Comentarii

6/recent/ticker-posts

A învins cancerul pentru a doua oară. Rona Hartner, din nou pe scenă


Și-a revenit spectaculos după ce a fost diagnosticată cu cancer pentru a doua oară. Rona Harnter, în vârstă de 50 de ani, își reia proiectele muzicale și după trei luni de pauză revine în fața publicului.


Primul concert îl va susține pe 20 octombrie, în Franța, unde locuiește de 25 de ani. Prețul unui bilet de intrare este de 25 de euro.

„E o mare minune să revin pe scenă, mi-a revenit spectaculos și vocea. Tocmai ce m-am întors de la niște evaluări medicale, totul e în regulă acum. Sunt ca orice om normal, mă simt binecuvântată de Dumnezeu. Eu și trupa mea vom cânta, pe 20 octombrie, la domeniile Chateau Tour St. Honore 83- La Londe, un castel din Franța, am mai fost acolo, la un concert, pe 6 iulie, anul acesta, când eram foarte bolnavă. Credeam că acela va fi ultimul recital din viața mea. Am cântat atunci cu atâta forță, am zis că, dacă mor, în acea zi, măcar să mor pe scenă.

Nu aveam deloc suflu, dar aveam forță de la Dumnezeu. Iar acum, iată, este practic primul concert din noua mea viață, de când am fost scoasă din groapă. Lumea nu își poate imagina prin ce am trecut. Mă întorc cu proiectul meu, ”Eternity”, de muzică religioasă”, a spus Rona Hartner, pentru playtech.ro.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii