A câștigat olimpiada internațională de matematică. La conferința de presă primul lucru pe care l-au întrebat jurnaliștii a fost dacă pleacă din România. El i-a oprit cu un singur răspuns. Radu are 16 ani și tocmai se întorsese din Japonia cu medalie de aur. Prima olimpiadă internațională. Primul loc. România pe primul loc. La sala de conferințe ...

La sala de conferințe îl așteptau camere, microfoane, reporteri. Stătuse drept în fața lor — 16 ani, fața unui om care dormise prost 10 zile și nu îi păsa. Primul jurnalist ridicase mâna. — Radu, felicitări. Prima întrebare — ai gândit să rămâi în România sau vei pleca în străinătate? Radu se uitase la el.

Nu cu supărare. Cu ceva mai rece. — Asta e prima întrebare? Jurnalistul dăduse din cap. — Tocmai m-am întors cu medalie de aur de la olimpiada mondială. Am rezolvat o problemă pe care echipele din Germania, SUA și China nu au rezolvat-o complet. Și prima întrebare e dacă plec?
 Sala se liniștise.

— Nu m-ați întrebat ce problemă am rezolvat. Nu m-ați întrebat cum am lucrat cu echipa. Nu m-ați întrebat ce urmează în matematică, ce mă interesează, la ce mă gândesc.
Se oprise.
— M-ați întrebat dacă plec. Ca și cum asta e singurul lucru interesant despre un român care câștigă ceva.
Jurnalistul deschisese gura.


Radu ridicase o mână.
— Nu e o critică. E o observație. Și acum vă rog să îmi puneți o întrebare interesantă.
Liniște de cinci secunde.
O jurnalistă din fundul sălii ridicase mâna.
— Radu, ce problemă ai rezolvat?
Radu zâmbise pentru prima oară de când intrase în sală.
— Acum putem vorbi.


Vorbise 40 de minute.
Nimeni nu mai întrebase de plecat.
Avem o problemă în România.
Când cineva reușește primul lucru pe care îl întrebăm e când pleacă.
Ca și cum succesul e bilet de ieșire și nu motiv de mândrie.
De ce facem asta? Și cum îl oprim?