea independenței Justiției este anulată, lucrurile cad în derizoriu pentru că nu poți să dai legi ca să limitezi libertatea de exprimare. Nu poți să dai legi pentru așa ceva. Pentru că libertatea de exprimare este definiția democrației adevărate. Orice atentat la libertatea de exprimare este o treaptă către dictatură. De aceea constat și spun că tot ceea ce mi se întâmplă și toate acuzațiile aduse mie legate de libertatea de exprimare, care - atenție! - înseamnă că ești liber să spui orice, chiar și adevărul. Deci, în această situație libertatea de exprimare este faptul că ne-a fost anulată. Nu este doar o umilință la adresa mea, ci este o umilință la adresa poporului român", a declarat Georgescu.
"Am expus o serie întreagă de motive care în mod normal nu pot duce decât la o singură soluție legală și temeinică, și anume restituirea cauzei la Parchet. Acum vom vedea. Cert e că noi avem încredere în Justiție. Un lucru, însă, trebuie să fie foarte clar: ca să avem o Justiție puternică, ea trebuie sprijinită, nu demonizată", a declarat avocatul lui Călin Georgescu.
"Călin Georgescu este președinte! Vă iubim! Să aveți putere, nu renunțați", au strigat oamenii prezenți în fața Judecătoriei Sectorului 1.
UPDATE 9.00 - Ședința de judecată a început. Același magistrat ca și la celelalte măsuri preventive, contestații și alte acțiuni în instanță judecă și această procedură extrem de importantă. Ne așteptă să dureze mai mult acest termen de judecată, având în vedere că se poate ridica măsura preventivă dacă se vor ridica mai multe excepții și cereri chiar de către avocații lui Călin Georgescu.

0 Comentarii