Într-un mesaj publicat pe reţeaua sa socială, Donald Trump avertizează că Iranul ar putea fi „mai puternic ca niciodată” duminică, la o zi după moartea ayatollahului Ali Khamenei, şi ameninţă că va răspunde „cu o forţă nemaiîntâlnită”. Este cea de-a doua zi de atacuri, iar sirenele au început să sune dimineață în Israel și în Dubai, Emiratele Arabe Unite, Doha, precum și în Manama, capitala Bahreinului s-au auzit iar explozii puternice.
Statele Unite vor lovi Iranul „cu o forță nemaiîntâlnită până acum”, a amenințat duminică președintele american Donald Trump, în cazul în care această țară din Orientul Mijlociu va riposta la atacurile americane. „Iranul tocmai a declarat că va lovi foarte tare astăzi, mai tare decât a fost lovit vreodată. Ar fi bine să nu facă asta, însă, dacă o vor face, îi vom lovi cu o forță nemaiîntâlnită până acum”, a scris Trump într-o postare pe rețeaua sa, Truth Social.
Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului din 1989, a fost ucis
Anunțul lui Trump a venit după ce Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a avertizat că va ataca bazele americane și Israelul ca represalii pentru moartea lui Khamenei.
„Cea mai feroce operațiune ofensivă din istoria forțelor armate ale Republicii Islamice Iran va începe asupra teritoriilor ocupate și a bazelor teroriste americane în doar câteva momente”, a anunțat IRGC.
Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului din 1989, a fost ucis, sâmbătă, în urma unui atac al SUA și Israel asupra Iranului. Anunțul morții sale a fost făcut de Donald Trump. La câteva ore după acest anunţ, presa de stat iraniană a confirmat decesul liderului suprem. Fiica, nepotul, nora şi ginerele său au fost, de asemenea, ucişi în atacuri.
Apelul lui Macron la situația din Iran
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că izbucnirea războiului dintre Statele Unite, Israel și Iran are „consecințe grave pentru pacea și securitatea internațională”, avertizând că escaladarea în curs „este periculoasă pentru toți” și trebuie să înceteze.
Pe plan diplomatic, președintele Franței a cerut convocarea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU și a anunțat că se află „în contact strâns” cu partenerii europeni și cu aliați din Orientul Mijlociu, în încercarea de a limita escaladarea și de a readuce părțile la masa negocierilor.
Macron a precizat, totodată, că Parisul este pregătit să mobilizeze mijloacele necesare pentru a-și proteja „cei mai apropiați parteneri”, dacă aceștia vor solicita sprijin.
În același mesaj, președintele francez a transmis că „regimul iranian trebuie să înțeleagă” că singura opțiune rămasă este angajarea în negocieri „de bună-credință” pentru a pune capăt programului său „nuclear și balistic”, precum și acțiunilor pe care Macron le-a descris drept „destabilizare regională.”
Macron a făcut și un apel referitor la situația internă din Iran, afirmând că „poporul iranian trebuie să își poată construi viitorul în mod liber”. El a acuzat regimul islamic de „masacre”, susținând că acestea „îl descalifică” și că este necesar ca „vocea poporului să fie auzită din nou”, „cu cât mai curând, cu atât mai bine.”
Ambasadorii ţărilor din UE au fost convocaţi la o reuniune extraordinară duminică după-amiază
Reuniunea a fost convocată în urma atacurilor militare împotriva Iranului din partea Statelor Unite şi Israelului, precum şi a răspunsului militar iranian.
"În legătură cu evenimentele din Orientul Mijlociu, mâine după-amiază va avea loc o reuniune extraordinară a COREPER - reprezentanţii permanenţi ai statelor membre", a declarat o purtătoare de cuvânt a preşedinţiei rotative cipriote a Consiliului UE.
Purtătoarea de cuvânt a adăugat că tot pentru mâine, înainte de întâlnirea cu ambasadorii, va fi convocată o reuniune virtuală a Grupului de lucru pentru afaceri consulare pentru a examina situaţia cetăţenilor UE din regiune.
În ultimele ore, Iranul şi-a extins răspunsul militar asupra bazelor militare pe care Washingtonul le deţine în tot Orientul Mijlociu şi a lansat cel puţin şase valuri de rachete împotriva Israelului, în urma operaţiunii lansate de SUA şi Israel împotriva teritoriului său sâmbătă dimineaţa, care a provocat zeci de morţi în Iran, printre care 53 de fetiţe într-o şcoală, conform surselor oficiale iraniene, citate de Agerpres.ro.
Vladimir Putin a convocat Consiliul se Securitate al țării
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a prezidat sâmbătă o reuniune cu membrii Consiliului de Securitate pentru a discuta despre situaţia din jurul Iranului, ţară cu care Moscova are un acord de parteneriat strategic, a informat Kremlinul.
După cum a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, reuniunea a avut loc prin videoconferinţă. Peskov, citat de agenţiile locale, nu a oferit detalii despre discuţii, transmite EFE.

0 Comentarii