Jaqueline Cristian a reuşit o victorie extraordinară în primul tur de la Adealide, trecând de a 10-a jucătoare a lumii, Ekaterina Alexandrova, a 4-a favorită a competiţiei. Sportiva noastră a jucat perfect, gestionând excelent momentele sub presiune şi s-a impus cu 6-4, 6-4, la capătul unei partide care a durat o oră şi 59 de minute. Tot azi, la turneul din Australia, Elena Ruse a fost eliminată.
După ce a trecut cu uşurinţă de calificări, impresionând în special ieri cu Potapova, fost loc 21 WTA (6-1, 6-3, în doar 85 de minute de joc), Cristian a început excelent partida cu o mult mai bine cotată jucătoare, Ekaterina Alexandrova. Chiar dacă adversara e în primele 10 din lume (închide top tenul) şi o învinsese pe româncă extrem de clar în toamna trecută, la singura dispută directă (6-1, 6-2, la Tokyo), Jaqueline a fost extrem de motivată din primul game al meciului, la Adelaide.
Spre deosebire de primul set, jucătoarea noastră şi-a ridicat enorm frecvenţa la primul serviciu (79%), dar Alexandrova a avut capacitatea de a reveni în manşă şi a egala la 4. "JC" nu doar că nu a fost afectată moral de faptul că şi-a pierdut serviciul când avea oportunitatea de a face 5-3, dar a răspuns cu un nou break. Ulterior, sportiva noastră şi-a menţinut serviciul, pentru a închide partida cu un dublu 6-4, după o oră şi 59 de minute. A fost pentru prima oară în 5 prezenţe la Adelaide când Alexandrova a fost eliminată din primul tur.
Trebuie spus că, pe lângă jocul extrem de curat al sportivei noastre, la rezultat a contribuit şi inconstanţa adversarei. Rusoaica a evoluat în multe momente în stilul lui Ostapenko, cu o evoluţie de totul sau nimic, comițând peste 50 de greşeli neforţate.
A fost al 8-lea meci jucat de sportiva de 27 de ani împotriva unei jucătoare de top 10 WTA, în trecut ea reușind un singur succes în astfel de dueluri: în 2024, în turul secund de la China Open, când trecea de Barbora Krejcikova, 1-6, 6-4, 7-5.
În optimile de finală, Cristian va întâlni învingătoarea dintre Daria Kasatkina şi Maria Sakkari, Dacă australianca a fost eliminată din primul tur la 4 din ultimele 5 turnee jucate, grecoaica pare într-o revenire de formă: le-a învins, la United Cup, pe Naomi Osaka şi Emma Răducanu.
Dacă Jaqueline Cristian merge mai departe, Gabriela Ruse a fost eliminată de la Adelaide
Prima sportivă din România care a intrat în concurs pe tabloul principal de la Adelaide a fost Gabriela Ruse, sportivă care în precedentele două meciuri, în calificări, revenise de la 0-1 la seturi pentru a triumfa.
Oboseala acumulată şi adversara mult mai bine cotată - a întâlnit-o azi pe Anna Kalinskaya - şi-au spus cuvântul, iar românca nu a avut nicio şansă împotriva unei sportive care a "bătut" la porțile top 10 WTA (a fost pe 11).
Kalinskaya a învins-o pe Ruse cu 6-0, 6-3, după doar 76 de minute de joc. A fost o partidă în care reprezentanta noastră a suferit enorm la serviciu (sub 50% puncte câştigate cu primul) şi în care nu a reuşit să capitalizeze ocaziile create (a beneficiat de 11 mingi de break, mai mult decât rusoaica - 10).
La Adelaide mai e prezentă şi Sorana Cîrstea, care e într-o formă excelentă, lucru demonstrat la Brisbane, unde a ajuns până în optimi, după ce a reuşit victorii la sportive bine cotate, precum Pavlyuchenkova şi Ostapenko.
Veterana de 35 de ani a fost repartizată pe partea superioară de tablou, urmând să se dueleze cu Dayana Yastremska, marţi. Ucraineanca ocupă locul 27 WTA în acest moment, iar șansele la califiacrea în optimi sunt relativ echilibrate. Singura întâlnire directă dintre cele două a avut loc în 2022, în semifinalele turneului de la Lyon, atunci când Yastremska s-a impus în 3 seturi, scor 7-6, 4-6, 6-4.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.

0 Comentarii