La finalul anului trecut, opoziția a demarat procedurile pentru demiterea președintelui Nicușor Dan. Cu toate că demersul nu a avut rezultatul scontat, inițiatorul acestuia, senatorul Ninel Peia a reluat procedura în urmă cu câteva săptămâni. Mai mult, se pare că lucrurile merg bine, astfel că am putea asista în curând la o debarcare neașteptată a șefului statului.
Anul trecut, opoziția din Parlament nu a reușit să strângă destulă susținere pentru demararea procedurii de suspendare a președintelui Nicușor Dan. Cu toate acestea, președintele AUR, George Simion, a promis că va reuși să strângă voturile necesare. Mai mult, în urmă cu câteva săptămâni, senatorul Ninel Peia, inițiatorului demersului, a anunțat că reia procedura de suspendare în Parlament și începe strângerea de semnături. Reprezentanții opoziției îl acuză pe Nicușor Dan de imixtiuni în funcționarea justiției, ca urmare a anunțului șefului statului privind organizarea unui referendum printre magistrați.
„Preşedintele a făcut declaraţii publice prin care a contestat autoritatea şi deciziile CSM. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat intenţia de a organiza un referendum adresat membrilor sistemului judiciar, vizând modul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Această acţiune constituie o ingerinţă directă într-un organ constituţional independent, încălcând atribuţiile sale prevăzute de Constituţie şi subminând principiul separaţiei puterilor în stat”, se arată într-o cerere adresată preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor şi semnată, în numele iniţiatorilor, de senatorul Ninel Peia.
Suspendarea lui Nicușor Dan prinde contur
Invitat în cadrul unei emisiuni TV, senatorul Ninel Peia a anunțat luni seară că demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan merg foarte bine. Mai mult, se pare că în curând vor fi strânse toate semnăturile necesare validării procedurii.
„Se pare că lucrurile se îndreaptă pe făgașul cel bun și să sperăm că la începutul sesiunii să avem toate semnăturile pentru a depune cererea de suspendare a președintelui Nicușor Dan.
PSD-ul are o frică, o frică ancestrală de pe timpul statului paralel și de cătușiada televizată. Ei nu vor face acest pas până când nu-și vor împărți cele cinci felii ale marelui tort, adică șeful SRI, șeful SIE, șeful Parchetului General, șeful DIICOT și șeful DNA.
Pentru că dacă nu-și pun și ei oamenii lor, atunci se pot pomeni cărați pe Știrbei Vodă în fiecare zi, și dimineața, și la prânz, și seara. De aceea, așteptăm să-și împartă acel tort și după aceea vă garantez că Nicușor Dan, președintele republicii, va pleca acasă”, a declarat senatorul Ninel Peia, la Realitatea Plus.

0 Comentarii