Donald Trump și SUA negociază intens cu Iranul. Situația tensionată din Orientul Mijlociu ar putea escalada. Apariția unui nou conflict militat în zonă este un scenariu pe care șeful de la Casa Albă îl ia în calcul. Recentele declarații făcute pe subiect arată un Donald Trump amenințător la adresa Iranului.
În cea mai recentă întâlnire cu presa americană, președintele a vorbit despre punctele fierbinți de pe planetă unde există implicare americană.
... despre conflictul cu Iran: Discutăm cu Iranul chiar acum, dacă putem găsi o soluție, ar fi minunat. Dacă nu putem, probabil se vor întâmpla lucruri rele.
... despre tensiunile SUA-Cuba și SUA-Columbia: Principala problemă o reprezintă șefii cubanezi în momentul de față. Mexicul nu le va mai livra deloc petrol. Gustavo Petro a fost foarte drăguț cu mine în ultima lună. A fost foarte critic înainte, dar a devenit foarte drăguț după capturarea lui Maduro. Vorbim despre droguri.
Ura viscerală dintre Putin și Zelenski prelungește războiul din Ucraina
În ceea ce privește pacea promisă de Donald Trump în războiul de la granița României, aceasta pare departe de a se realiza. Relația extem de încordată dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin pare să fie cauza prelungirii conflictului militar. Președintele american a vorbit despre sentimente de ură care i-ar controla pe cei doi lideri din țările ex-sovietice: „Există o uriașă ură între Zelenski și Putin. O uriașă ură. Bineînțeles, este trist, dar totul a durat mai mult decât ne-am așteptat.”, a precizat Donald Trump la cea mai recentă întâlnire cu presa de peste Ocean.

0 Comentarii