David Popovici participă în acest weekend la Settecolli, cea mai veche competiţie internaţională de nataţie. Este unul dintre starurile competiţiei alături de Sarah Sjöström, Adam Peaty, Kristóf Milák, dar şi cei mai buni înotători italieni. David Popovici, descris de italieni: „Inspirat de scrierile lui Seneca şi Marcus Aurelius”
David Popovici este un cap de afiş pentru organizatori, care l-au caracterizat ca fiind un înotător care s-a impus de foarte tânăr datorită unui stil elegant şi unei naturaleţi impresionante. Pe lângă performanţele din bazin, italienii au remarcat şi atitudinea reflexivă în afara apei, dar şi apetenţa pentru filosofie sau psihologie a campionului român:
„Născut la București pe 15 septembrie 2004, este antrenat de Adrian Rădulescu. S-a impus de foarte tânăr datorită unui stil elegant și a unei naturaleți impresionante în cursele rapide. Ajunge în lumina reflectoarelor în 2021 când, după tripla de aur la Europenele de juniori de la Roma la 50, 100 și 200 metri liber, surprinde la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu locul patru la 200 metri liber și locul șapte la 100 metri liber.
La Europenele în bazin scurt de la Kazan triumfă la 200 metri liber. 2022 este anul exploziei definitive: cucerește o dublă medalie de aur la Mondialele de la Budapesta și la Europenele de la Roma la 100 și 200 metri liber. Titlul continental la 100 metri liber la Roma 2022 și-l adjudecă stabilind recordul mondial cu timpul de 46″86.
La Europenele de juniori de la Otopeni câștigă patru medalii de aur (50 m liber, 100 m liber, 200 m liber, 4×100 m liber) și este al doilea cu ștafeta de 4×100 m liber mixt. După trei medalii de aur (100 m liber, 200 m liber și 4×100 m liber) și un argint cu ștafeta de 4×100 m liber mixt la Mondialele de juniori de la Lima, se remarcă la Mondialele în bazin scurt de la Melbourne cu argintul la 200 metri liber.
În 2023 este al treilea la 100 metri liber la Europenele în bazin scurt de la Otopeni. În 2024, la Europenele de la Belgrad, obține titlurile continentale la 100 și 200 metri liber. Momentul de apogeu al carierei sale vine la Jocurile Olimpice de la Paris, cu bronzul la 100 metri liber și aurul la 200 metri liber. În iunie 2025 continuă să colecționeze medalii la Europenele U23 de la Samorin: bronz la 50 metri liber și două de aur la 100 și 200 metri liber.
La Mondialele de la Singapore domină la 100 metri liber cu recordul european de 46″51 și câștigă aurul și la 200 metri liber. Foarte reflexiv în afara apei, este interesat de filosofie și psihologie și este în mod deosebit inspirat de scrierile lui Seneca și Marcus Aurelius. Consideră atmosfera de la Stadio del Nuoto din Roma ca fiind inegalabilă. A povestit de mai multe ori despre legătura sa specială cu Capitala (n.r. Roma) și cu Marea Mediterană, locuri pe care le asociază cu energia și libertatea”, se arată în caracterizarea organizatorilor de la Settecolli.
David Popovici, palmares senzaţional la 21 de ani!
David Popovici participă la competiţia de la Roma ca pregătire pentru Campionatele Europene de nataţie de la Paris, care vor avea loc la începutul lunii august. Înotătorul este fără antrenorul Adrian Rădulescu, cel care a rămas la Bucureşti pentru chestiuni personale, dar care va fi alături de el la Europene.
La doar 21 de ani, David Popovici are în palmares patru titluri mondiale de seniori, fiind dublu campion la 100 şi 200 de metri liber, patru medalii europene la seniori, dublu campion la 100 şi 200 de metri şi campion olimpic la Paris, în proba de 200 de metri liber. La 100 de metri, a obţinut bronzul la Paris.
0 Comentarii