Orașele din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de cetățeni români și bulgari, ca măsură împotriva migrației asociate fraudei sociale, arată o investigație Westdeutscher Rundfunk, compania publică de radio și televiziune din landul german Renania de Nord-Westfalia, și Bild. Duisburg a retras 556 de beneficii, Gelsenkirchen - 506, Dortmund - 116 și Hagen - 3.
Părăsirea țării, decizie confirmată repetat de instanțe. Duisburg, Gelsenkirchen, Dortmund și Hagen au revocat. anul trecut, ajutoarele sociale pentru 1.181 de cetățeni din România și Bulgaria, impunând obligația de părăsire a țării. În Duisburg, autoritățile au retras 556 de beneficii sociale, iar în Gelsenkirchen, 506. Dortmund a înregistrat 116 cazuri, iar Hagen doar 3. Diferențele provin din numărul total de imigranți și din modul în care orașele aplică regulile.
Deciziile se bazează pe contribuția imigranților la propriul trai. O muncă part-time, de exemplu, oferă acces la beneficii sociale similare celor acordate lucrătorilor germani.
Autoritatea de imigrare din Gelsenkirchen a explicat: „Cei care câștigă mai puțin de o treime din necesar nu îndeplinesc criteriile de muncă”. În astfel de cazuri, se impune părăsirea țării, decizie confirmată repetat de instanțe.
În astfel de cazuri, libera circulație a lucrătorilor, care se aplică cetățenilor UE, poate fi revocată de către municipalitățile respective.
Dennis Rehbein (CDU), primar ales în noiembrie 2025, dorește măsuri mai stricte la nivel european. „Regula UE prevede că o muncă de 5,5 ore pe săptămână califică o persoană drept angajat, ceea ce este insuficient”, a afirmat edilul, cerând revizuirea normelor.
55% dintre românii și bulgarii care locuiesc în Hagen beneficiază de ajutoare sociale
În Hagen, oraș cu aproape 200.000 de suflete, locuiesc 7.000 de cetățeni din România și Bulgaria, iar 55% dintre aceștia beneficiază de ajutoare sociale.
Costurile pentru oraș ajung la aproximativ 10 milioane de euro anual.
Rehbein subliniază că migrația orientată exclusiv spre accesarea sistemului social provoacă nemulțumiri generale: „Avem nevoie de imigranți activi pe piața muncii, nu de fraudări intenționate în sistemele de ajutor”.
Problema fraudelor sociale și a migrației este discutată intens în Germania. Coaliția de guvernare dorește acțiuni împotriva grupurilor organizate care exploatează sistemele de ajutor social.
Ziarul german Bild tratează de mai bine de un an fenomenul imigranților din țară. A realizat mai multe episoade ale unei anchete ample.
Trucurile bandelor care fraudează sistemul
Un investigator a dezvăluit, anul trecut, cele mai frecvente metode de fraudă socială din Germania, în care sunt implicate clanuri criminale Europa de Est, „din România și din Bulgaria”.
El a menționat 5 tipuri principale de fraudă socială: în domeniul îngrijirii, legate de locuințe, falsificarea situației financiare, frauda cu identitatea și manipularea scorului de credit.
Membrii clanurilor criminale sunt conștienți că pot jefui miliarde din sistemul social, iar pedepsele pentru acest lucru sunt relativ mici. Jaful armat se pedepsește cu minimum 5 ani de închisoare, în timp ce frauda socială se soldează, în mod ideal, doar cu o amendă.
Imigranții din sud-estul Europei înregistrează o afacere în Germania. Aceștia pretind că lucrează pentru o sumă mică, adesea în jur de 300 de euro. Deoarece această sumă nu este suficientă pentru a trăi, au dreptul la un supliment de stat. Acest lucru le asigură alocația de cetățean și alte beneficii pentru ei și familiile lor. Practic, aceasta înseamnă că banii ies din sistemul de asigurări sociale, chiar dacă ei nu au un loc de muncă real.
Trucul cu aparatul de sloturi. Aparatele de slot și mesele de jocuri sunt manipulate astfel încât banii introduși să nu fie înregistrați integral. Acest lucru permite evaziunea fiscală cu veniturile. Clanurile criminale pot câștiga mai mult din sălile de jocuri decât din traficul de droguri, afirmă investigatorul german.
Clanurile criminale pot câștiga mai mult din sălile de jocuri decât din traficul de droguri!
Trucul casei de marcat O problemă majoră, potrivit anchetatorului, sunt „fondurile negre din baruri, ceainării ori cafenele, unde casa de marcat este întotdeauna stricată, iar cel puțin jumătate din venituri sunt colectate în numerar și nu sunt contabilizate”. Aici nu numai că are loc evaziune, dar se spală și bani.
Trucul companiei. În familiile extinse, este o practică obișnuită ca aproape toți membrii să primească beneficii sociale. Doar un membru este înregistrat ca „angajat oficial”. Afacerile, vânzările și proprietățile imobiliare sunt apoi înregistrate pe numele lui. În acest fel, banii circulă legal prin registre, în timp ce restul familiei continuă să primească beneficii de asigurări sociale sau alte beneficii.
Toți membrii unei familii extinse primesc beneficii sociale, cu excepția unuia. El are o adresă diferită și este responsabil pentru toate tranzacțiile comerciale, vânzări și proprietăți imobiliare.
Trucul imobiliar. Fondurile obținute de clanurile din România și din Bulgaria sunt adesea folosite pentru achiziționarea de proprietăți imobiliare prin intermediul unor persoane de fațadă. Clanurile cumpără din ce în ce mai mult case în cartiere bune, poate ca economii pentru pensie – cu bani furați de la contribuabili,explică anchetatorul.
Trucul „îngrijirii”. O metodă des întâlnită este cea legată de îngrijirea la domiciliu. Unii infractori declară în mod fals că au nevoie de îngrijire permanentă pentru a primi indemnizații. Alții pretind că îngrijesc rude bolnave, deși acestea nu au nevoie de asistență. Facturile sunt trimise companiilor de asigurări de sănătate și plătite pe parcursul a lunilor de zile, până când frauda este descoperită. Abia atunci când companiile de asigurări descoperă neregulile, acestea opresc plățile Mulți infractori pur și simplu înființează un nou serviciu de îngrijire. Numai în 2024, au fost înregistrate peste 20.000 de astfel de cazuri.
Trucul cu mașinile. Escrocii cumpără companii cu date SHUFA solide. Ei închiriază vehicule de serviciu care, de fapt, nu au nicio legătură cu compania. Aceste mașini, de obicei scumpe, precum Mercedes-ul AMG, pot fi apoi folosite de membrii clanurilor criminale care primesc beneficii sociale și nu și-ar putea permite niciodată oficial astfel de mașini.
Am avut o companie de acoperișuri care nu avea nicio dubă de livrare înregistrată pe numele ei. În schimb, erau peste 10 Mercedes AMG.
Trucul bunurilor de lux. Clanurile exploatează, de asemenea, lacunele legale când vine vorba de mașini, ceasuri și genți de mână. Mașinile de lux sunt aduse în familie prin intermediul companiilor de leasing sau închiriere. Oficial, acestea sunt „închiriate doar pentru o zi”, dar în practică, sunt utilizate permanent. Pentru ceasurile scumpe, actele de proprietate apar sub alte denumiri. Pe așa numită „stradă a muncitorilor” din Dortmund, zilieri din Balcani își oferă serviciile la prețuri de dumping.
Există familii extinse ai căror membri au fost prinși furând din magazine de peste 70 de ori. Dar nimeni nu merge la închisoare; e doar furt. Am pierdut bătălia asta de multă vreme.

0 Comentarii