Politicienii români credeau că scapă, după ce au adormit DNA. Numai că de data asta de anchetă se ocupă Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi. Se anchetează achiziția microbuzelor electrice școlare prin PNRR. Adică bani europeni, contracte publice și prețuri care sar de la absurd la obscen.



Aici nu e problema că s-au cumpărat microbuze. Problema e cum au fost cumpărate. Ministrul Dragoș Pîslaru a spus că același tip de microbuz electric, de 16+1 locuri, a fost achiziționat în județe diferite la prețuri între 99.000 și 263.000 de euro bucata, fără diferențe tehnice care să justifice asemenea variații. Când același produs costă într-un loc cât o achiziție publică și în altul cât o glumă proastă cu fonduri europene, deja nu mai vorbim despre piață. Vorbim despre anchetă.

Și aici începe comedia neagră. În total au fost 74 de achiziții făcute separat de 40 de județe. Adică exact genul de peisaj în care fiecare speră să spună mai târziu că el n-a decis nimic. El doar a semnat. El doar a transmis. El doar a fost acolo, lângă dosar, când s-a produs minunea. În România, răspunderea se împarte în atâtea bucăți încât fiecare speră să devină invizibil.

Mai frumos este că sesizarea a venit chiar de la minister. Adică cineva a apăsat butonul și a trimis liftul direct spre panică. Iar Parchetul European a confirmat că a început investigația.

Iar cifrele sunt superbe, în sensul acela toxic al administrației românești. Aceeași firmă a obținut peste jumătate din contractele de livrare la nivel național. La Iași, un microbuz ajungea la peste 202.000 de euro fără TVA. La Olt, recordul urca la 262.000 de euro. La Brașov, același tip de microbuz apărea la un preț mult mai mic. Este genul de diferență care nu mai cere explicații creative. Cere întrebarea simplă: cine a umflat nota și cine s-a făcut că nu vede.



Politicienii români credeau că scapă și de povestea asta. Pentru că microbuzul școlar nu sună suficient de mare. Nu sună ca autostradă. Nu sună ca energie. Nu sună ca armament. Și tocmai aici e mizeria. Dacă se confirmă neregulile, nu mai vorbim doar despre bani europeni cheltuiți dubios. Vorbim despre lăcomia aceea atât de adâncă încât nici drumul copiilor spre școală nu mai scapă de combinații.

Și aici stă poanta cea mai amară. Când vin banii europeni, toți sunt mari europeniști. Când vine Parchetul European după bani, devin brusc patrioți răniți, victime ale contextului și mari apărători ai procedurilor. Până ieri fondurile europene erau viitorul. De mâine, ancheta o să fie probabil o exagerare, o neînțelegere tehnică sau, de ce nu, o problemă de comunicare. În traducere simplă: banii au fost buni. Controlul nu mai e.