ROMÂNIA ÎN PERFUZII: Adevărul pe care niciun politician nu a avut curajul să ți-l spună până la Bolojan. 80% din localitățile României sunt în faliment nedeclarat. Nu o spune un analist pesimist, o spun cifrele reci prezentate de Ilie Bolojan. Avem o țară împărțită în două:

Avem o țară împărțită în două: câteva insule de dezvoltare care trag căruța și o mare de „primării-fantomă” care există doar pentru a plăti salarii. Dacă o firmă ar funcționa ca o primărie medie din România, s-ar închide în 24 de ore. Iată de ce:

Taxe vs. Salarii: În satele noastre, veniturile din taxe și impozite locale sunt de 0,74% din PIB.
În schimb, salariile celor care colectează aceste taxe costă 3,07% din PIB. Absurdul: Plătim de 4 ori mai mult personalul administrativ decât reușește acesta să strângă de la cetățeni. Practic, primăria nu produce servicii, ci consumă resurse doar ca să rămână deschisă. Dependența de „Centru”: 83% din banii unei primării vin prin transferuri de la București. În UE, media este de 51%. Noi nu avem administrație locală autonomă, avem niște „sucursale” care stau cu mâna întinsă la rectificări bugetare.

De ce insistă Ilie Bolojan pe acest subiect? Pentru că, dincolo de retorica politică, el privește statul ca pe un sistem ingineresc.
Dacă o conductă pierde 80% din apă pe drum, nu mai pompezi apă, ci repari conducta.
În viziunea sa, actuala organizare administrativă este o „conductă spartă” care drenează resursele de dezvoltare ale țării pentru a hrăni o birocrație redundantă.
Administrația locală cheltuiește de peste 4 ori mai mult pe propriile salarii decât reușește să colecteze de la cetățeni.


În UE, majoritatea autorităților locale își acoperă integral salariile din venituri proprii.
În 2025, prin Legea Bugetului, s-au alocat peste 24 de miliarde de lei doar ca sume defalcate pentru echilibrarea primăriilor care nu își pot plăti curentul sau salariile.
Ilie Bolojan aplică principiul economic al economiilor de scară. O primărie care deservește 1.000 de oameni are aceleași costuri fixe (clădire, primar, contabil, secretar) ca una care deservește 5.000 de oameni.


Într-o comună mică, un singur om trebuie să știe și fonduri europene, și urbanism, și asistență socială.

Rezultatul? Performanță slabă. Într-o primărie mare (sau metropolă administrativă), poți angaja specialiști dedicați.

Majoritatea fondurilor europene cer o cofinanțare de 2-15%. Comunele mici nu au acești bani, deci pierd proiectele. Astfel, sărăcia se auto-reproduce.


Se construiesc 5 parcuri mici în 5 comune vecine, toate de calitate proastă, în loc de un centru sportiv regional modern, accesibil tuturor prin transport integrat.
Ilie Bolojan nu face politică prin aceste declarații; el face audit. Când te uiți pe cifre, România nu are 3.222 de primării, ci 3.222 de „sucursale de consum” care drenează bugetul național.
În timp ce noi păstrăm comune de 800 de oameni „din mândrie”, alții au ales supraviețuirea:
Estonia (2017): A impus prin lege un prag de 5.000 de locuitori pentru orice primărie.


Au tăiat numărul localităților cu 65%. Rezultatul? Banii economisiți au mers în digitalizare totală.
Azi, un estonian își rezolvă orice problemă cu statul în 2 minute, de pe telefon.
Polonia (1999): A creat „voievodate” mari și puternice. Au înțeles că un județ mic nu are putere de negociere la Bruxelles.


Azi, Polonia absoarbe fonduri europene cu o rată dublă față de România.
Sistemul actual este un sac fără fund. În fiecare an, miliarde de euro — banii din impozitul pe salariul tău — se duc pe apa sâmbetei pentru a menține în funcțiune mii de primării care nu produc nimic.
Reforma administrativă nu este un moft al lui Bolojan.
Este singura cale prin care România poate evita un colaps bugetar masiv în următorii ani.
Dacă vrem autostrăzi și spitale, trebuie să încetăm să mai plătim „paraziții” administrativi.
În mediul rural și în orașele mici depopulate, primăria nu este o instituție de prestări servicii, ci principalul (și uneori singurul) angajator stabil.


Într-o comunitate unde nu există fabrici sau investitori, primarul controlează supraviețuirea.
El decide cine primește ajutorul social, cine este angajat ca paznic la școală, cine primește lemne de foc și cine este „omul de serviciu” la primărie.
PSD a înțeles perfect această psihologie post-feudală. Prin menținerea unor comune falimentare, ei mențin o populație dependentă.


Dacă satul s-ar dezvolta și ar apărea mediul privat, oamenii ar deveni independenți de semnătura primarului. Independența economică naște independență la vot – exact ceea ce sistemul vrea să evite.
De ce a refuzat PSD comasarea? Din cauza algoritmului electoral.
La alegeri, nu contează doar afișele de la televizor. Contează cine merge din poartă în poartă.
Un partid cu 1.500 de primari are 1.500 de „agenți de vânzări” care au legătură directă cu alegătorii.

Guvernul central (PSD) dă banii către primar (pomana administrativă), iar primarul „livrează” voturile comunității către partid.

O reformă administrativă ar însemna eliminarea a mii de funcții de aleși locali.
Niciun lider de partid nu vrea să anunțe 1.000 de primari că „de mâine nu mai aveți scaun”, pentru că acei primari vor trece instantaneu la opoziție sau vor boicota alegerile.
Când statul trimite bani unei comune care nu încasează taxe, acei bani se duc 90% pe salarii și utilități (consum).


Dacă aceiași bani ar fi fost investiți într-un parc industrial regional, ar fi produs profit.
PSD a preferat să „hrănească peștii” în loc să „dea undițe”, pentru că cel care are undiță nu mai are nevoie de mila pescarului șef.
Prin refuzul de a comasa comunele sub egida unor Metropole Administrative, PSD a condamnat ruralul la subdezvoltare cronică.
Un primar de comună mică nu are niciodată puterea sau viziunea să facă un sistem de transport integrat sau o rețea de gaze.


El se mulțumește să „peticească” și să „supraviețuiască”.
Această fragmentare administrativă este „Divide et Impera” aplicat la nivel de hartă.
Este mult mai ușor să controlezi 3.000 de primari mici și flămânzi decât 500 de primari mari, puternici și independenți financiar.
Bolojan propune trecerea de la Modelul de Supraviețuire (PSD) la Modelul de Performanță (European).
Reforma sa ar însemna:


Distrugerea rețelelor de influență locală (antropologic, lovitura de grație dată „baronilor”).
Eliberarea cetățeanului de sub dependența primăriei.
Eficiență matematică în loc de milă politică.

Diferența dintre noi și Polonia sau Estonia este că acolo clasa politică a avut curajul să sacrifice „armata de partid” pentru viitorul națiunii.

În România, primăria de la țară rămâne ultima redută a unui sistem care preferă o țară săracă, dar ascultătoare, în locul uneia prospere, dar critice.


Primarii PSD trăiesc cu impresia că sunt de neînlocuit. Însă, în culisele puterii, figuri precum Grindeanu sau liderii de la București privesc harta României ca pe o tablă de șah unde piesele mici (primăriile de sat) sunt sacrificate primele pentru a salva Regele (accesul la resursele mari ale statului).
Dacă miza este funcția de Prim-ministru sau controlul total după alegeri, liderii PSD nu vor ezita să „vândă” primarii la colț de stradă. Există un scenariu tot mai vizibil:
Trocul cu AUR: Pentru a menține puterea, PSD poate bate palma cu AUR pe proiecte de fațadă, cedând influență în teritoriu sau acceptând măsuri radicale care să le destabilizeze proprii primari, atâta timp cât „vârful” rămâne la butoane.


Trădarea: Primarii care au cărat saci de voturi se vor trezi că Bucureștiul nu mai ridică telefonul.
Grindeanu și restul „greilor” știu că, odată ajunși în fotolii, pot guverna și fără 3.000 de primari, dacă au controlul asupra fluxurilor de bani mari.
Aici intervine factorul extern care va forța mâna PSD-ului, indiferent de cât de mult vor să-și protejeze „baronii” locali.

UE nu mai face muncă de caritate: Comisia Europeană a început deja să pună condiții dure.

Mesajul este clar: "Nu vă mai dăm miliarde prin PNRR sau fonduri structurale ca să plătiți voi secretare în comune de 500 de locuitori."
Momentul Adevărului: Când Bruxelles-ul va tăia robinetul, PSD va avea de ales între:
A intra în colaps financiar total (fără bani de pensii și salarii la centru).
A accepta reforma Bolojan (comasarea).


Pariul este simplu: Liderii de la București vor alege întotdeauna banii de la UE.
Vor semna decretul de comasare, îi vor sacrifica pe primarii de sate, și vor da vina pe „presiunile externe” sau pe „radicalismul lui Bolojan”.
Primarii vor fi „vânduți” pentru ca sistemul central să mai supraviețuiască un ciclu electoral.