În vârstă de 27 de ani, Ianis Hagi a semnat în toamna anului trecut cu Alanyaspor. În tricoul celor de la Alanyaspor, Ianis Hagi a avut mai multe evoluții consistente și chiar a marcat câteva goluri spectaculoase în Turcia. Ianis Hagi, dorit de Galatasaray
Cu banderola de căpitan pe braț, Ianis Hagi a avut o evoluție modestă în meciul Turcia - România. Chiar și așa, mijlocașul celor de la Alanyaspor le-a atras atenția celor de la Galatasaray, iar oficialii clubului au demarat lucrurile. Alanyaspor solicită 3 milioane de euro în schimbul lui Ianis Hagi. Galatasaray este de acord să ofere anumiți jucători la schimb, plus o sumă de bani.
"Galatasaray îl urmărește pe Ianis Hagi, fiul legendarului jucător Gheorghe Hagi. Galben-roșii lucrează în liniște la un transfer al fotbalistului în vârstă de 27 de ani, care joacă în prezent la Alanyaspor și care a evoluat recent pentru naționala României împotriva Turciei.
Potrivit lui Elips Haber, Galatasaray, dorind să finalizeze discret acest transfer înainte de noul sezon, i-a contactat pe cei de la Alanyaspor în legătură cu Hagi. Se solicită 3 milioane de euro, în timp ce Galatasaray intenționează să ofere anumiți jucători la schimb, plus bani.
Se afirmă că Hagi este, de asemenea, deschis să se alăture lui Galatasaray și a reacționat pozitiv la transfer. Tânărul fotbalist, care s-a transferat la Alanyaspor la începutul sezonului, a arătat o performanță remarcabilă și a reușit 3 goluri și două pase decisive în 21 de meciuri", au scris turcii.
Gheorghe Hagi (61 de ani) a evoluat la Galatasaray între anii 1996-2001, timp în care a adunat 192 de meciuri, 69 de goluri și 64 de assist-uri. Pe lângă patru titluri, o Cupă și două Supercupe, "Regele" a cucerit și Cupa UEFA, în 2000
Ianis Hagi, reacție imediat după eșecul cu Turcia
Concret, Hagi jr. a spus că nu a fost în regulă ca fundașul lor stânga, Ferdi Kadioglu, să apară la finalizare, în minutul 54, la faza golului, dar și că ai noștri nu și-au creat ocazii de gol, iar atunci când au apărut, nu a existat limpezime în execuții.
”Dezamăgire imensă! Tot ce am vrut să producem ofensiv nu am reușit. Defensiv, am fost mai bine, dar o mică neatenție a noastră a dus la golul lor.
Am avut și noi șanse de a marca, dar, dacă am fi fost mai atenți, paote duceam meciul la prelungiri.
Nu a fost destul din partea noastră, ne pare rău pentru cei care au crezut în noi, care au venit din țară. Vom ține capul jos, vom munci mai mult și vom încerca să facem țara fericită pe viitor”, a spus Ianis Hagi.
Legat de golul marcat de Ferdi, Ianis nu a vrut să comenteze prea mult ”la cald”, dar a spus și el că acolo a fost o mare greșeală din partea alor noștri.
”Nu am revăzut faza. Ok, centrarea lui Arda, dar ca fundalșul stânga să fie liber, acolo, nu e în regulă. Ceva nu a funcționat. Da, pasa a fost de la Arda, dar faza a început mai devreme. Mi-e imposibil să analizez acum.
A fost prea puțin din partea noastră, pe partea ofensivă.
Nu am fost inspirați, nici eu, Nicu nu a avut șansă la faza cu bara, poate trebuia să lovească cu interiorul, sunt detalii care face diferența, ne pare rău”, a mai spus Ianis Hagi.
0 Comentarii