Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR pe regiunea Dobrogea, a lansat un mesaj extrem de ferm despre viitorul României, afirmând că nu mai acceptă să vadă români umiliți și transmițându-le celor care au atacat-o că nu au nicio șansă în fața unei mișcări care „devine din ce în ce mai puternică”.
"Eu, personal, nu mai vreau să văd români umiliți, nu mai vreau pensionari uitați în sărăcie, când ei au muncit cu sudoarea frunții lor, au construit o Românie demnă și acum au ajuns să își cerșească drepturile, să lupte pentru o pensie demnă. Nu mai vreau să văd copii desculți, nu mai vreau să văd copii umiliți, flămânzi. Nu mai vreau, pentru că România este o țară bogată și așa trebuie să fie fiecare român bogat. România trebuie să își ia suveranitatea, să își redobândească suveranitatea și noi, toți cei din AUR, vom face acest lucru.
Să nu uităm niciodată cine suntem cu adevărat, să nu uităm de unde venim, din ce neam ne tragem
Să începem cu începutul. Astăzi este sâmbăta morților. Bunicii și părinții ne-au învățat să îi pomenim în rugăciune pe cei care au făcut parte din viața noastră, din neamul nostru și au trecut la Domnul. Să ne cinstim moșii și strămoșii. În toate bisericile astăzi s-au ținut sfintele liturghii și slujbe de parastas. Este esențial să păstrăm respectul viu și recunoștința noastră față de cei adormiți.
Să nu uităm niciodată cine suntem cu adevărat, să nu uităm de unde venim, din ce neam ne tragem, pe ce valori fundamentale ne-am format, ce principii am păstrat și, foarte important, să identificăm ce misiune avem pe lumea asta, ce vrem să lăsăm în urma noastră: respect sau dispreț. Eu, personal, îmi doresc respect și din acest motiv vorbesc prin faptele mele și nu am cum să mă cobor în troaca celor care scuipă venin cu găleata la adresa mea.
Nu cobor în troaca celor care mă atacă
Mă atacă și mă provoacă să ies cu replici la toate mizeriile create de ei în mod deliberat. Atacurile la adresa mea au pornit după conferința de presă pe care am susținut-o în Constanța. Au aflat că m-am urcat în AUR, că sunt vicepreședinte pe regiunea Dobrogea și nu le place multora, pentru că unitatea înseamnă putere. De aici mi se trage acest atac. Dar este fix problema lor că mă atacă.
Eu m-am implicat politic, am intrat în cel mai puternic partid din România ca să îl consolidez, să pun umărul la treabă. Toți suveraniștii trebuie să se unească, să își unească forțele. Alături de mine, în AUR, îi aștept pe toți patrioții, toți suveraniștii, toți cei care iubesc România, pentru că vreau să fim o mare familie puternică, unită și muncitoare — și vom fi.
Biblia ne învață să nu dăm cele sfinte câinilor și nici mărgăritare porcilor
AUR devine de la o zi la alta mai puternic, mai iubit, mai apreciat, și din ce în ce mai mulți oameni își doresc ca AUR să ajungă la guvernare. Partidul AUR a devenit aur pentru România, pentru că are resurse umane extraordinare, iar toți colegii mei din partid sunt oameni valoroși. Ceilalți care se vor înscrie în perioada următoare în partidul AUR vor fi și ei oameni de calitate și vor întări șipitele la nivel național.
Asta îi doare, pentru că asta este realitatea. Devenim din ce în ce mai puternici pentru că suntem din ce în ce mai mulți și avem această determinare să luptăm până la capăt, să redăm România românilor. Cei care sunt inconfortabili cu venirea mea pot țipa, pot scuipa, pot unelti în continuare, să facă tot ceea ce îi reprezintă și caracterizează. Aici este vorba despre ei, nu despre mine.
Ce altă replică le pot da? Sunt femeie credincioasă, mă cunoașteți cu toții și țin cont de învățăturile biblice. Biblia ne învață să nu dăm cele sfinte câinilor și nici mărgăritare porcilor. Mulți au căzut, mulți vor cădea, mulți s-au vândut, s-au vândut unii pe alții, s-au urât unii pe alții și se urăsc unii pe alții. Mulți iude sunt frumoase astăzi. Au dezbinat curentul suveranist și au trădat.
Îi înțeleg că se tem de venirea mea în AUR și au motive să se teamă
În fiecare om există un izvor de apă vie care vine de la Dumnezeu și simbolizează credința noastră vie și iubirea noastră necondiționată față de aproapele nostru. Cei pe care îi vedeți astăzi că scuipă venin la adresa mea nu au un izvor de apă vie în ei, au un puț crăpat, fără apă, fără iubire pentru aproapele lor. Așadar, acum îi întreb pe ei, cei care mă atacă: fără credință și iubire pentru aproapele tău, cum te numești? Că nici bun creștin, nici bun român și nici suveranist nu ești.
Îi înțeleg că se tem de venirea mea în AUR ca vicepreședinte pe regiunea Dobrogea și au motive. Să le fie frică. Poporul se ridică, iar AUR câștigă singur, fără să facă aranjamente oculte subterane. AUR este singurul partid din România care crește în fiecare zi, frumos. Împreună cu toți oamenii cinstiți și autentici, AUR va câștiga detașat viitoarele alegeri, iar sistemul știe asta și nu îi convine.
Știe că AUR face bine României îndatorate, în recesiune — o Românie suverană, bogată și independentă. Cei care vor să spună ceva să o facă, să vină să vorbească în față, să vorbească poate și oamenilor. Dar e mult mai confortabil și comod pentru ei să stea în troacă și din troacă să apese pe tastatură. E greu să vorbești cu oamenii și să îi privești în ochi.
Suveraniștii adevărați apără poporul. Nu măcelăresc poporul, nu distrug poporul și nu îl dezbină. Suveraniștii adevărați îl iubesc, îl cinstesc și îl mărturisesc pe Dumnezeu. Nimic fără Dumnezeu. Trebuie să ne întoarcem la credință, trebuie să ne întoarcem la rădăcinile acestui popor.
Am și puterea, și determinarea, și voința ca să reușesc
Eu m-am pus deja în slujba poporului meu, pentru că românii mei merită să fie suverani, merită să fie demni, merită să trăiască într-o Românie prosperă, suverană și nu captivă intereselor cancelariilor străine. Sunt suveranistă convinsă și asta îi deranjează pe foarte mulți. Știu asta, mi-am asumat asta, dar merg mai departe cu fruntea sus.
Îmi iubesc familia, îmi iubesc aproapele și îmi iubesc țara. Am și puterea, și determinarea, și voința ca să reușesc, să aduc alături de colegii mei din AUR bunăstare românilor pe care îi reprezentăm. În televiziune, cei care m-ați urmărit ați văzut că am avut cea mai de succes emisiune, dar și cea mai amendată, tocmai pentru că am susținut cu toată inima și priceperea mea curentul suveranist.
Am susținut familia tradițională, fără de care nu poate exista viitor. Am susținut Sfânta Biserică, m-am opus demolărilor, pentru că suntem un popor creștin de mii de ani, nu de ieri și nu de azi. Bisericile nu pot deveni nici cazinouri, nici cluburi de noapte, așa cum vor unii progresiști. Sfintele biserici se prețuiesc și rămân pilon de rezistență pentru generațiile viitoare.
Am susținut și am luptat cu toată forța pentru toți telespectatorii mei, am empatizat cu problemele lor și am luptat pentru dreptatea lor, fără să îi cunosc personal. Și sunt recunoscătoare și bucuroasă că am reușit aceste lucruri.
Acum, în politică, în calitate de vicepreședinte AUR, regiunea Dobrogea, voi face cel puțin la fel: performanță de neegalat. Voi pune, alături de colegii mei, Dobrogea pe hartă. Dobrogea va fi perla Europei.
Am luptat și lupt în continuare cu toate aceste conserve securiste care împroașcă noroi, toarnă venin și vor doar să dezbine. Sunt curajoasă, sunt fiică, sunt femeie creștină, sunt mamă, sunt soție, sunt partener loial și puternic și sunt asumată.
Ascult și țin cont de recomandările medicilor, pentru că am încredere în ei. Ca să lămuresc și acest subiect cu vaccinul: am ascultat recomandările medicilor mei, m-am vaccinat, atât eu, cât și toată familia mea. Când medicii asta au recomandat, asta am făcut, fără să comentez, pentru că îmi iubesc viața, prețuiesc sănătatea și sunt responsabilă de viețile tuturor celor care depind de mine.
Nu pot să îmi asum eu acum responsabilitatea pentru achiziția guvernului USR–PNL. Nu e vina mea că ei au comandat vaccinuri cât pentru 10 Românii.
Vom construi un viitor în lumină
Dumnezeu ne-a lăsat propriul arbitru, pentru că ne iubește foarte mult. Avem această libertate să alegem ce facem cu viața noastră, ce facem din viața noastră, ce și cum construim în viața noastră. Eu îmi asum răspunderea doar pentru faptele mele și, împreună cu toți suveraniștii, vom fi ca o mare familie loială și devotată țării.
Vom construi un viitor în lumină pentru toți cei ce suntem astăzi, dar și pentru toți cei ce se vor naște mâine, pentru că suntem responsabili și determinați să lăsăm copiilor și nepoților noștri o Românie suverană la cheie și nu una îndatorată și tăiată în mii de bucăți. Uniți în credință, cu multă muncă și multă răbdare, vom reuși. Vă aștept mâine la Mănăstirea Dervent din județul Constanța, mergem cu Dumnezeu înainte,” a încheiat Alexandra Păcuraru mesajul de forță adresat românilor prin intermediul Realitatea Plus, Televiziunea Poporului.

0 Comentarii