„Precum ciupercile otrăvitoare au apărut păreriștii și trimișii bandiților hotărîți să răspîndească fum și ceață în dosarul vaccinurilor cu cei de la Pfizer. Gașca lui Victor Ciutacu de la Mincinoșii TV chiar titrează că „investigația ia amploare în cazul magicianului Voiculescu”.
Acu-i acu’! Scandalul este enorm și președintele nu-l mai poate ține sub preșul Cotrocenilor nici dacă îl decorează pe Vlad Voiculescu sau îl propune succesorul lui Ilie Bolojan.
În ciuda faptului că sentința (fără a fi definitivă) este executorie și prevede o penalizare de 150.000 de euro pentru fiecare zi de întîrziere, tele-păreriștii națiunii lansează ipoteze de negocieri cu Pfizer pentru obținerea de „medicamente generice inovative” (ciripeală Porumbel!). Măcar ceva, la schimb! Ba, și mai zărghit. Proverbialul sanitar Ungureanu, ca un trimis să încurce lucrurile, a ieșit la rampă cu un pui de neuron, anunțînd că a depus o plîngere penală împotriva ministrului Alexandru Rafila, plîngere penală la o faptă petrecută în 2021. Ce urmărește acest Un-ungur-reanu de la USR? Să deschidă un dosar nou care să mai tîrîie cercetările pînă la prescrierea faptei!?
Cam acesta ar fi planul USR-iștilor și al procurorilor care au ținut frîiele acestui dosar. Procurorul George Matei, cel care l-a înfundat pe Liviu Dragnea pentru cele două angajate de la Alexandria folosite la PSD, a fost titularul dosarului penal pentru contractul cu Pfizer din 2021. În 2023, s-a dispus începerea urmăririi penale și a fost obținut avizul pentru cercetarea fostului premier Florin Vasilică Cîțu, a lui Vlad Voiculescu, a lui Andrei Baciu și a Ioanei Mihăilă. Președintele Klaus Iohannis și-a dat acordul pentru începerea urmăririi penale. Și, cu toate acestea, dosarul a intrat într-o băltire suspectă, un fel de stand by în așteptarea unui nivel definitiv al prejudiciului.
Primul șoc important care trădează comportamentul dubios al procurorilor DNA a fost lipsa măsurilor asiguratorii. Conform Legii penale, procurorii erau obligați să instituie măsura sechestrului asupra banilor și a bunurilor celor cercetați. Prin evitarea acestei măsuri, DNA, prin procurorul de caz, chiar poate fi acuzată de favorizarea făptuitorului. Așa prevede legea penală. Surpriza mare a venit de la descurcărețul și învîrtitul ministru Vlad Voiculescu. Pupila, creierul și finanțatorul USR din postura de inculpat s-a agățat de o găselniță. A declarat că el a fost subiectul unor presiuni politice pentru a semna contractul privitor la cantitatea enormă și inutilă de vaccinuri. Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a refuzat să semneze și a fost înlocuit. Vlad Voiculescu, presat sau nu, a semnat și, după 4 ani, a reclamat presupuse presiuni.
Și ce credeți că face procurorul român anticorupție? Are o idee care face gaură în cerul dreptății? Trimite o adresă către Comisia Europeană prin care solicită lămuriri privind presiunile exercitate asupra ministrului Vlad Voiculescu. Și de atunci procurorul Matei stă, se plimbă, promovează, se mai uită prin mail și prin cutia poștală în speranța că în următorii ani va primi un răspuns de la Comisia Europeană. „Speră” să afle dacă ne-a băgat cineva niște milioane de doze pe gît, iar Vlad Voiculescu, mai slab de înger, a acceptat? Te pomeni că vrea să știe dacă Ursulica a făcut presiuni la bietul Vlăduț ca s-o ajute să atingă cantitatea promisă? Sau este vorba de o subtilă tehnică de rostogolire a dosarului tîrît pentru a proteja personaje politice importante din PNL și USR și pentru a-l împinge la prescriere.
Anticorupție de pomină și de pomană, stil Codruța Kovesi, cu Adriana Georgescu (PNL) liberă după flagrant și fără percheziție și fără sechestru, ca și alți favoriți din PNL (cazul Vaslui), ca și Raed Arafat necercetat pentru importurile păstorite și pentru recomandările sale halucinante?
Și cu Vlad Voiculescu înflorind la Cotroceni pentru a sădi idei și proiecte printre bolmojelile președintelui Nicușor Dan!”, scrie Nistorescu.

0 Comentarii