Manuela Hărăbor, mesaj dur pentru Ilie Bolojan după ce a aflat impozitul pe 2026. 3700 lei trebuie să plătească actrița la stat, impozit pentru un apartament, un teren si o mașină. Revoltător este că indemnizația de handicap pe care o primește fiul Manuelei Hărăbor este de doar 728 lei.
Modificările fiscale asociate noilor biruri promovate de Ilie Bolojan au început să genereze reacții publice dure, după ce mai mulți contribuabili au constatat sumele pe care urmează să le achite în 2026. Printre cei care au reacționat se numără și actrița Manuela Hărăbor, care a prezentat public calculele făcute pentru obligațiile sale fiscale.
Suma totală cerută pentru anul 2026
Potrivit datelor făcute publice de actriță, valoarea totală a impozitelor pe care trebuie să le plătească în 2026 ajunge la 3.706 lei. Din această sumă, 3.152 lei reprezintă impozitul aferent unui apartament de 110 metri pătrați, 424 lei sunt datorați pentru teren, iar 130 lei provin din impozitul pe mașină.
Manuela Hărăbor a transmis guvernanților că va plăti dările la stat în ultima zi lucrătoare a anului, chiar dacă este nevoită să plătească penalități.
„3706 lei total de plată impozit pe anul 2026!!!
(3.152 lei apartament de 110 mp,
424 lei teren,
130 lei mașină)
versus 728 lei indemnizația de handicap.
Domnule Bolojan, dumneavoastră v-ați angajat să plătiți Ukrainei încă 50 de milioane de euro. Cu părere de rău vă spun să nu vă bazați pe contribuția noastră, a mea și a băiatului meu Andrei, adult cu handicap grav, căruia i-ați FURAT dreptul scutirii de impozit conform legii 448.
Acum câteva zile, când încă nu știam cifrele, vă spuneam ca vă voi plăti în ultima zi înainte de scadență.
Știți ceva? M-am răzgândit. La birul de 3700 de lei mai pun eu 220 de lei cât vor fi penalitățile și veți vedea banii în ultima zi lucrătoare a anului.
Colectați până atunci de la fanii și susținătorii dumneavoastră”, a scris actrița pe pagina sa de socializare.

0 Comentarii