Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că infracționalitatea în ansamblu la nivel național a înregistrat, în anul 2025, o scădere de 11% față de anul 2024. A fost sub media ultimilor zece ani. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței de evaluare a activității Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2025.
Potrivit ministrului, instituțiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne au intensificat acțiunile de combatere a criminalității organizate, cu accent pe lupta împotriva traficului de droguri. „Am întărit lupta împotriva criminalității organizate, mai ales în zona combaterii traficului de droguri. S-au organizat acțiuni ample în medii de interes operativ, au fost destructurate numeroase grupări infracționale. Au fost capturate de peste șase ori mai multe droguri de mare risc în anul 2025 decât în anii precedenți și de două ori mai multe droguri de risc față de anul precedent”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
Ședința de evaluare a activității MAI pentru anul 2025 a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne și a reunit conducerea ministerului, precum și șefii structurilor din subordine.
În cadrul întâlnirii au fost analizate rezultatele obținute în domeniul ordinii și siguranței publice, al gestionării situațiilor de urgență, precum și în cel al serviciilor publice comunitare.
Citeşte mai mult aici.

0 Comentarii