Comentarii

6/recent/ticker-posts

Cazul Halep: Fostul șef al ANAD nu crede în conspirații. „WADA nu are nimic cu românii. Ea să spună cine a trădat-o”


Simona Halep a a fost suspendată 4 ani după ce a fost depistată pozitiv la un control antidoping în august 2022. Ea va merge la TAS pentru a-i convinge pe judecători să o exonereze de vină, însă Cristi Balaj, fost arbitru și fost șef al Agenției Naționale Anti-Doping crede că are șanse destul de mici.


 „Sunt subiectiv în ceea ce o privește. Cunosc atât de bine regulamentele, încât prefer să mă abțin”, spune actualul conducător al CFR Cluj.

Cristi Balaj a explicat de ce Simona Halep a fost pedepsită atât de dur, precum și faptul că nu crede în teoria conspirației, potrivit căreia sportiva a primit o suspendare de patru ani pentru că este româncă. „Atât cât am reușit să citesc din mass-media, dar fără a ști toate detaliile din dosar, pot spune, în primul rând, că știu cum lucrează WADA (n.r. Agenția Mondială Anti-Doping) și ce reguli impune tuturor membrilor afiliați, reguli care duc la pierderea conformității dacă nu sunt respectate.
Pașaportul biologic nu poate fi combătut

Știu ce reguli există în cadrul laboratoarelor acreditate la nivel mondial. Consider că este total greșit dacă cineva își imginează că cei de afară au ceva cu românii. Ei o privesc doar ca pe o sportivă. WADA nu acceptă pași greșiți ai sportivilor aflați la final de carieră, pentru că aceștia au fost pregătiți de multe ori, de-a lungul anilor, din punct de vedere anti-doping”, a declarat Cristi Balaj pentru Sport.ro.



Fostul șef al ANAD o îndeamnă pe Halep să dezvăluie cine a trădat-o: „Pașaportul biologic este o descoperire greu de combătut. Și refuz să cred că se poate întâmpla în ziua de azi ca probele să fie contaminate. Îmi doresc să-și demonstreze nevinovăția la TAS. Dacă se va întâmpla să fie o sentință în defavoarea ei, consider că a fost păcălită sau, așa cum s-a exprimat ea, trădată. Singurul lucru ce-i mai rămâne de făcut este să spună cine a trădat-o!”.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii